Şedinţa extraordinară CJ Harghita
Peste 8 milioane de lei repartizaţi localităţilor din zona Ciuc
Consiliul Judeţean Harghita s-a reunit vineri, în şedinţă extraordinară, având pe ordinea de zi repartizarea cotei de 6% către localităţile din zona Ciuc. Această reuniune a fost dedicată susţinerii proiectelor de dezvoltare locală, cu scopul de a îmbunătăţi infrastructura şi serviciile pentru comunităţi. Suma totală repartizată a fost de 8.438.000 de lei.
Peste 8 milioane de lei au fost alocaţi pentru lucrări de modernizare în mai multe localităţi din judeţ. Astfel, oraşul Băile Tuşnad a primit 318 mii de lei pentru modernizarea şi extinderea sistemului de canalizare menajeră. Oraşul Bălan a beneficiat de 500 de mii de lei pentru amenajarea unui incubator de afaceri.
Comunei Cârţa i-au fost alocate 550 de mii de lei pentru modernizarea unei clădiri în vederea amenajării unei creşe, lucrări de foraj pentru un puţ de apă la terenul de fotbal, amenajarea terenului şi adaptarea acestuia la cerinţele sportive actuale. Comuna Ciceu a primit 450 de mii de lei pentru construirea şi dotarea grădiniţei cu utilităţile necesare, achitarea unei rate aferente unui credit contractat, amenajarea Centrului Comunitar Integrat Ciceu, precum şi extinderea, modernizarea şi înfiinţarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Zona ADI Bogát.
Comuna Ciucsângeorgiu a beneficiat de 600 de mii de lei pentru reabilitarea Grădiniţei de copii din satul Bancu. În comuna Cozmeni au fost alocate 450 de mii de lei pentru co-finanţarea achiziţionării microbuzelor verzi şi pentru reabilitarea energetică a Şcolii Generale „Boga Alajos” Nr. 1. Comuna Frumoasa a primit 600 de mii de lei pentru lucrări de creştere a eficienţei energetice a Şcolii Gimnaziale din localitate.
Comunei Leliceni i-au fost alocate 450 de mii de lei pentru dezvoltarea infrastructurii de iluminat public, achiziţionarea şi montarea unor tribune pentru suporteri în incinta terenului de fotbal, achiziţionarea şi montarea unui loc de joacă şi a unei infrastructuri sportive outdoor în apropierea Sălii de sport multifuncţionale, precum şi achiziţionarea şi instalarea unui gard de protecţie la Şcoala Gimnazială „Nagy István” din satul Misentea.
Comuna Lunca de Sus a primit 400 de mii de lei pentru extinderea reţelei de apă şi a sistemului de apă uzată. În comuna Mădăraş, suma de 630 de mii de lei a fost alocată pentru reabilitarea drumului forestier. Comuna Plăieşii de Jos a beneficiat de 400 de mii de lei pentru construirea unei clădiri destinate unei grădiniţe cu program prelungit.
Comunei Racu i-au fost alocate 520 de mii de lei pentru extinderea, modernizarea şi înfiinţarea infrastructurii de apă şi canalizare în Zona ADI Bogát, precum şi pentru rambursarea unui credit contractat pentru înfiinţarea distribuţiei de gaze naturale în localitate.
Comuna Sâncrăieni a primit 500 de mii de lei pentru asigurarea contribuţiei proprii în cadrul proiectului care vizează creşterea eficienţei energetice a unităţilor de învăţământ din localitate, amenajarea unui bazin de înot didactic şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare menajeră. Comuna Sândominic a beneficiat de 610 mii de lei pentru dezvoltarea centrului cultural al comunei.
În comuna Siculeni au fost alocate 550 de mii de lei pentru co-finanţarea proiectelor derulate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), precum şi pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare în Zona ADI Bogát.
Comuna Tomeşti a primit 530 de mii de lei pentru modernizarea drumului comunal DC358 şi realizarea unei treceri la nivel pietonal cu calea ferată. În comuna Tuşnad au fost alocate 380 de mii de lei pentru reabilitarea acoperişului dispensarului uman.
EMILIA Ş.
