Consiliul Judeţean Harghita a predat 64 de staţii radio portabile pentru pompierii voluntari din judeţ

0

Consiliul Judeţean Harghita a distribuit 64 de staţii radio portabile către administraţiile locale din judeţ, cu scopul de a optimiza legătura dintre serviciile profesioniste şi pompierii voluntari, proiectul fiind o premieră la nivel naţional.

Echipamentele, a căror valoare totală ajunge la 276.615,68 lei, au fost înmânate vineri la Casa de Cultură „Petőfi Sándor” din Joseni, în cadrul unei reuniuni organizate prin intermediul programului internaţional SAFETY4TMF, conform informaţiilor furnizate de instituţie.

„Echipamentele au fost achiziţionate de Consiliul Judeţean Harghita în baza acordurilor de colaborare încheiate cu cele 64 de unităţi administrativ-teritoriale şi au fost puse la dispoziţia acestora prin contracte de comodat, pentru utilizare gratuită. Valoarea unei staţii radio este de 4.322,12 lei”, a precizat sursa citată.

Primarul din Joseni, Gáll Szabolcs, a evidenţiat faptul că noile aparate şi regulamentele stabilite vor ajuta la o mai bună coordonare între structurile de intervenţie.

„Această dotare urmăreşte consolidarea infrastructurii de comunicaţii utilizate în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi asigurarea unor legături de comunicare fiabile între echipele de intervenţie. Staţiile radio sunt deosebit de utile în condiţii nefavorabile, în zonele fără acoperire de telefonie mobilă sau acolo unde semnalul GSM este insuficient. Acest aspect prezintă o importanţă deosebită în judeţul Harghita, caracterizat prin numeroase zone montane şi localităţi mai greu accesibile”, se arată în comunicat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, a menţionat că această colaborare dintre autorităţi aduce un plus direct de siguranţă pentru cetăţeni. Demersul a fost iniţiat în urma semnalelor venite de la nivel local, unde lipsa accesului direct la apelurile 112 îngreuna activitatea pompierilor voluntari. Astfel, din cauza transmiterii întârziate a datelor despre incidente, s-a impus crearea unui canal eficient de legătură între echipele profesionale şi cele de voluntari.

Conducerea Consiliului Judeţean a punctat totodată că beneficiul real al investiţiei este amplificat de reţeaua de radiocomunicaţii structurată în spate, care permite alertarea rapidă a primăriilor şi a voluntarilor din zona unui eveniment.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Pompierilor Voluntari din Judeţul Harghita, Albert Csaba, a arătat că noul sistem rezolvă problemele de comunicare întâmpinate anterior pe teren şi plasează judeţul într-o poziţie de pionierat la nivel naţional.

„Prin intermediul acestuia, pompierii profesionişti vor putea comunica direct cu pompierii voluntari, iar echipele de voluntari vor putea comunica şi între ele, contribuind astfel la creşterea eficienţei intervenţiilor în situaţii de urgenţă”, se menţionează în comunicat.

Importanţa menţinerii unui flux informaţional constant în timpul misiunilor a fost accentuată şi de colonelul Vasile-Cristian Mureşan, prim adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita.

„Judeţul Harghita se situează pe un loc fruntaş la nivel naţional în ceea ce priveşte dotarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. Echipamentele de comunicaţii predate astăzi reprezintă un nou pas important, deoarece, în situaţii de urgenţă, nu doar intervenţia rapidă este esenţială, ci şi comunicarea permanentă şi coordonarea eficientă între echipele de intervenţie. Noul sistem va permite comunicarea pe o frecvenţă radio comună, facilitând astfel coordonarea mai precisă şi mai eficientă a operaţiunilor de intervenţie. Următorul pas va fi elaborarea unor proceduri comune de comunicare şi cooperare, precum şi pregătirea echipelor implicate”, a arătat colonelul Vasile-Cristian Mureşan, citat în comunicat.

Reprezentantul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, colonel ing. Ioan Popa, a expus detaliile tehnice ale sistemului şi utilitatea acestuia când reţelele mobile devin indisponibile.

„Comunicarea eficientă este esenţială în gestionarea situaţiilor de urgenţă. Echipamentele predate azi reprezintă un pas important în modernizarea sistemului de comunicaţii, oferind totodată posibilităţi de dezvoltare pe viitor. Pe lângă dotarea tehnică, este esenţial ca utilizatorii să cunoască modul de funcţionare a terminalelor şi regulile de utilizare, motiv pentru care vom asigura şi instruirea necesară”, a arătat acesta.

În cadrul aceluiaşi eveniment au fost trecute în revistă acţiunile derulate prin proiectul SAFETY4TMF, finanţat prin Programul Interreg pentru Regiunea Dunării, axat pe pregătirea populaţiei, eficientizarea operaţiunilor de salvare şi întărirea parteneriatului dintre instituţiile publice şi structurile de intervenţie. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.