Lucrările de renovare a Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc avansează

0
  • Acestea ar trebui finalizate până la sfârşitul lunii iunie

Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din municipiul Miercurea-Ciuc avansează, proiectul fiind una dintre cele mai ample investiţii derulate în prezent de Consiliul Judeţean Harghita. Modernizarea clădirii vizează atât creşterea eficienţei energetice, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare ale instituţiei, se precizează în cadrul unui comunicat transmis de Biroul de presă din cadrul Consiliului Judeţean Harghita.

„Avansăm cu lucrările de renovare a clădirii Palatului Administrativ. Am fost pe teren şi împreună cu colegii am analizat schimbările la centrala termică, care va fi dotată cu un sistem de încălzire complet diferit, ceea ce va contribui la reducerea costurilor pentru încălzire. Pe faţada clădirii a fost montată structura metalică în care va fi amplasat materialul izolator, iar montarea acestuia va începe în această săptămână. Lucrările se vor desfăşura etapizat. Scopul nostru este ca această investiţie să fie realizată cât mai rapid şi la o calitate cât mai bună”, a apreciat Bíró Barna-Botond, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, citat în comunicat.

Totodată, a subliniat că se lucrează la stabilirea unui calendar de implementare care să permită tratarea separată a componentei de renovare energetică faţă de investiţiile structurale ale clădirii. Această abordare ar permite utilizarea integrală a finanţării obţinute.

Potrivit CJ Harghita, încă din etapa de proiectare au apărut anumite dificultăţi, iar obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare a generat întârzieri. În timpul demontării placajului de travertin al clădirii s-a constatat că unele elemente structurale exterioare nu pot susţine noul placaj, motiv pentru care acestea au trebuit înlocuite, conform recomandărilor proiectantului, cu elemente metalice. Acestea sunt vizibile în prezent pe partea de nord a clădirii.

De asemenea, lucrările sunt influenţate şi de reglementările stricte privind securitatea la incendiu, care presupun intervenţii suplimentare importante.

Totodată, Bíró Barna-Botond l-a informat pe ministrul dezvoltării, Cseke Attila, că reabilitarea unei clădiri de asemenea dimensiuni implică numeroase provocări tehnice. Creşterea contribuţiei proprii a Consiliului Judeţean arată că, pe lângă lucrările prevăzute iniţial, au devenit necesare şi intervenţii suplimentare esenţiale pentru realizarea corespunzătoare a investiţiei.

În cazul Palatului Administrativ, valoarea finanţării eligibile, cu TVA inclus, este de aproximativ 42,4 milioane lei, iar contribuţia Consiliului Judeţean Harghita se ridică la aproape 63,3 milioane lei.

În prezent, trei clădiri aflate în administrarea Consiliului Judeţean sunt în reabilitare energetică: Palatul Administrativ, fosta clădire a policlinicii stomatologice din Miercurea-Ciuc şi Vila nr. 6 din Băile Homorod. În cazul ultimelor două investiţii, se estimează că termenele de execuţie pot fi respectate fără dificultăţi.

Lucrările sunt finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi trebuie finalizate până la sfârşitul lunii iunie a.c. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.