Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Primarul comunei Gălăuţaş: „Sper şi cred că va fi viaţă sub aspectul locurilor de muncă în Gălăuţaş” (II) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Economic » Primarul comunei Gălăuţaş: „Sper şi cred că va fi viaţă sub aspectul locurilor de muncă în Gălăuţaş” (II)
Primarul comunei Gălăuţaş: „Sper şi cred că va fi viaţă sub aspectul locurilor de muncă în Gălăuţaş” (II)

Primarul comunei Gălăuţaş: „Sper şi cred că va fi viaţă sub aspectul locurilor de muncă în Gălăuţaş” (II)

În comună, din aproape 2.500 de locuitori, cel puţin 500 sunt plecaţi la lucru în străinătate

În prima parte a discuţiei avute cu primarul comunei Gălăuţaş, Radu Ţăran, am văzut că autorităţile locale au pus în ultimii ani accent pe schimbarea feţei localităţii, prin investiţii în infrastructură, fie că e vorba de cea rutieră, fie de reţeaua de apă şi canal, fie de şcoli.

În continuare, vom prezenta care e situaţia din punct de vedere al locurilor de muncă şi de ce primarul localităţii se arată optimist, dar vom vedea şi care sunt o parte din problemele întâmpinate în atragerea de fonduri.

Însă înainte de a vorbi despre situaţia locurilor de muncă, l-am întrebat pe dl Radu Ţăran câţi locuitori are în momentul de faţă comuna. „După recensământul populaţiei din 2011 eram 2.498 de vieţuitori. Dar vă spun sincer: cred că cel puţin 500 de persoane sunt plecate la muncă în străinătate”, a spus edilul, precizând că şi „fetiţa mea e plecată în Anglia de aproximativ 6 ani…”.

În privinţa locurilor de muncă, Radu Ţăran s-a arătat optimist, deoarece suprafaţa de 22 de hectare, care a fost a Colemn Gălăuţaş, este cumpărată aproape în întregime de investitori. „Vreau să aduc în atenţie că nu era suprafaţa comunei Gălăuţaş, pentru că era proprietatea SC Colemn SA Gălăuţaş. Din cele 22 ha, la ora actuală, pe o suprafaţă de 3 ha a investit un italian în fabrica SC Ital Mob Gălăuţaş, care funcţionează şi are 80 de angajaţi. Obiectul principal de activitate este confecţionarea mobilei. Eu zic că e o mană cerească pentru locuitorii noştri. Mai sunt 3-4 investitori, care de anul trecut au început să cureţe, să-şi reabiliteze construcţiile şi sper ca în 3-5 ani de zile să îşi deschidă afacerile. Dacă au investit să cumpere acel teren, probabil doresc să îşi recupereze banii. Sper şi cred că va fi viaţă sub aspectul locurilor de muncă în Gălăuţaş.

De ce au fost interesaţi să cumpere? Pentru că avem toate utilităţile: apă, curent, canalizare, drum european, cale ferată. Deci chiar e o poziţie ideală. Nu ştiu unde s-ar găsi aşa facilităţi”, a spus Radu Ţăran.

O altă temă discutată cu primarul localităţii s-a referit la numărul de asistaţi social din comuna Gălăuţaş. „Avem şi asistaţi social. Sunt aproape 60 de persoane, dintre care avem nouă care sunt apte de muncă. Adică, aceste persoane, în baza legii, sunt obligate să presteze ore de muncă. Ei bine, pe aceştia îi folosim pentru curăţenia la platformele de gunoi (avem 10 platforme de gunoi), coşurile care sunt în centrul comunei. La noi chiar lucrează cei care sunt apţi să presteze muncă în folosul comunei”, a explicat primarul.

În legătură cu creşterea salariilor angajaţilor din primărie, edilul a spus că s-a făcut în aşa fel încât bugetul localităţii să nu fie afectat. „Dar am ţinut cont şi de salariile mici care erau în administraţia publică locală. Chiar eram ultimii ca salarii în toată ţara. Acum am observat că, după majorare, angajaţii au şi altă voinţă de muncă”, a spus Radu Ţăran.

 

n „Eu mă lupt pentru finanţare şi se întârzie treaba cu procedurile de achiziţie”

În ceea ce priveşte problemele întâmpinate, primarul comunei Gălăuţaş a punctat, cum se întâmplă de altfel peste tot în ţară, birocraţia când vine vorba de atragerea de fonduri şi realizarea investiţiilor. „Guvernul a promis modificarea Legii achiziţiilor publice şi sper să se facă cât mai curând. Pentru că se întârzie foarte mult lucrurile. Chiar dacă discutăm de anunţuri sau dacă amintim de contestaţiile pe care le fac agenţii economici. După proiectul prezentat de Guvern, sper să fie mai bine. Deci, eu mă lupt pentru finanţare şi se întârzie treaba cu procedurile de achiziţie”, a spus edilul.

De asemenea, acesta a mai amintit că încă nu a reuşit să obţină autorizaţia de funcţionare a căminului cultural. „Dar am înţeles, l-am refăcut de vreo 3-4 ori şi sper că spre finalul anului să avem autorizaţia de funcţionare ISU”, a declarat primarul comunei Gălăuţaş.

În final, Radu Ţăran a mai spus că localitatea pe care o administrează este în Programul Naţional de Cadastrare şi şi-a mai exprimat speranţa ca derularea lucrărilor de înregistrare sistematică să înceapă în această toamnă. Gălăuţaşul se află în programul-pilot al ANCPI prin care se cadastrează atât intravilanul, cât şi extravilanul localităţii, din judeţ mai fiind incluse comunele Subcetate şi Sândominic. „Sper să înceapă aceste lucrări de cadastru, pentru că sunt mult aşteptate de populaţie”, a mai precizat edilul. (Consemnare de Şt. Pătrîntaş)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.