Aproape 1.200 de participanţi se vor alinia la startul celei de-a patra ediţii a festivalului de alergare, desfăşurat în Miercurea-Ciuc şi zonele din jur. Pe parcursul celor două zile de eveniment vor concura atât alergători profesionişti, cât şi amatori, pe trasee de asfalt şi teren variat, inclusiv familii, care vor avea ocazia să participe la diverse probe captivante.
Ediţia din acest an va avea loc în perioada 13-14 septembrie, iar alergătorii au avut de ales între o varietate de distanţe, de la o cursă de 3 km pentru începători până la maratonul complet de 42 km. Potrivit unui comunicat emis de Primăria Miercurea-Ciuc, în urma cererilor de anul trecut, a fost introdusă o cursă de 10 km, iar anul acesta a fost adăugată şi o competiţie specială pentru copii. KiddoRun, cu o lungime de 3 km, a fost creată pentru grupele de vârstă 10-11 ani şi 12-13 ani.
Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a atras un număr impresionant de participanţi în diversele probe organizate. La cursa nocturnă Night Trail Run, care se desfăşoară pe un traseu de teren variat, s-au înscris 85 de alergători. Maratonul, ce acoperă distanţa clasică de 42 km, a atras 42 de participanţi, iar la maraton ştafetă s-au înscris 43 de persoane. Semimaratonul, cu o lungime de 21 km, a înregistrat una dintre cele mai mari participări, cu 216 alergători la start. De asemenea, cursa de 10 km a atras 188 de concurenţi, în timp ce cursa de 5 km a reunit 119 participanţi. KiddoRun, cursa dedicată copiilor cu vârste între 10 şi 13 ani, a adunat 70 de tineri alergători, iar Cursa Familiei Harmopan a fost cea mai populară, cu 250 de participanţi, subliniind interesul crescut al familiilor pentru acest eveniment sportiv.
Festivalul începe vineri seara, 13 septembrie, cu o cursă nocturnă de 7 km, Night Trail Run, care va traversa peisajele pitoreşti din jurul Muntelui Şumuleul-Mare.
Sâmbătă, traseele din centrul oraşului Miercurea-Ciuc vor suferi mici modificări, inclusiv eliminarea străzilor Tudor Vladimirescu şi Miron Cristea din plan, cu adăugarea centrului satului Şoimeni. Organizatorii subliniază importanţa respectării regulilor, mai ales în cazul sportivilor legitimaţi care nu pot participa la ştafetă, şi anunţă restricţii rutiere pe durata evenimentului.
„Pe durata festivalului, sâmbătă, în Miercurea-Ciuc vor avea loc restricţii rutiere totale pentru a garanta siguranţa participanţilor. Astfel, între orele 10:00-14:00, străzile Szék, Kossuth Lajos şi Márton Áron se închid pentru circulaţia rutieră. Organizatorii mulţumesc locuitorilor şi şoferilor pentru înţelegere şi răbdare”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, fiecare participant va primi un kit de start, iar cei mai buni dintre alergători vor fi recompensaţi cu premii substanţiale. Câştigătorul maratonului va primi 2.000 de lei, la categoria sportivilor legitimaţi, şi 1.500 de lei la amatori, în timp ce câştigătorii semimaratonului şi ştafetei de maraton vor fi recompensaţi cu câte 1.000 de lei. De asemenea, primii trei clasaţi la toate cursele vor primi cupe, ca simbol al recunoaşterii efortului şi dedicării lor.
„Scopul evenimentului din acest an a fost de a promova un stil de viaţă sănătos şi de a oferi o experienţă comunitară celor care doresc să facă sport. Aşteptăm cu mare entuziasm Festivalul Running Csíkszereda şi este o bucurie să vedem că reuşim să menţinem nivelul an de an, că alergătorii îl apreciază şi că tot mai multe firme noi ni se alătură, promovând mişcarea şi fiind alături de comunitate. Această creştere continuă ne confirmă că suntem pe drumul cel bun. Le doresc tuturor o pregătire reuşită şi sper ca zilele festivalului să aducă amintiri de neuitat tuturor participanţilor!”, a declarat Miklós Edit, organizatorul principal.
Festivalul este organizat de CSM Miercurea-Ciuc, în colaborare cu Primăria Miercurea-Ciuc şi Asociaţia Clubului Sportiv Siculus Cycling.
Programul festivalului:
Vineri, 13 septembrie
Ora 19:30 – Start Night Trail Run (Biserica din Şumuleu-Ciuc);
Imediat după cursă: Ceremonie de premiere şi Pasta Party.
Sâmbătă, 14 septembrie
Ora 10:00 – Maraton 42 km (Piaţa Libertăţii);
Ora 10:00 – Maraton ştafetă (Piaţa Libertăţii);
Ora 10:00 – Semimaraton 21 km (Piaţa Libertăţii);
Ora 10:10 – Cursa de 10 km (Piaţa Libertăţii);
Ora 10:15 – Cursa de 5 km (Piaţa Libertăţii);
Ora 10:20 – KiddoRun 3 km (Piaţa Libertăţii);
Ora 16:00– Cursa Familiei (Piaţa Libertăţii);
Între orele 14:00-17:00 – Pasta Party (Piaţa Libertăţii);
Ora 17:00 – Ceremonie de premiere.
EMILIA Ş.