Emoţii la început de an şcolar

Începutul toamnei calendaristice aduce emoţii în rândul celor mici, dar şi a părinţilor, odată cu deschiderea noului an şcolar. Cele mai mari emoţii le trăiesc cei care ajung pentru prima dată în şcoală sau cei care sunt „bobocii” unui ciclu, fie el gimnazial sau liceal.

La Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Miercurea-Ciuc, conform tradiţiei, primii care au fost în centrul atenţiei au fost cei mai mici, din clasele pregătitoare, care au intrat pentru prima dată în şcoală. Ei au fost conduşi de colegii mai mari, elevi ai claselor a VIII-a, „care trăiesc, la rândul lor, emoţia unui moment aparte: ultimul lor început de an şcolar în gimnaziu.
Un gest simbolic, o frumoasă predare a ştafetei între generaţii, de la cei care se pregătesc să încheie un drum către cei care abia îl încep”, spunea Stela Aciobăniţei, directoarea instituţiei de învăţământ.
Festivitatea de deschidere de la Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” a continuat cu o rugăciune şi mesajele transmise din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, respectiv a Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita.
„Dragi colegi, vă doresc putere, răbdare şi inspiraţie. Să nu uităm că, uneori, un simplu «Ştiu că poţi!» spus unui copil la momentul potrivit, poate însemna enorm.
Dragi elevi, vă doresc să fiţi curioşi, să aveţi curajul să întrebaţi, să încercaţi şi să nu vă temeţi atunci când ceva nu vă reuşeşte din prima.
Dragi părinţi, vă mulţumesc pentru încrederea pe care ne-o acordaţi. Avem aceeaşi misiune şi aceeaşi responsabilitate: să fim alături de copiii noştri şi să îi ajutăm să crească frumos.

Vreau să adresez mulţumiri celor care s-au implicat şi ne-au ajutat la proiectul şi lucrările de reparaţii din clădirea sălii de sport, unde învaţă elevii claselor Step by Step: dnelor Ramona Forika, Laura Luca şi fraţilor Alin şi Mihai Vîlcan, precum şi părinţilor care ne-au sprijinit în activitatea managerială în timpul vacanţei: Laura Luca, Marieta Tekeres, Alexandra-Maria Ţifrea, Adriana Obuf.
Şi avem o veste bună: vineri s-a făcut primul pas spre reabilitarea acestei clădiri. O echipă formată din reprezentantul Primăriei şi arhitect a realizat măsurătorile necesare pentru întocmirea documentaţiei DALI. Sperăm ca acest prim pas să fie urmat cât mai curând de ceilalţi”, spunea Stela Aciobăniţei cu ocazia deschiderii noului an şcolar.
Directoarea instituţiei de învăţământ a oferit şi câteva cifre despre noul an şcolar la „Liviu Rebreanu”: 407 de copii, organizaţi în 22 de formaţiuni de studiu.
Aproape 49 de mii de copii au început şcoala în Harghita
În judeţul Harghita, au început şcoala aproape 49 de mii de copii şi tineri. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, dintre aceştia peste 43 de mii de copii sunt la secţia maghiară, iar aproape 6.600 la cea română.
Pe cicluri, situaţia este următoarea:
- antepreşcolar – 650 copii, 39 clase;
- preşcolar – 9.465 copii, 570 clase;
- primar – 15.373 elevi, 897 clase;
- gimnazial – 11.902; 676 clase; au început clasa a V-a 3.055 de copii, în 168 de clase, din care 2.688 la secţia maghiară şi 367 la cea română;
- liceal – 9.327 elevi; 431 clase; au început clasa a IX-a 2.673 de elevi, în 128 de clase, dintre care 2.188 de copii la secţia maghiară şi 485 la secţia română;
- profesional – 1.293 de elevi, 75 clase; au început clasa a X-a 653 de elevi, în 38 de clase, din care 611 la secţia maghiară şi 38 la cea română;
- postliceal – 523 de elevi, 32 de clase.
LIVIU C.
