Ziua Imnului
- Invitaţie
Ziua de 29 iulie este declarată „Ziua Imnului Naţional al României”, în conformitate cu Legea nr. 99/1998.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Naţional al României, vă invităm să participaţi în data de 29 iulie 2024, luni, începând cu ora 10.00, la Ceremonialul public de intonare a Imnului Naţional al României, care se va desfăşura în municipiul Miercurea Ciuc, la Monumentul Ostaşului Necunoscut – B-dul Timişoarei.
Programul manifestărilor consacrate acestei sărbători va avea următorul desfăşurător:
9.50-10.00 – Întâlnirea oficialităţilor locale, ai comenzii garnizoanei, veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă şi în retragere, reprezentanţilor altor ministere, departamente şi instituţii ale statului, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Harghita.
9.55 – Deplasarea la Monumentul Ostaşului Necunoscut.
10.00-10.02 – Prezentarea onorului și a raportului, salutul Drapelului de luptă și ocuparea locului stabilit în dispozitiv a persoanelor oficiale.
10.02-10.07 – Binecuvântare și Rugăciune pentru poporul român, oficiată de către preotul militar/civil.
10.07-10.12 – Alocuţiuni privind simbolistica Imnului Naţional al României.
10.12-10.17 – Moment artistic susținut de muzica militară.
10.17-10.20 – Intonarea vocal şi instrumental a „Imnul Naţional al României”.
10.20-10.25 – Defilarea Gărzii de Onoare.
10.25 – Onorul muzicii militare, încheiere ceremoniei.
Petres Sándor
Prefect