Comerţul şi serviciile au avut nevoie de forţă de muncă şi în decembrie

0
  • Peste 120 de persoane şi-au găsit un loc de muncă în ultima lună a anului trecut prin intermediul AJOFM Harghita

Peste 120 de persoane aflate în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita au fost angajate, prin intermediul instituţiei, în ultima lună a anului trecut, cele mai multe dintre acestea având vârste de peste 45 de ani. Potrivit unor informaţii furnizate publicaţiei noastre de şefa Serviciului „Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială” din cadrul AJOFM Harghita, Jano Edit Andrea, luna trecută au fost încadrate în muncă 122 persoane aflate în evidenţe, dintre care 65 femei, cele mai multe angajări fiind înregistrate în domeniul comerţului, în cel al serviciilor şi în cel al transporturilor.

Jano Edit Andrea a precizat că la intrarea în evidenţele agenţiei, în urma activităţii de profilare realizată pe baza criteriilor de studii, calificare, experienţă în muncă, persoanele înregistrate sunt încadrate în categorii de ocupabilitate, respectiv uşor ocupabile, mediu ocupabile, greu ocupabile şi foarte greu ocupabile. În funcţie de gradul de ocupabilitate, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 75% sunt cele din categoria celor mediu ocupabile.

Din totalul persoanelor care şi-au găsit un loc de muncă în decembrie 2024, 43 au vârste de peste 45 de ani, 36 au sub 25 de ani, 27 au între 25 şi 30 de ani, 9 au între 35 şi 45 de ani şi 7 au între 30 şi 35 de ani.

Cele mai multe persoane pentru care au fost identificate locuri de muncă, respectiv 51, au studii liceale, acestea fiind urmate de cele cu studii profesionale (26), de cele cu studii gimnaziale (24), de cele cu studii universitare (14), de cele cu studii postliceale (5) şi de cele cu studii primare (2). În luna decembrie 2024, numărul locurilor de muncă anunţate la AJOFM Harghita a fost de 213.

„În luna decembrie şi numărul locurilor de muncă anunţate a fost redus. De obicei, numărul locurilor de muncă vacante este dublu sau triplu faţă de cel al angajărilor înregistrate prin intermediul agenţiei. Trebuie ştiut faptul că aceste locuri de muncă vacante trebuie anunţate în mod obligatoriu de către angajator, dar acesta nu este obligat să angajeze doar şomeri aflaţi în evidenţă. Acesta poate să angajeze şi alte persoane care nu au venit în evidenţa noastră, care îşi caută un loc de muncă sau persoane care vor să-şi schimbe locul de muncă. Noi nici nu putem să acoperim în proporţie de 100% piaţa muncii locale, pentru că sunt foarte mulţi care nu vin în evidenţa noastră în condiţiile în care nu au nevoie să îi ajutăm să-şi caute un loc de muncă.

Nicăieri în lume un serviciul public de ocupare nu poate să acopere piaţa muncii cu forţă de muncă doar cu persoanele din evidenţă”, a declarat Jano Edit Andrea.

Aceasta a menţionat că, la sfârşitul lunii decembrie 2024, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Harghita a fost de 5,45%, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,13 puncte procentuale. În evidenţele AJOFM Harghita erau 6.551 persoane, cu 166 mai multe faţă de cele care erau înregistrate la sfârşitul lunii anterioare. Comparativ cu luna decembrie 2023, numărul şomerilor înregistraţi a crescut cu 1.450 persoane, iar rata şomajului cu 1,31 de procente. Din totalul şomerilor înregistraţi în ultima lună a anului trecut, 1.720 erau indemnizaţi (dintre care 241 proaspăt absolvenţi), iar 4.831 erau neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 148 faţă de luna precedentă, iar al celor neindemnizaţi s-a mărit cu 18 persoane. Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (73,74%) a scăzut faţă de luna precedentă cu 1,66 puncte procentuale. Reprezentanta AJOFM Harghita a mai precizat că 1.886 dintre şomerii din evidenţe locuiesc în mediul urban, iar 4.605 în mediul rural. Cei mai mulţi dintre şomerii înregistraţi la instituţie, la sfârşitul lunii decembrie 2024, aveau vârste cuprinse între 40-49 ani (1.521), aceştia fiind urmaţi de cei cu vârste între 30-39 ani (1.356), de cei cu vârste de sub 25 de ani (1.135), de cei cu vârste între 50-55 ani (1.032), de cei cu vârste de peste 55 de ani (1.013) şi de cei cu vârste între 25 şi 29 ani (494).

Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar deţin în continuare o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Harghita, de 46,25%. Cei cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 23,57% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii liceale 14,93%, cei cu studii profesionale 11,22%, cei cu studii universitare 2,89%, iar cei cu studii postliceale 1,14%, a mai precizat Jano Edit Andrea. Cei mai mulţi şomeri din mediul urban erau înregistraţi, luna trecută, în Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni, iar din mediul rural în Atid, Avrămeşti, Ciucsângeorgiu, Cozmeni, Lunca de Jos, Mărtiniş, Plăieşii de Jos şi Suseni.

E.G.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.