Peste 40 de intervenţii ale jandarmilor din Harghita în urma apelurilor la 112 privind urşii
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita a înregistrat 80 de apeluri prin numărul unic de urgenţă 112, în perioada 22 mai – 2 iunie, prin care a fost semnalată prezenţa urşilor în localităţile din judeţ. Cele mai multe sesizări au provenit din localitatea Zetea, unde au fost înregistrate 11 apeluri, urmată de Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc, cu câte 9 apeluri.
„Dintre cele 80 de apeluri înregistrate, a fost necesară intervenţia efectivă a jandarmilor în 43 cazuri, întrucât în celelalte situaţii animalele nu au mai fost identificate la locurile indicate de apelanţi”, a precizat IJJ Harghita.
În 37 de cazuri, echipajele de intervenţie au îndepărtat urşii spre zonele împădurite folosind semnale acustice şi luminoase. În alte 6 situaţii s-a luat decizia extragerii animalelor, jandarmii asigurând perimetrul în timpul procedurilor desfăşurate în localităţile Corund, Feliceni, Ciceu, Frumoasa, Odorheiu Secuiesc şi Zetea.
Restul apelurilor din această perioadă au fost efectuate din localităţile Praid (5), Corund (5), Lueta (4), Frumoasa (4), Cristuru Secuiesc (3), Brădeşti (2), Ciceu (2), Feliceni (2), Lăzarea (2), Miercurea-Ciuc (2), Mugeni (2), Secuieni (2), Sândominic (2), Topliţa (2), Vărşag (2), Atid (1), Ciucsângeorgiu (1), Bălan (1), Mereşti (1), Mihăileni (1), Racu (1), Sâncrăieni (1), Dealu (1), Şimoneşti (1) şi Vlăhiţa (1).
„De la începutul anului 2026 şi până în prezent, au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita 194 de apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care se semnala prezenţa urşilor în apropierea zonelor locuite”, a transmis IJJ Harghita. (E.Ş.)
