Remetea: Bărbat decedat după ce a căzut de pe sania trasă de un autoturism

0
imagine realizată de AI

Un moment de distracţie s-a transformat într-o tragedie, după ce două persoane aflate pe o sanie trasă de un autoturism au căzut.

IPJ Harghita precizează că sâmbătă seara, în jurul orei 20:50, Poliţia municipiului Gheorgheni a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Remetea.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că o femeie în vârstă de 48 de ani, din comuna Remetea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 153C, tracta o sanie pe care se aflau 6 persoane. La un moment dat, ultimele două persoane aflate pe sanie, respectiv 2 bărbaţi în vârstă de 44 şi 47 de ani, din aceeaşi localitate, au căzut pe carosabil.

Cei doi bărbaţi au fost transportaţi la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, însă, din nefericire, bărbatul în vârstă de 44 de ani a decedat ulterior. Bărbatul de 47 de ani nu a necesitat internarea.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul rutier.

În acest context, poliţiştii reamintesc cetăţenilor că tractarea săniilor sau a altor obiecte improvizate cu autovehicule pe drumurile publice este extrem de periculoasă. Siguranţa tuturor participanţilor la trafic depinde de respectarea regulilor şi de adoptarea unui comportament responsabil.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.