A încetat din viaţă scriitorul ILIE ŞANDRU
Cu Adevărul în minte şi Dumnezeu în suflet
În fiinţa cea mare a timpului, scriitorul ILIE ŞANDRU şi-a aşezat fiinţa sub formă de jurământ; să-i afle curgerii, pe deplin, zbaterile şi iluminările, meandrele şi răscrucile, fiorul şi bucuria, ca, aflându-le, să-şi ia din ele Adevăr pentru minte şi Credinţă pentru suflet. Să afle că omul, chiar dacă nu poate fi soare, se poate înălţa…
Într-o asemenea imagine îl văd pe prozatorul, publicistul şi profesorul Ilie Şandru din Topliţa Română, acum în drumul spre lumina codrilor mari de crini. Ceea ce spunea Octavian C. Tăslăuanu despre frontul războiului, Spun adevărul întreg asupra oamenilor şi evenimentelor, a spus Ilie Şandru despre frontul vieţii, în cartea vieţii, pe paginile căreia litera e caligrafiată cu dârzenie şi nobleţe, cu vrednicie, autoritate şi, mai ales, cu rodire. De câte ori a vrut să se prezinte, prin numele propriu al vieţii şi al operei literare, s-a reîntors, trezitor, cum ar spune N. Steinhardt, la cei ce-au fost trezitori. Ei au intrat într-o spirală a scrisului său, de la Sub cumpăna veacului, Pe urmele lui Octavian C. Tăslăuanu, Un nume pentru istorie – Patriarhul Miron Cristea, Oameni şi locuri din Călimani, Binecuvântată a fost clipa, Drum spre viaţă, până la Inima timpului, O stafie bântuie prin Ardeal sau Alte măşti, aceeaşi piesă.
A reordonat în sublimul Cuvântului, spre a rămâne „pentru minte, inimă şi înţelepciune”, virtuţi ale istoriei şi spiritualităţii noastre, prin Octavian C. Tăslăuanu, Marea Unire, biserica şi învăţământul românesc din Transilvania, revista „Luceafărul”, cea de la 1902, Patriarhul Miron Cristea, Vasile Netea, Mitropolitul Visarion Puiu, Mănăstirea Doamnei, Topliţa Română, alăturându-le alte nume şi locuri, cele încarcerate, ale Basarabiei, cuprinzându-le în ideea de vitalitate culturală, de oră astrală, de invincibilitate. A evocat simboluri culturale, actualizându-le, generos şi lucid, pentru a fi pilde, tocmai când timpul lâncezeşte, lipsit fiind de idee culturală. Oricând, operele lui Miron Cristea, Octavian C. Tăslăuanu sau Vasile Netea pot revigora comportamentul cultural al zilei noastre măcinate festiv în atât de multe nimicuri.
Acum, o carte ca Inima timpului, pe care scriitorul o simţea un fel de paşaport al său în crucişul şi curmezişul publicistic, îi afirmă, cu accente în plus, atitudinea neşovăielnică, demnitatea punctului de vedere, spre a ieşi din „vâltorile primejdiilor”, afectivitatea faţă de încărcătura de memorie a unor locuri ca Bilborul, Tulgheşul sau Praidul.
Cei despre care a scris Ilie Şandru şi spre care ne cheamă, ca cititori, sunt cei care au adevărul în minte şi îl au pe Dumnezeu în suflet, cei care şi-au adunat, nu şi-au împrăştiat, mintea şi sufletul, izbândind. Sunt cei care ştiu, precum Avram Iancu, personajul lui Lucian Blaga din piesa „Avram Iancu”, ce înseamnă lumina izbăvitoare a faptei, legându-ne cu vecia,mergând până la „capătul drumului”, pentru ca „harul răsplăţii să cadă în snopi de lumină peste capetele noastre”. Iar scriitorul Ilie Şandru se aseamănă cu cei despre care a scris. Dându-ne în grijă felul lui de a fi, de a scrie şi de a rămâne.
Prof. dr. Valentin Marica
