Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (8)Prin 1865-1870, în urma unor falsuri grosolane, familiile de grofi Kemény, Bánffy, Éltető, Farkas, Bethlen, Urmánczy, Tisza etc. s-au autoîmproprietărit cu zeci de mii de hectare | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 20 februarie 2020
Home » (Inter)Național »
Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (8)
Prin 1865-1870, în urma unor falsuri grosolane, familiile de grofi Kemény, Bánffy, Éltető, Farkas, Bethlen, Urmánczy, Tisza etc. s-au autoîmproprietărit cu zeci de mii de hectare
<h5><i>Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (8)</i></h5>Prin 1865-1870, în urma unor falsuri grosolane, familiile de grofi Kemény, Bánffy, Éltető, Farkas, Bethlen, Urmánczy, Tisza etc. s-au autoîmproprietărit cu zeci de mii de hectare

Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (8)
Prin 1865-1870, în urma unor falsuri grosolane, familiile de grofi Kemény, Bánffy, Éltető, Farkas, Bethlen, Urmánczy, Tisza etc. s-au autoîmproprietărit cu zeci de mii de hectare

– Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop, avocat –

– În calitate de fost preşedinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş ştiţi, cred, că fruntaşii UDMR susţin că succesele dvs. în justiţie ar fi un semn că statul român a decis să-i oropsească şi că trebuie să-şi ascută şi să-şi diversifice armele, din moment ce drepturile pentru care au luptat cu atâta înverşunare sunt reversibile. Plus că au reînceput, sub forme şi cu instrumente noi, vechile acţiuni de internaţionalizare a problemei…

Ca să nu părem negativişti şi defetişti până la capăt, putem contabiliza şi unele succese în stăvilirea acestui fenomen. În strategie a figurat strămutarea proceselor în afara Arcului Carpatic pentru ca omniprezenţa lobby-ului bisericesc catolic şi încrengătura de interese antiromâneşti atât de prezentă în Ardeal să mai fie şi stăvilită.

Sunt procese câştigate în revizuiri declanşate împotriva unor hotărâri irevocabile, s-a reuşit până la urmă să se readucă în proprietatea statului Român cca. 80 mii ha de pădure şi terenuri, repet, în procese pierdute irevocabil cu ani în urmă. Ca exemplu, 8.900 ha la Tribunalul Giurgiu, 7000 ha la Tribunalul Botoşani (în două procese), Castelul din Arcuş la Galaţi, Palatul Finanţelor din Oradea (cea mai impunătoare clădire din oraş), 4000 ha la Tribunalul Prahova, unde am avut parte de judecători corecţi şi aplecaţi spre profesie şi adevăr. Dar, trebuie remarcat că nu pe umerii unor persoane obişnuite ca noi, simpli voluntari, trebuie să stea treburile ţării. La decidenţii de la toate nivelele, acolo este trădarea, greşeala, indiferenţa la glasul cetăţenilor.

– În final aş dori să aflu dacă eventual cunoaşteţi ceva concret despre legenda care spune că la Castelul de la Brâncoveneşti s-au adunat grofii din Ardeal însoţiţi de notari şi, între o vânătoare şi un chef, făceau acte false de vânzare-cumpărare în care îşi roteau latifundiile şi introduceau domenii noi, acte folosite ulterior pentru a-şi justifica proprietăţile luate cu japca.

– Da, s-a întâmplat prin anii 1865-1870, când imperialii au introdus cărţile funciare în Ardeal. Acolo, la Brâncoveneştiul de azi, Ieciul cum se numea atunci. Castelul a aparţinut familiei Apáffi, care l-a ucis pe mitropolitul ortodox Brancovici chiar la castel, străpuns cu colţii unei grape anume fixată pe scripeţi, pentru a străpunge victima legată de perete.

Munţii, pădurile, carierele de piatră, zăcămintele erau proprietatea imperiului după Diploma Leopoldină de la 1691. „Domnii de pământ” cum erau numiţi grofii, conţii, comiţii, baronii unguri, aveau un drept de folosinţă denumit embatic şi enfiteuse, sarcini feudale care apărau proprietatea imperiului. Chiar dacă, inexplicabil, după Revoluţiile de la 1848, Curtea Habsburgică i-a luat pe aceştia sub aripa ocrotitoare cu privilegii nenumărate, tot nemulţumiţi şi uneltitori au rămas. Profitând de „edictele” imperiale şi feriţi de autorităţi, s-au folosit de întocmirea hărţilor topografice şi introducerea cărţilor funciare, pentru a se converti în proprietari pe Munţii din Valea Mureşului, Valea Gurghiului şi Călimanii spre Dorna.

S-au adunat, sub pretextul oficial al unor taifasuri, la Castelul de la Brâncoveneşti, loc din munţi mai ferit de ochii habsburgilor, cu specialişti aduşi de ei, fie cumpăraţi dintre cei oficiali ai imperiului şi au „dresat” documente de proprietate: registre, cărţi funciare, hărţi, unde s-au trecut proprietari. După care au făcut schimburi între ei, chipurile că fiecare dobânditor a primit sau a cumpărat de la vechiul proprietar şi astfel au justificat proprietatea. Nu se ştie, sau cel puţin noi nu cunoaştem dacă au fost complicităţi cu unii demnitari imperiali sau dacă au făcut totul pe ascuns; era dificil la acele timpuri şi pentru habsburgii unui imperiu imens, „un uriaş din lut ruinat”, să ştie ce se întâmpla la cancelariile locale, la o margine de imperiu. Cert este că, prin această metodă, având la bază un fals grosolan, s-au autoîmproprietărit familiile de grofi cu zeci de mii de hectare, începând cu familia Kemény – atunci ajunsă proprietara castelului, urmată de alţii: Bánffy, Éltető, Farkas, Bethlen, Urmánczy, Tisza etc. S-au împroprietărit cu pădurile şi păşunile vechilor locuitori, ba chiar s-au extins şi asupra satelor, aşezărilor locuite de români, unele chiar şi de ungurii ieşiţi teoretic atunci din iobăgie.

Legende şi scrieri din epocă, din care au mai rămas unele sporadice, lasă pentru posteritate semnalarea unor nemulţumiri ale satelor, chiar răscoale locale, mişcări alarmiste la bisericile lor sau în adunarea obştei vicinale, dar care au fost înăbuşite în sânge şi cu violenţă. Au fost semnalate şi au rămas consemnate mişcări chiar în apropiere de Ieciu (Brâncoveneşti) la Potoc, Idicel Sat, Idicel Pădure, unde în fruntea sătenilor răzvrătiţi a fost chiar bunicul lui Elie Miron Cristea, viitorul prim patriarh al României Mari. Nemulţumiri şi revolte locale au fost şi în satele Râpa, Vătava, Dumbrava, pe fondul unor nedreptăţi legate de pădurile comunale ce au fost ale sătenilor şi au fost luate prin violenţă în anii 1850-1854, apoi trecute samavolnic în acte oficiale pe numele grofilor. Este o enigmă că după astfel de revolte autoritatea imperială habsurgică nu a intervenit fie măcar pentru aşezările săteşti, de care au fost deposedaţi locuitorii şi menţinuţi acolo ca simpli toleraţi cu obligaţii de robotă pentru că deţineau ce este al lor.

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.