SCOALA POSTLICEALA FEG EDUCATION MIERCUREA-CIUC

Povestea unui tânăr topliţean care bate la porţile naţionalei de volei de seniori a României -

Povestea unui tânăr topliţean care bate la porţile naţionalei de volei de seniori a României

0

Originar din Topliţa, David Emilian Ţăranu-Runcan s-a îndrăgostit de volei încă din copilărie. La aceasta a contribuit şi faptul că municipiul de pe Mureşul Superior are o tradiţie în acest sport. Ca junior, are în palmares un titlu naţional şi o Cupă a României, fiind declarat şi „cel mai bun fals” al Campionatului Naţional U19. De asemenea, a făcut parte din loturile naţionale ale României de U17, U18/19 şi U20, cu care are trei participări la campionatele europene.

La nivel de seniori, a jucat pentru Corona Braşov, cu care a reuşit să devină campion al României, iar în ultimul sezon a bifat meciuri în cupele europene în tricoul Rapidului. Iar acum se află în vizorul lotului naţional, cu care a participat, recent, la o acţiune de pregătire, la Piatra Neamţ.

În continuare, vă invităm să descoperiţi povestea lui David prin intermediul unui interviu.

– Pentru început, o să te rog să te prezinţi în câteva cuvinte.

– Am 20 de ani, m-am născut în Topliţa, un oraş mic, dar cu oameni pasionaţi de sport. Am învăţat la şcoala şi liceul din oraş, iar ulterior m-am mutat la Colegiul de Ştiinţe ale Naturii „Emil Racoviţă” din Braşov pentru a urma performanţa sportivă.

– Cum ai descoperit voleiul? A contat faptul că Topliţa are un trecut în acest sport, iar fraţii Macarie s-au aflat la cârma loturilor naţionale de juniori?

– Am descoperit voleiul pe la 7 ani. Faptul că Topliţa are tradiţie şi oameni care iubesc acest sport m-a influenţat mult. Fraţii Macarie au fost un exemplu pentru mine şi m-au motivat să cred că, prin muncă, se poate ajunge departe. Primii ani au fost grei, plini de antrenamente, dar totul era nou şi frumos.

– Uitându-mă peste CV-ul tău am remarcat că la poziţia de joc scrie jucător de diagonală. Pentru cei neavizaţi, spune-ne ce înseamnă această poziţie…

– Jucătorul de diagonală este atacantul principal, cel care finalizează multe dintre puncte. Rolul meu este să atac din partea opusă ridicătorului şi să ajut la blocaj. Este o poziţie care cere forţă, explozie şi decizii rapide. Mă defineşte in totalitate.

– În perioada junioratului ai trecut pe la echipa din Dej, iar acum, la seniori, ultima dată ai evoluat la Rapid. Spune-ne câteva cuvinte despre acest drum şi despre tranziţia de la juniorat la seniorat.

– La Dej a fost o experienţă frumoasă pentru că am câştigat Campionatul Naţional la juniori. Trecerea, iniţial, la Corona Braşov în A2, după care am promovat în Divizia A1, apoi la Rapid Bucureşti a fost un pas uriaş şi important pentru mine – ritmul este mult mai intens, iar fiecare greşeală contează. A trebuit să devin mai responsabil şi să-mi ridic constant nivelul de joc.

– Cu naţionalele României de la U17 şi până la U20 ai participat la trei Campionate Europene. Cu echipele de seniori ale Braşovului şi Rapidului ai câştigat campionatul şi ai jucat în Cupele Europene.

Ce trebuie să facă un tânăr sportiv pentru a ajunge la acest nivel, pentru a avea asemenea performanţe?

– Trebuie să iubească ceea ce face şi să fie dispus la sacrificii. Munca zilnică, răbdarea şi respectul faţă de antrenori sunt esenţiale. Nu există succes peste noapte, totul se construieşte în timp.

– Pentru un adolescent de 20 de ani, să nu iasă seara cu prietenii, să nu meargă măcar la un festival, pare ceva de neconceput. Cum împaci aceste plăceri cu viaţa sportivă? Sau sunt lucruri la care un sportiv trebuie să renunţe pentru a avea performanţă?

– Da, trebuie să renunţi la multe. Nu pot să merg la festivaluri sau petreceri ca majoritatea prietenilor mei, dar ştiu că asta face parte din drumul meu. Bucuria după un meci câştigat sau după o performanţă depăşeşte orice ieşire în oraş.

– Se ştie că sportul, în România, cu excepţia câtorva ramuri (mă gândesc la fotbal şi la handbalul feminin), nu prea are bani. Mă gândesc în primul rând la salariile sportivilor. Cât de bine se poate trăi din volei ca sportiv?

– Nu e uşor, dar dacă joci la nivel înalt, se poate trăi decent. Nu sunt sume uriaşe, dar poţi avea un trai bun dacă îţi planifici viitorul şi nu te bazezi doar pe prezent.

***

Pentru naţionala României de volei masculin urmează Campionatul Mondial, care se va desfăşura în perioada 12-28 septembrie, în Filipine. Pentru acest turneu final, naţionala a avut câteva acţiuni de pregătire, la una dintre ele (la Piatra Neamţ) participând şi David Ţăranu-Runcan. A fost prima lui convocare la echipa mare. Spera să se regăsească şi în lotul final, însă, recent, din cauza unor probleme de sănătate, a trebuit să urmeze o intervenţie chirurgicală, astfel că acum se află în perioada de recuperare, dar care nu va fi lungă.

Totuşi, i-am adresat câteva întrebări şi despre acest turneu final şi despre ceea ce înseamnă prezenţa lui la naţională şi o posibilă participare cu România la un turneu final.

– Urmează, în luna septembrie, Campionatul Mondial. Ce înseamnă pentru tine perspectiva de a juca la un Campionat Mondial?

– Ar fi o onoare uriaşă! Pentru mine ar însemna confirmarea că munca mea nu a fost în zadar. Este visul oricărui sportiv să joace la cel mai înalt nivel. Dar, din păcate, momentan parcursul meu s-a oprit pentru că am suferit o operaţie şi am nevoie de timp ca să mă recuperez.

– Ce obiective v-aţi trasat ca echipă şi tu ca jucător?

– Obiectivul echipei este să arătăm că România poate fi competitivă. Nu promitem medalii, dar promitem să luptăm.

Pe plan personal, momentan am semnat cu Ştiinţa Bucureşti, o echipa de tineri muncitori şi cu ambiţie, unde putem să ne dezvoltăm profesional. Eu vreau să joc cât mai bine şi să acumulez experienţă pentru viitor şi să demonstrez că pasiunea, disciplina şi ambiţia pot deschide drumul către marile competiţii.

– Mult succes!

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.