Aproximativ 100 de iubitori de tradiţie, la atelierul de ouă încondeiate din Livezi

Căminul Cultural din Livezi a vibrat duminică, în ziua de Florii, sub magia culorilor şi a simbolurilor tradiţionale, găzduind cea de-a cincea ediţie a mult aşteptatului Atelier de Încondeiat Ouă. Evenimentul, organizat de Asociaţia pentru promovarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi turismului în Livezi, a reunit aproximativ 100 de participanţi de toate vârstele, într-o atmosferă caldă şi familială.
„În duminica Floriilor ne-am adunat la Căminul Cultural din Livezi la tradiţionalul nostru Atelier de Încondeiat Ouă. Este evenimentul cu care deschidem în fiecare an activităţile noastre. Este un obicei pe care noi îl îndrăgim şi pe care încercăm să îl transmitem tinerilor şi copiilor. (…) A fost o zi însorită cu zâmbete de copii, cu poveşti şi amintiri. A fost o duminică minunată petrecută ca în familie în aşteptarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”, a precizat Maria Oltean, preşedintele Asociaţiei pentru promovarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi turismului în Livezi.
Sub îndrumarea priceputei meşteri populare Salamon Eva şi a altor doamne talentate din sat, participanţii au avut ocazia să descopere arta delicată a scrierii pe ou cu chişiţa înmuiată în ceară fierbinte. Zâmbetele copiilor şi entuziasmul adulţilor au umplut sala, creând o atmosferă de bucurie şi comuniune.
„A fost exact aşa cum îmi doream să fie, multă bucurie, oameni relaxaţi, copii cu zâmbetul pe buze, vremea s-a îndurat de noi şi soarele ne-a încălzit cu putere! Mă bucur nespus să văd copii de toate vârstele, adulţi cu mai mult sau mai puţină pricepere, dar foarte încrezători care încearcă taina încondeierii şi se bucură de moment. Exact ca nişte albinuţe care au ieşit din stup după o iarnă geroasă, aşa şi copiii prezenţi la atelier s-au desfătat în iarba proaspăt înverzită după ce au încondeiat ouă alături de părinţi. A fost o zi reuşită, o duminică a Floriilor plină de voie buna” , a subliniat Maria-Magdalena Sebeştin, co-fondatoare a Asociaţiei.
Atelierul de încondeiat ouă de la Livezi a fost mai mult decât un simplu eveniment, a fost o celebrare a tradiţiilor locale, o punte între generaţii şi o modalitate minunată de a petrece duminica Floriilor în aşteptarea sărbătorilor pascale. Participanţii au plecat acasă nu doar cu ouă frumos decorate, ci şi cu amintiri preţioase şi sentimentul de apartenenţă la o comunitate care îşi preţuieşte moştenirea culturală.
EMILIA Ş.
