Bărbat decedat după ce a fost prins într-un utilaj agricol
O tragedie a avut loc, duminică seara, după ce un bărbat și-a pierdut viața, fiind prins într-un utilaj agricol.
ISU „Oltul” Harghita precizează că incidentul s-a produs în localitatea Jolotca. Victima, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost găsită într-un tocător de furaje. La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu o autospecială de descarcerare grea, SVSU Ditrău și un echipaj SAJ Remetea. Din nefericire, la sosirea echipajelor de intervenție, bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața.