Astăzi dimineață, un accident grav care s-a produs pe raza localității Sândominic s-a soldat cu decesul unei femei de 69 de ani și rănirea altor trei persoane.
Potrivit IPJ Harghita, incidentul a avut loc în jurul orei 9:00, atunci când un bărbat de 69 de ani, din județul Galați, la intrare în comuna Sândominic (dinspre Izvoru Mureșului spre Miercurea Ciuc), a trecut pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 58 de ani, din județul Buzău.
Potrivit biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” Harghita, în urma impactului, o pasageră de 69 de ani a decedat. De asemenea, pentru scoaterea din autoturism a unui bărbat de 58 de ani care prezenta fracturi la membrele inferioare a fost necesară intervenția echipei de descarcerare. Un alt bărbat prezenta escoriații și contuzii la piept, iar o femeie un traumatism abdominal.
După acordarea primului ajutor calificat, cele trei persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. (L.C.)