Kelemen Hunor spune că întâlnirea dintre Ilie Bolojan şi Viktor Orban este „un gest absolut firesc”

0

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, la Miercurea-Ciuc, că discuţia dintre premierul României, Ilie Bolojan, şi omologul său ungar, Viktor Orban, care a avut loc miercuri seara, a fost „foarte bună şi constructivă”. Această primă întâlnire oficială în calitate de prim-ministru a lui Ilie Bolojan cu premierul Orban, deşi cei doi se mai văzuseră pe când şeful Guvernului României era interimar la Cotroceni, s-a concentrat în special pe întărirea relaţiilor dintre cele două ţări.

Kelemen Hunor a subliniat că vizita premierului Ungariei în România şi întâlnirea cu şeful Guvernului român reprezintă „un gest absolut firesc”. El a adăugat că organizarea acestei întâlniri informale, care a durat aproximativ două ore, este o dovadă a normalităţii atât în Europa, cât şi în regiune.

„A fost o întâlnire foarte bună şi constructivă, o primă întâlnire în calitate de prim-ministru a domnului Bolojan cu premierul Orban, pentru că ei s-au mai întâlnit cât era interimar la Cotroceni Ilie Bolojan. În primul rând, aş vrea să vă spun că este un gest absolut firesc dacă vine premierul Ungariei în România, într-o vizită de câteva zile, să aibă o întâlnire, chiar şi informală, cu premierul României. Şi acest lucru s-a întâmplat, s-a organizat în câteva ore, dacă pot să spun aşa, şi este normalitatea în Europa, este normalitatea în regiune”, a declarat Kelemen Hunor.

Discuţiile s-au axat pe îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare, dar s-a discutat şi despre colaborarea economică.

„S-a discutat despre relaţiile româno-maghiare, care trebuie întărite, mai ales în economie este enorm de mult de lucru, fiindcă deficitul comercial în favoarea Ungariei, în defavoarea României este mare, balanţa este dezechilibrată şi sunt zone, sunt domenii unde se poate colabora mult mai mult, în agricultură, în prelucrarea produselor alimentare, în energie. Deci, această colaborare trebuie să fie una primordială”, a precizat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a menţionat, de asemenea, că cei doi premieri au analizat situaţia curentă a României şi a Ungariei. Kelemen Hunor s-a arătat surprins de modul relaxat şi corect în care au fost abordate subiectele. „S-a discutat, bineînţeles, în ce situaţie ne aflăm noi, în ce situaţie se află Ungaria, cine ce experienţă a avut când avea deficite mari, când avea probleme cu datoria publică, deci lucruri absolut normale într-o astfel de întâlnire bilaterală şi informală. Eu am fost surprins cât de relaxaţi au fost amândoi şi cât de corect au abordat toate subiectele, într-un interval de aproape două ore, cam atât a durat”, a afirmat Kelemen Hunor.

La finalul întâlnirii, Viktor Orban l-a invitat pe Ilie Bolojan la Budapesta. „Există o astfel de invitaţie verbală şi probabil că în câteva zile se va formaliza şi în scris. La sfârşitul întâlnirii, premierul Orban i-a zis lui Ilie Bolojan că «te aştept la Budapesta şi oficial, dacă accepţi invitaţia»”, a explicat preşedintele UDMR. Detaliile privind această vizită oficială vor fi stabilite în perioada următoare.

În dimineaţa zilei de joi, Kelemen Hunor a participat la Miercurea-Ciuc la un eveniment organizat de Consiliul Judeţean Harghita, unde au fost predate 16 microbuze şcolare electrice, achiziţionate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.