FEG Miercurea Ciuc Amenzi de peste un milion şi jumătate de lei aplicate de Garda de Mediu Harghita în primele 9 luni ale anului -

Amenzi de peste un milion şi jumătate de lei aplicate de Garda de Mediu Harghita în primele 9 luni ale anului

0

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Harghita au aplicat, în primele 9 luni ale anului, amenzi în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei ca urmare a mai multor nereguli constatate cu prilejul a câtorva sute de controale.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu Harghita, în primele 9 luni ale acestui an, au fost efectuate 447 de controale, dintre care 168 planificate şi 279 neplanificate. Ca sancţiuni principale au fost aplicate 27 de avertismente şi 58 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.570.500 lei. Ca sancţiuni complementare s-a dispus desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială în 3 cazuri şi suspendarea activităţii până la obţinerea actelor de reglementare în 7 situaţii, fiind emisă şi o propunere de suspendare a autorizaţiei de mediu.

Totodată, comisarii Gărzii de Mediu Harghita au sesizat organele de cercetare penală în 18 cazuri, dintre care în 10 pentru incendiere de terenuri sau de vegetaţie în arie protejată, într-unul pentru uciderea unei specii protejate, în 3 pentru neluarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţii de colectare, tratare şi valorificare a deşeurilor, în 2 pentru neaducerea terenului la starea iniţială şi în câte o situaţie pentru deteriorarea cuiburilor de rândunică şi pentru abandonarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate. De asemenea, în perioada amintită au fost soluţionate 56 de petiţii.

Potrivit comunicatului Gărzii de Mediu Harghita, printre principalele neconformităţi sancţionate cu prilejul verificărilor efectuate în judeţ s-au numărat cele legate de lipsa actelor de reglementare pentru proiecte sau activităţi, de nerespectarea obligaţiilor prevăzute în actele de reglementare, de gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor, de nerealizarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, de depozitarea deşeurilor în spaţii neamenajate şi de transportul materialului lemnos prin albia cursului de apă.

Pe parcursul întregului an 2023, comisarii Gărzii de Mediu Harghita au aplicat amenzi în valoare totală de 2.524.500 de lei, în urma a 549 de controale planificate şi neplanificate. Organele de cercetare penală au fost sesizate în 8 cazuri, pentru capturare sau ucidere de specie protejată, pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase devenite deşeuri, pentru neaducerea terenului la starea iniţială, pentru amplasare de construcţii sau investiţii în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile protejate şi pentru îngroparea deşeurilor ori eliminarea acestora în afara spaţiilor autorizate. (E.G.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *