Autoturism lovit de tren în comuna Lunca de Jos: Trei persoane rănite, dintre care una grav

0
  • A fost solicitat elicopterul SMURD

Un accident rutier a avut loc astăzi în localitatea Valea lui Antaloc, comuna Lunca de Jos, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă  (ISU) „Oltul” al judeţului Harghita.

La locul accidentului s-au deplasat 2 echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Miercurea-Ciuc, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„La sosirea forţelor de intervenţie s-a constatat faptul că un autoturism a fost acroşat de tren şi proiectat lateral. În urma accidentului au rezultat trei victime, aflate în autoturism, din care una rănită grav şi alte două în stare stabilă, conştiente, ce acuză dureri la nivelul spatelui, membrelor şi prezintă escoriaţii la nivelul feţei. Pentru victima în stare gravă a fost solicitat elicopterul SMURD”, a precizat Biroul de presă din cadrul ISU Harghita.

Actualizare știre:

Din nefericire, în ciuda eforturilor personalului medical, victima rănită grav, un băiat în vârstă de 15 ani, a fost declarată decedată.

Celelalte două victime, bărbați, în vârstă de 19, respectiv 43 ani, au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, de către echipajele SMURD și SAJ, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.