Aproximativ 90 de tone de deșeuri feroase și neferoase, indisponibilizate în urma unor percheziții desfășurate în județul Harghita

0

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Harghita, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, au efectuat, miercuri, trei percheziții domiciliare în județ în cadrul unui dosar penal privind eliminarea, deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Harghita.

„În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și au indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor, cantitatea totală de aproximativ 90 de tone de deșeuri feroase, neferoase și de alte tipuri (vehicule scoase din uz, butelii etc.), precum și diverse înscrisuri. De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere”, se precizează în comunicat.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, al specialiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Harghita.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.