Aproape 600 de elemente de muniţie, distruse într-o acţiune comună a pirotehniştilor din Harghita şi Braşov

Echipele de pirotehnişti din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din judeţele Harghita şi Braşov au desfăşurat joi o operaţiune de distrugere prin explozie controlată a unui număr de 594 de elemente de muniţie.
Potrivit unui comunicat de presă emis de ISU Harghita, acţiunea a avut loc într-un poligon improvizat din comuna Cârţa, sub coordonarea ofiţerului pirotehnist din cadrul ISU Braşov, locotenent-colonelul Cosmin Zbancea.
Printre obiectele neutralizate în condiţii de siguranţă s-au numărat o bombă de aviaţie de 50 kg, proiectile de calibru 75 mm şi 76 mm, o bombă de aruncător de 82 mm, precum şi grenade de mână. Cea mai mare parte a elementelor a fost constituită din 587 de cartuşe de infanterie de diverse calibre.
„Acestea au fost descoperite pe întreg teritoriul judeţului Harghita, fiind ridicate de specialiştii ISU Harghita şi depozitate în condiţii de siguranţă. Muniţiile provin din perioada celor două conflagraţii mondiale şi au fost găsite de cetăţeni în diverse împrejurări”, se arată în comunicat.
Autorităţile reamintesc cetăţenilor că, în cazul descoperirii unor elemente de muniţie, trebuie să sisteze imediat orice lucrări în zonă, să nu le atingă şi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 pentru a aştepta intervenţia echipajelor specializate. (E.Ş.)
