Sâmbătă, la Harghita Băi: Olimpiada Nebunilor

- Evenimentul devine din acest an unul internaţional
Pârtia Csipike din Harghita Băi va găzdui, sâmbătă, unul dintre cele mai vesele evenimente din zonă, Olimpiada Nebunilor, care începând din acest an capătă şi un caracter internaţional. Competiţia este organizată de Asociaţia Panoráma 1756, împreună cu comunitatea din Harghita Băi – în parteneriat cu Primăria municipiului Miercurea-Ciuc, Visit Harghita şi Composesoratul Ciceu.
„Vestea Olimpiadei Nebunilor a ajuns departe: anul trecut a fost la un pas de a câştiga premiul Evenimentul comunitar al anului în cadrul Galei Sportivul Anului de la Budapesta. Probabil şi datorită acestui fapt, anul acesta s-a înscris în competiţia vehiculelor trăsnite şi o echipă din Ungaria” – au anunţat organizatorii, potrivit unui comunicat remis de Primăria municipiului Miercurea-Ciuc.
„Pentru administraţia locală din Miercurea-Ciuc este important ca Harghita Băi să devină, pe lângă sporturile de iarnă, şi un spaţiu al programelor comunitare care aduc viaţă în staţiune şi creează un punct de întâlnire pentru cei care doresc să se relaxeze. Aici nu rezultatul este cel mai important, ci experienţa comunitară care îi aduce împreună atât pe participanţi, cât şi pe spectatori”, a declarat în cadrul unei conferințe premergătoare evenimentului viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Sógor Enikő, citată în comunicat.
În cadrul conferinței, unul dintre membrii echipei organizatoare, Szép Zoltán a prezentat programul evenimentului şi a arătat că o noutate în acest an este întâmpinarea participanţilor cu o demonstraţie de gătit, oferită de bucătarul Szőcs Előd. Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 14 martie, la ora 10:45, când flacăra olimpică va ajunge la Harghita Băi. „Atmosfera va fi încălzită cu schi în bikini şi schi retro, precum şi cu coborârea copiilor în costume. Evenimentul cel mai important al zilei, cel al coborârii vehiculelor trăsnite, va începe la ora 12:00. De la ora 13:00 se deschide bucătăria demonstrativă, iar de la 13:30 curajoşii îşi vor măsura forţele în proba «Căratul soţiei». De la ora 14:00 – tot ca noutate – începe campionatul de «kör-ling» (o versiune trăsnită a curling-ului), iar de la ora 15:00 va avea loc festivitatea de premiere. Seara, evenimentul se va încheia cu un after party la Deer House”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, până în prezent s-au înscris cinci echipe, însă, pe baza experienţei din anii trecuţi, cei mai mulţi participanţi se vor înregistra la faţa locului. În acest an câştigătorii vor fi recompensaţi şi cu premii în bani.
În ceea ce priveşte accesul la locaţie, organizatorii recomandă celor care doresc să ajungă în staţiune să folosească cursele regulate ale autobuzelor urbane. Pentru cei care vin cu autoturismele, poliţia locală şi cea judeţeană vor asigura sprijin în ceea ce priveşte accesul în siguranţă şi parcarea.
