Au început manifestările dedicate Zilei Copilului | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 26 iunie 2022
Home » Timp Liber » Au început manifestările dedicate Zilei Copilului
Au început manifestările dedicate Zilei Copilului

Au început manifestările dedicate Zilei Copilului

A devenit tradiţie ca în preajma zilei de 1 iunie, atenţia primăriilor, Consiliului Judeţean şi a altor asociaţii să se îndrepte către cei mici, aniversării Zilei Copilului fiindu-i dedicate nu una, ci mai multe zile. Anul acesta, suita manifestărilor organizate pentru copii în mai multe localităţi ale judeţului a început luni şi se va încheia vineri, în data de 3 iunie.

Celor interesaţi la punem la dispoziţie lista programelor şi activităţilor la care sunt aşteptaţi copiii mici şi mari.

La Topliţa manifestările dedicate Zilei Copilului au început în avans. Luni s-a desfăşurat un campionat de şah şi, în paralel, Campionatul de fotbal în sală, din cauza vremii ploioase.

În data de 1 iunie, la ora 08:00, încep probele sportive de alergare în cadrul întrecerilor de Cros, organizate pe categorii de vârstă.

„În afară de activităţile sportive, marţi, de la ora 13:00, am planificat ateliere, care se vor desfăşura pe esplanada din faţa cinematografului Călimani, cu posibilitatea de a ne muta activităţile în Casa de Cultură în caz de vreme rea: ateliere precum „Mâini îndemânatice”, de creaţie, de cusături, de picturi pe faţă, picturi pe asfalt, ateliere muzicale. Şi cei de la Clubul educaţional „Viitorul Tău” vor participa la activităţi şi cel de la Şcoala „Fulgi de Nea” cu diferite activităţi recreative. Şi tot de la ora 13:00, încercăm să facem un program artistic, la care sunt invitate toate unităţile şcolare din oraş” ne spune Gabriela Hosszu.

Vor mai fi prezenţi la manifestările dedicate Zilei Copilului organizate la Topliţa Asociaţia „Flori Topliţene”, condusă de Lidia Harpa Ansamblul „Topliţeana” al Centrului Cultural din localitate.

Invitaţie de a pătrunde într-o lume văzută prin ochi de copil este făcută şi de Biblioteca Municipală „George Sbârcea”, Topliţa. În perioada 31 mai – 20 iunie, copii şi părinţi, cu toţii sunt invitaţi să viziteze expoziţia de desene „Cu bicicleta”.

Astăzi, de la ora 14:30, va avea loc lansarea unei cărţi create tot de copiii, cu benzi desenate: „În lumea lui Creangă”.

Şi la Odorheiu Secuiesc manifestările au început mai devreme, duminică, cu un concert simfonic susţinut de Filarmonica „Ţinutului Secuiesc” din localitate, care a prezentat diferite coloane sonore ale desenelor animate cunoscute, reuşind să îi ţină lipiţi de scaune pe cei mici timp de oră. Iar ziua de 1 iunie va fi dedicată în întregime copiilor, ceremonia de deschidere fiind programată la ora 09:30 în parcul central, programul fiind dedicat Anului Muzical la Odorheiu Secuiesc. Vor fi programe de desenat, teatru de păpuşi, ateliere, concerte cu muzică pentru copii, nelipsind nici celebrul deja „Legendarium” cu desenele lui animat.

Marţi, 31 mai

Miercurea-Ciuc, str. Gál Sándor, nr. 9, începând de la ora 15:00 şi până la ora 20:00 – Ziua artei plastice la Şcoala Populară de Artă şi Meserii „Vámszer Géza”.

Odorheiu Secuiesc: vizite în şcoli cu câinii de salvare – 10:00-15:00.

Comuna Corbu, terenul de sport al Școlii Generale Capu Corbului, orele 11:00-14:00 – spectacol de magie și multe surprize pentru cei mici (pictură pe față, mascote Minnie și Mickey, atelier de creație, jocuri uriașe de grădină, baloane uriașe de săpun, zumba, popcorn, vată de zahăr).

Comuna Gălăuțaș, Căminul Cultural, ora 16:00 – spectacol pentru copii, cu multe surprize.

Comuna Suseni, la Casa de Cultură „Lázár István”, începând de la orele 09:00 şi 11:00 – Activităţi meşteşugăreşti pentru copii şcolari – şnururi. Activităţi meşteşugăreşti pentru copii şcolari – modelare lut, de la ora 10:00, la Casa de Cultură „Miklós”.

În oraşul Vlăhiţa, la atelierul Liceului „Gábor Áron”, în intervalul orar 06:00-20:00 – Atelier de sculptură în lemn pentru şcolari.

31 mai-1 iunie

„Şcoală de pădure” la Băile Homorod, Vila 6.

1 iunie

Miercurea-Ciuc

  • Casa Artelor (fosta Casă de Cultură a Sindicatelor), ora 18:00: „În lumea basmelor” – spectacolul de dans al elevilor Şcolii Populare de Artă şi Meserii „Vámszer Géza”.
  • str. Gál Sándor, nr. 9, de laora10:00 la 14:00: activităţi meşteşugăreşti pentru copii şcolari – pictură pe tricou.

Tulgheș, ora 11:30 – spectacol magnific plin de surprize dedicat copilăriei.

Joseni, Casa de Cultură, ora 11:00 – Concert pentru copii: Póra Zoli & Stone Hill şi Activităţi meşteşugăreşti pentru copii şcolari – pictură pe mobilă.

2 iunie

Miercurea-Ciuc

  • Biblioteca Judeţeană „Kájoni János”, ora 10:30 – Teatru de păpuşi în limba română: Păpuşica Bălăioară; lângă sediul Consiliului Judeţean Harghita (în caz de vreme nefavorabilă, concertul va avea loc în clădirea CJ), ora 12:00 – „Mozsikácska” – concert pentru copii în aer liber;
  • sediul Şcolii Populare de Artă şi Meserii „Vámszer Géza”, str. Gál Sándor, nr. 9, ora 15:00-20:00 – Ziua instrumentelor de suflat şi canto.

Suseni,la Casa de Cultură „Lázár István” – Expoziţie meşteşugărească pentru copii; de la ora 13:00 – concert pentru copii, susţinut de formaţia FOLKER.

2-3 iunie

Miercurea-Ciuc

Piaţa Libertăţii, între orele 14:00 şi 19:00 – Muzică cu elevii Şcolii Populare de Artă şi Meserii „Vámszer Géza”;

Piaţa Libertăţii, între orele 14:00 şi 18:00 – Expoziţie meşteşugărească a elevilor Şcolii Populare de Artă şi Meserii „Vámszer Géza”;

Casa Artelor, ora 18:00 – „În lumea basmelor”, spectacolul de dans al elevilor Şcolii Populare de Artă şi Meserii „Vámszer Géza”.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.