A fost inaugurată clădirea multifuncţională de la Harghita-Băi care va găzdui sediul pompierilor voluntari, dar şi alte facilităţi pentru populaţie şi turişti

Clădirea multifuncţională care va găzdui, în principal, sediul pompierilor voluntari din staţiunea Harghita-Băi, care aparţine de municipiul Miercurea-Ciuc, a fost inaugurată oficial ieri, în prezenţa oficialităţilor locale şi a conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita. Clădirea va găzdui, pe lângă sediul pompierilor voluntari, un cabinet medical, o farmacie, sediul Asociaţiei Harghita Băi, dar şi o toaletă publică.
Cu această ocazie, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat că la baza demarării acestei lucrări au stat două „scântei”. Şi anume, echipa pompierilor voluntari condusă de Tófalvi Ernő, care a intervenit mult timp în staţiune când erau situaţii de urgenţă, aceştia beneficiind de instruire şi de echipamente prin proiecte ale primăriei şi ale consiliului judeţean. Iar a doua scânteie a fost donarea unei maşini de pompieri comunităţii de către Sándor Zoltán, proprietarul unei firme private locale. „Şi atunci noi, cu acest proiect, am venit ca să dăm o casă atât echipei, cât şi maşinii. Şi ne-am gândit să facem proiectul atât de bine conturat încât să fie un centru comunitar. Şi asta am reuşit”, a precizat Korodi Attila.
În acest context, edilul a mulţumit conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” al judeţului Harghita pentru sprijinul acordat.

Prezent la eveniment, inspectorul şef desemnat al ISU Harghita, colonel Vasile-Radu Monoranu, a felicitat şi a mulţumit conducerii municipalităţii pentru realizarea acestui obiectiv, care „până la urmă este unul comun, acela de a răspunde cât mai repede dacă ar fi o situaţie de urgenţă vreodată”. Acesta a arătat că pompierii au o activitate structurată pe trei direcţii principale: prevenire, pregătire şi răspuns, primele două fiind în grafic în staţiune. Însă în ceea ce priveşte răspunsul la o situaţie de urgenţă, era problema că de la Miercurea-Ciuc şi până la Harghita-Băi echipele de intervenţie nu puteau ajunge în timpul optim, în sensul că era nevoie de cel puţin 40 de minute în cazul autospecialelor de stingere cu apă şi spumă. Însă acum „ne bucură faptul că avem aici o grupă de pompieri voluntari pe care ştim că-i găsim dacă se întâmplă ceva şi suntem apelaţi şi putem lucra în mod integrat pentru limitarea efectelor oricărei situaţii de urgenţă. Sperăm să nu fie cazul, să nu se întâmple şi să nu fie nevoie de forţele noastre aici niciodată. (…) Dar trebuie să fim şi în siguranţă”, a punctat col. Vasile-Radu Monoranu.
Inspectorul şef desemnat al ISU Harghita l-a asigurat pe primarul municipiului Miercurea-Ciuc de o colaborare impecabilă din partea instituţiei, ca şi până acum.
Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Béla, a prezentat datele tehnice ale construcţiei realizate din fondurile proprii ale Primăriei. Clădirea cu două nivele (demisol şi parter) are o suprafaţă de 318 metri pătraţi, iar suprafaţa utilă este de 522 metri pătraţi. Proiectul a avut o valoare totală de 5,31 milioane de lei, din care, efectiv, construcţia a costat 4,58 milioane de lei. Clădirea a fost construită pentru a găzdui sediul pompierilor militari. În demisol au fost amplasate toaletele publice (pentru femei, bărbaţi, persoane cu dizabilităţi şi o toaletă pentru schimbarea scutecelor bebeluşilor), sala pompierilor şi centrala termică. La parter a fost amenajat garajul pentru autospeciala de pompieri. Acolo, pompierii vor avea la dispoziţie vestiare, toalete şi un depozit. În partea centrală a clădirii s-a amenajat un spaţiu pentru un cabinet medical cu două săli de consultaţii, toaletă şi vestiar. Pe aripa dreaptă este spaţiul pentru farmacie cu spaţii de birouri, depozit şi toaletă pentru personal. În spatele acesteia a fost amenajat biroul Asociaţiei Harghita-Băi. Pe acoperiş a fost montat un sistem de panouri fotovoltaice.
Pompierii au luat deja în primire garajul şi depozitul. Korodi Attila şi-a exprimat speranţa că în perioada următoare se vor găsi operatori pentru toaletele publice, cabinetul medical şi farmacie. (Şt.P.)
