Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

100 de cărţi pentru Marea Unire (10): Podul de flori de peste Prut | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Cultură » 100 de cărţi pentru Marea Unire (10): Podul de flori de peste Prut
100 de cărţi pentru Marea Unire (10): Podul de flori de peste Prut

100 de cărţi pentru Marea Unire (10): Podul de flori de peste Prut

Una dintre „minunile” acestor vremuri atât de zbuciumate s-a întâmplat duminică, 6 mai 1990, la Prut, când, pentru câteva ore, acesta a încetat să mai fie graniţă geografică, dar artificială, între fraţi, devenind un râu ca oricare altul din trupul ţării. Timp de câteva ore, fâşia de frontieră de pe Prut a fost complet ignorată, iar apele râului nu au mai constituit o barieră între românii de pe cele două maluri ale Prutului, fiindcă toţi ştiu că sunt un singur trup şi un singur suflet românesc, toţi formează un singur popor, vorbind aceeaşi limbă, având aceleaşi obiceiuri, acelaşi port şi acelaşi tricolor. Şi, începând din 6 mai 1990, acelaşi fus orar.

Duminică, 6 mai 1990, sutele de mii de români, adunaţi pe cele două maluri ale Prutului, au fost martorii unui moment istoric, martorii unui viitor care a început atunci, când a pornit spre ceasurile cele mari ale istoriei.

Săveni, 6 mai 1990, ora 08:30. Sute de oameni sunt pregătiţi să pornească spre cele mai apropiate puncte de trecere peste Prut, fixate anume pentru acest eveniment. Cu un car de reportaj al TVRL mă îndrept şi eu spre Miorcani, satul lui Ion Pillat, aflat faţă-n faţă cu Pererita lui Grigore Vieru de peste Prut. Ajunşi acolo, cineva ne-a sfătuit să pornim spre Rădăuţi-Prut. Acolo, la fel ca la Miorcani, era linişte. Derutaţi, ne întoarcem înapoi, la Miorcani, într-un nor de praf stârnit de sutele de maşini, unele care vin, altele care se întorc. Oamenii se opresc, se întreabă unii pe alţii, însă nimeni nu ştie nimic precis. Cineva ne sfătuieşte să ne îndreptăm spre Cotul Miculinţi, un sat din apropiere. Începem să credem că suntem manipulaţi. E doar la modă! Cei de la TVRL se sfătuiesc ce să facă. În cele din urmă se hotărăsc să plece spre Stânca-Costeşti, în speranţa că vor putea filma măcar câteva imagini. Eu rămân la Cotul Miculinţi. Fie ce-o fi. Am fost inspirat!

Cotul Miculinţi, ora 11:30. Un şir neîntrerupt de sute de maşini „curg” neîncetat spre malul drept al Prutului. Dincolo, pe malul stâng, mult mai înalt, mii şi mii de oameni coboară şi ei spre apele râului, fluturând drapele tricolore. Lipseşte însă podul ce trebuia să unească cele două maluri. Din motive necunoscute, cineva a „uitat” să-l aştearnă peste apele Prutului. Aveam să aflu mai târziu de la organizatorii evenimentului: Liga Culturală pentru Unitatea Românilor şi Frontul Popular din Moldova, că acel „cineva” a fost armata rusă. Între timp, pe cele două maluri ale Prutului s-au adunat zeci de mii de oameni, toţi români, adresându-şi saluturi cordiale, mulţi se strigă pe nume, fiind rude ori prieteni. Deasupra mulţimilor flutură sute de drapele, aceleaşi drapele pe ambele maluri: roşu, galben şi albastru.

La ora 12:00, în satele româneşti înşirate pe cele două maluri ale Prutului, începând de la Mitoc şi Rădăuţi-Prut şi până la vărsarea apelor râului în Dunăre, se trag clopotele tuturor bisericilor, în timp ce preoţii oficiază slujbe şi înalţă rugăciuni pentru ocrotirea neamului românesc şi pentru unitatea sa.

Constat că lângă mine se află Mircea Răceanu, iar lângă el scriitorii Alecu Ivan Ghilia şi Alexandru Lungu. Amândoi sunt fii ai acestor meleaguri moldave. Deodată mulţimile încep să cânte, ca la o comandă, „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând…”! Apoi răsună versurile Horei Unirii, urmate de „Pe-al nostru steag e scris unire”. Cântecul se înalţă în văzduh ca nişte rugăciuni fierbinţi pe care un întreg popor le adresează lui Dumnezeu.

– Priviţi! A venit Grigore Vieru!, strigă cineva de lângă mine.

Vestea se răspândeşte cu iuţeala fulgerului, iar mulţimea începe să-i scandeze numele: Vieru! Vieru!

Agitaţie mare pe celălalt mal. Şi, deodată, o barcă – singura ce se poate vedea prin această zonă! – se desprinde de malul stâng şi se îndreaptă spre noi, cei de pe malul drept. Când ajunge la mijlocul râului, sute de buchete de flori sunt aruncate în apă, de pe un mal şi de pe celălalt. În barcă, în afară de Vieru, mai sunt: primarul şi preotul din Pererita şi un cameraman de la Televiziunea din Chişinău. Primarul poartă pe braţe un frumos ştergar cu motive populare româneşti, pe care se găseşte un colac mare, cu împletituri meşteşugite, având înscrise pe el două cuvinte: ROMÂNIA – BASARABIA!

Parcă o forţă cerească aduce barca exact în locul în care mă aflu! Ajunsă la mal, îl ajut pe Vieru să coboare şi ne îmbrăţişăm. Mulţimea ne poartă pe amândoi pe sus şi ne trezim pe o remorcă de tractor, transformată, ad-hoc, în tribună. Lacrimi şi strigăte de bucurie din toate părţile! Grigore Vieru încearcă să se facă auzit de mulţimea care-i scandează numele. E foarte greu fără nici o amplificare. De-am avea măcar o porta-voce tot ar fi bine!

Deodată o linişte nefirească se aşterne peste mulţimile de pe cele două maluri. Presimt că se întâmplă ceva neobişnuit. Îmi întorc privirile mirate spre Prut. Privesc uimit, aşa cum priveşte toată mulţimea, „minunea” datorită căreia s-a aşternut liniştea. În mijlocul apei se afla un bărbat îmbrăcat, cu apa până la brâu, purtând în braţe un uriaş buchet de flori. Se opreşte în mijlocul apei, ridică buchetul deasupra capului, îl agită şi strigă din răsputeri: Trăiască România Mare! În acel moment, ca la o comandă, mulţimile de pe cele două maluri năvălesc în apă, încât aceasta pur şi simplu nu se mai vede! Oamenii se întâlnesc în mijlocul râului, se îmbrăţişează, fără să se cunoască, dar parcă se cunoşteau dintotdeauna; plâng de bucurie, scot de prin buzunarele hainelor sticle cu vin şi se cinstesc acolo în mijlocul apei! În decursul milenarei sale existenţe, nu cred că a mai trăit Prutul asemenea momente înălţătoare.

Sunt momente istorice! Nu mai e nevoie de nici un pod! Fiindcă s-a născut un pod viu, din trupuri omeneşti, din românii de dincoace şi de dincolo de Prut! Nimeni nu mai ştie însă care de pe ce mal este!

Bărcuţa care l-a adus pe Grigore Vieru şi pe ceilalţi fraţi basarabeni se reîntoarce la malul stâng, încărcată cu cărţi aduse de cei prezenţi spre a le fi date românilor din Basarabia. Deasupra lor, alături de ceilalţi, îmi găsesc şi eu un loc ca invitat al lui Grigore Vieru, ceea ce mă onorează, dar mă şi emoţionează. Primirea pe celălalt mal este incandescentă! Sunt purtat pe braţe până la o tribună improvizată şi aici, ca şi dincolo, pe remorca unui tractor. Fac cunoştinţă cu cei prezenţi: Vasile Bulgaru, preşedintele sovietului raional, Vladimir Gudumak, primul secretar al raionului Briceni, Vasile Levinski, Mircea Lutic şi Vasile Tărâţeanu – scriitori din Cernăuţi; Anatol Kiriac – compozitor, Vasile Zagaevski – de la Ministerul Culturii din Chişinău şi alţii. Cineva recită poezia lui Nichita Stănescu „Patria mea e limba română”, iar Silvia Kiriac interpretează cântecul, dedicat evenimentului, „Podul de flori”, pe versurile lui Grigore Vieru. Cântecul zboară peste mulţimile adunate pe cele două maluri pe care le uneşte acum podul viu al miilor de trupuri în care bat la unison inimi româneşti.

Mă despart cu greu de fraţii de dincolo de Prut fiindcă aveam atâtea lucruri să ne spunem şi nu aveam nevoie de vreun interpret. O basarabeancă îmi iese în cale şi-mi aşează în braţe o pâine mare şi rumenă, coaptă într-un cuptor din Basarabia! În timp ce barca mă poartă spre celălalt mal, purtând în braţe pâinea, ca pe o ofrandă, îmi vin în minte cuvintele lui Grigore Vieru, rostite pe malul „românesc”, şi anume că nu se poate ca într-o astfel de zi minunată, de duminică, Dumnezeu să nu-şi fi întors privirea spre zecile de mii de români, adunaţi pe malurile Prutului, spre a se bucura şi El împreună cu ei. „Eu cred că astăzi Dumnezeu a fost puţin român!”. Şi cred că poetul are dreptate.

Ilie ŞANDRU

(Din vol. „Basarabia iarăşi şi iarăşi…”, ediţia a II-a, 2018)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.