Mihai Suciu, recidivă… editorială
„Diconiţa” este noua apariţie editorială semnată de Mihai Suciu, Editura UZP, 2025. Nu vă agitaţi, nu huliţi. Nu e vorba de un agramatism. Diconiţa (nu Diaconiţa, cum ar fi varianta corectă gramatical!), în exprimarea specifică satului de la cumpănă de ape şi de vremuri, este numele purtat o viaţă de o femeie deosebită din Voşlobeni. Era soţia diacului Vasile Ciobotariu, de unde i se trage porecla. Supranume mai degrabă, perceput în notă apreciativă, fiind o femeie cultă şi demnă, de o moralitate ireproşabilă, altruistă şi empatică, gata oricând să-şi lase deoparte propriile treburi spre a sări în ajutorul unui semen. Printr-o documentare asiduă, autorul o „dezgroapă”, îi articulează povestea, impunând-o ca model demn de urmat în contemporaneitatea noastră pragmatică şi chiar mercantilă. Aşadar, un roman nonficţional – inserţia ficţiunii făcându-şi loc doar acolo unde şi când firele povestirii nu s-au legat – fiind real nu doar prototipul personajului principal, ci şi mediul ei de viaţă, satul românesc, cu tradiţiile şi datinile de odinioară, cele mai multe apuse ireversibil. Inclusiv ceremonialul de înmormântare, cu obiceiuri cu mare încărcătură de spectacular, dispărute. Romanul reface aproape un veac de istorie a satului.
„O femeie frumoasă, demnă, cu chipul luminat de inteligenţă şi înnobilat de bunătate străbate uliţele satului, gata mereu, ca un SMURD, să sară în sprijinul semenilor derutaţi sau înlăcrimaţi. E mai vie ca oricând în imaginaţia mea. Îi caut dublură printre sătencele actuale, dar, să mă ierte!, nu găsesc. Probabil, va mai curge multă apă pe Vale până când icoana Diconiţei se va întrupa din nou în altă fiinţă isteaţă, altruistă şi frumoasă. Diconiţa, Anghelina pe nume, şi-a purtat cu demnitate crucea, neuitând nicio clipă că poartă numele îngerului, învăluindu-şi semenii cu aripi largi, ocrotitoare.
Şi dacă am dezgropat-o pe Diconiţă, nu mă torturează conştiinţa profanării. Ştiu şi că reanimarea fiinţei este imposibilă. „Căci morţi sunt cei muriţi!”, tranşează, inechivoc, poetul. Dar am ţinut să-i reînviu faptele bune peste veac, în vremuri ucigător de pragmatice, neprietene, neomenoase chiar. Şi, Doamne, câtă nevoie am avea de asemenea modele absolut trebuincioase. Oameni verticali, repere de viaţă demnă. Doar doi ani am fost contemporani pe acest pământ, mai exact în satul ei. Şi al meu. Practic, nu am cunoscut-o, deşi eram înrudiţi prin Vasile Diacu’, fratele străbunicului meu, Părintele Ioan. S-au rărit şi contemporanii ei, săteni care au cunoscut-o şi cărora le-a luminat viaţa. Aceşti „ultimi mohicani” m-au ajutat să mi-o imaginez „în carne şi oase”. Nu neg nici aportul şi suportul ficţiunii”, mărturiseşte autorul, din capul locului (înscris pe clapeta 1).
Lansarea cărţii va avea loc duminică, 9 noiembrie 2025, ora 17:00, la Biblioteca din Voşlobeni, în prezenţa succesorilor direcţi ai Diconiţei.
B.S.
