Campanie ADR

Aproape 9.000 de turişti străini s-au cazat în Harghita în primele cinci luni ale anului, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a lui 2024

0

Aproximativ 74.000 de turişti s-au cazat în judeţul Harghita în primele cinci luni ale acestui an, în scădere cu peste 10.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unor informaţii făcute publice de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în perioada ianuarie-mai, în principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare din Harghita au fost înregistrate, în total, 73.653 de sosiri, dintre care 64.696 în cazul turiştilor din ţara noastră şi 8.957 în ceea ce îi priveşte pe turiştii străini. În aceeaşi perioadă a anului trecut, în total au fost 84.262 de sosiri, din care 72.922 în cazul turiştilor din ţară şi 11.340 în cel al turiştilor străini. În perioada amintită, în unităţile de profil din judeţ, inclusiv în apartamente şi camere de închiriat, au fost consemnate 164.977 de înnoptări, faţă de 182.444 în primele cinci luni ale anului 2024. În acest an, 141.470 de înnoptări au fost ale turiştilor români (154.418 în primele cinci luni ale anului trecut) şi 23.507 în cazul turiştilor străini (28.062 în 2024).

În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, INS a informat că sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 01.01.-31.05.2025, au însumat 4.491.000 persoane, în creştere cu 0,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2024. Din numărul total de sosiri, în primele cinci luni din acest an, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,8%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 19,2%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada ianuarie-mai 2025, au însumat 8.744.600, în creştere cu 3,1% faţă de cele din 01.01.-31.05.2024. Din numărul total de înnoptări, în primele cinci luni din acest an, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 78,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 21,1%.

Durata medie a şederii în acest an a fost de 1,9 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2,1 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada analizată din acest an a fost de 24,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului 2024.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică a înregistrat valori mai mari în municipiul Bucureşti (777.8000 persoane), Braşov (530.000) şi Cluj (238.700). Înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat valori mai mari în municipiul Bucureşti (1.588.900 persoane), Braşov (989.500) şi Vâlcea (459.800).

Cei mai mulţi turişti străini cazaţi în structurile de primire turistică din România au provenit din Italia (87.400 persoane), Germania (77.800) şi Israel (60.500). (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.