Aproape 57 de milioane de lei pentru regenerare urbană şi transport public, multimodal şi ecologic în municipiul Gheorgheni

Municipiul Gheorgheni va beneficia de investiţii de aproape 57 de milioane de lei pentru regenerare urbană şi transport public, multimodal şi ecologic prin intermediul a două proiecte finanţate din fonduri europene. Este vorba despre proiectele „Modernizarea infrastructurii de mobilitate urbană şi a sistemului de transport public în municipiul Gheorgheni” şi „Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spaţiilor publice din Cartierul Florilor”, ambele finanţate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR).
„Municipiul Gheorghieni este străbătut de trei drumuri naţionale, DN 12, DN 12C şi DN 13B care se suprapun cu principalele axe de deplasare urbană, iar DN 12C şi DN 13B sunt adiacente faţă de cartierul Florilor, una dintre cele mai dens populate zone ale municipiului. Coroborat cu apetitul crescând al localnicilor pentru deplasarea cu autoturismul, care a ajuns la 60,4 procente din totalul deplasărilor, aglomerarea traficului, poluarea şi lipsa spaţiului urban de calitate sunt realităţi cu care se confruntă zilnic localnicii. Pentru a combate acest trend, autorităţile publice din Gheorghieni au semnat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management pentru Programul «Regiunea Centru» 2021-2027 două contracte de finanţare pentru dezvoltarea transportului public, a creşterii utilizării bicicletelor şi pentru regenerare urbană”, se arată într-un comunicat remis de ADR Centru.
„Investiţiile pentru atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon, până în 2030, cu cel puţin 55% faţă de 1990, este unul dintre obiectivele prioritare ale Politicii de Coeziune a Uniunii Europene 2021-2027. Sunt investiţii variate, de la creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi economie circulară la promovarea transportului public, multimodal şi ecologic. Coroborat cu aceste investiţii se acordă atenţie deosebită regenerării urbane şi extinderii spaţiilor verzi, acestea concurând şi ele spre atingerea aceluiaşi obiectiv climatic, dublat de creşterea confortului locuitorilor. Autorităţile publice din municipiul Gheorghieni folosesc oportunitatea oferită de Programul «Regiunea Centru» 2021-2027, principalul instrument al implementării Politicii de Coeziune în Regiunea Centru, pentru finanţarea construirii unei infrastructuri verzi de transport în lungime de aproape 3,5 kilometri şi pentru regenerarea ţesutului urban al cartierului Florilor, din centrul oraşului. Investiţiile, în valoare de aproape 12 milioane de euro, vor contribui la crearea unui ambient confortabil şi la îmbunătăţirea esteticii urbane a acestui municipiu situat între Sovata şi Lacul Roşu, Cheile Bicazului, poarta de intrare dinspre Transilvania în Parcul Naţional Ceahlău”, a declarat directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu, citat în comunicat.
Proiectul „Modernizarea infrastructurii de mobilitate urbană şi a sistemului de transport public în Municipiul Gheorgheni” are o valoare totală de 28.764.284,94 lei, iar valoarea nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 21.763.182,66 lei. Termenul estimat pentru finalizarea investiţiei este luna august 2028.
În cadrul acestui proiect se va moderniza un coridor de mobilitate urbană pe Bulevardul Kossuth Lajos şi Bulevardul Lacu Roşu, pe o lungime de 3,5 kilometri, în proximitatea cartierului Florilor. Lucrările executate includ intervenţii la carosabil, amenajarea trotuarelor, a unor piste de biciclete, a reţelei de canalizare pluvială. Se vor amenaja staţii de autobuz moderne, cu afişaj electronic pentru transportul public şi vor fi montate staţii de andocare pentru sistemul de bike-sharing care va fi achiziţionat tot în cadrul proiectului. Spaţiile verzi vor fi reabilitate prin plantarea de arbori, arbuşti şi plante perene.
Proiectul „Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spaţiilor publice din Cartierul Florilor” are o valoare totală de 28.021.225,06 lei, iar valoarea nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 19.974.840,76 lei. Termenul estimat pentru finalizarea investiţiei este decembrie 2028.
Prin investiţia propusă se doreşte creşterea accesului populaţiei la spaţii publice atractive şi de calitate prin transformarea şi revitalizarea unor zone dens populate din interiorul municipiului Gheorgheni. Zona asupra căreia se intervine are o suprafaţă de aproape 4 hectare din care 12.638 mp – spaţiu verde, 8.589 mp carosabil reabilitat, 3.082 mp parcări, 7.485 mp trotuare, 4.105 mp alei pietonale, 861 mp locuri de joacă. Concret, vor fi plantaţi 951 de arbori şi 691 de arbuşti şi se vor amenaja 229 de locuri de parcare. Se vor reabilita şi extinde reţeaua de iluminat public, precum şi reţeaua de captare şi evacuare a apelor meteorice. Mobilierul urban nou care va fi montat include 165 de bănci, 158 de coşuri de gunoi, precum şi obiecte de artă stradală. Tot în cadrul proiectului se vor derula campanii de informare a populaţiei asupra avantajelor obţinute în urma implementării proiectului, distribuire de pliante informative şi se vor organiza şi schimburi de experienţă şi vizite tematice împreună cu oraşele înfrăţite cu municipiul Gheorgheni.
Conform sursei citate, beneficiarii ambelor proiecte sunt locuitorii întregului municipiu, 15.884 persoane, comercianţii din zonă, investitorii, turiştii. (Şt.P.)
