Şedinţa Consiliului Local Topliţa: Masă caldă în regim catering pentru şcolari. Stimulente financiare pentru medicii din alte localităţi care efectuează gărzi la spital

0

Miercuri, Consiliul Local Topliţa s-a întrunit în prima şedinţă extraordinară din acest an. Dintre proiectele de hotărâre suspuse la vot şi adoptate ne oprim la două.

Preşcolarii şi elevii şcolilor „Andrei Şaguna” şi „Miron Cristea” vor primi masa caldă în regim catering

Unul dintre proiecte prevede că în acest an, în cadrul Programului naţional „Masă sănătoasă”, preşcolarilor şi elevilor Şcolii Gimnaziale „Andrei Şaguna” şi Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea” li se aprobă tipul de suport alimentar: „masă caldă, în regim catering”, care se va livra zilnic pe perioada desfăşurării cursurilor şcolare.

În cadrul proiectului de hotărâre se precizează că cele două instituţii de învăţământ fac parte din Programul naţional „Masă sănătoasă” şi, deoarece acestea nu dispun în prezent de cantină, s-a optat ca suportul alimentar să fie masă caldă în regim catering.

Vor beneficia de acest program, în total, 672 de preşcolari şi elevi.

La Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” sunt 328 de beneficiari, copii de la cele patru structuri arondate (Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” Vale, Călimănel, respectiv grădiniţele „Dumbrava Minunată” şi Dealului).

La Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” vor beneficia de „Masă sănătoasă” 344 de copii, inclusiv cei de la Şcoala Primară Moglăneşti.

În cadrul proiectului aprobat se mai precizează faptul că pachetul alimentar va fi achiziţionat în limita a 16,5 lei/beneficiar inclusiv taxa pe valoare adăugată şi se va livra zilnic de către furnizor pe perioada desfăşurării cursurilor şcolare în anul 2026.

Stimulente financiare pentru medicii care efectuează gărzi

Un proiect care a stârnit discuţii a fost cel care prevede acordarea în anul 2026 a unor stimulente financiare lunare medicilor de specialitate pediatrie şi medicină internă din afara unităţii Spitalul Municipal Topliţa.

Consilierul Marius Macarie afirma că e vorba de o sumă de 2.000 de lei brut per gardă efectuată în timpul săptămânii.

„Problema, din punctul nostru de vedere, e cu valoarea gărzilor pentru medicii angajaţi în Spitalul Topliţa, care, din câte am înţeles, e în jur de 400 şi ceva de lei, în timpul săptămânii. Întrebarea e: oare e oportun să plătim sume atât de mari unor medici care vin să asigure, într-adevăr, garda de pediatrie, dar din patru gărzi să facă salariul unui medic? Acei medici nu o să vină niciodată să se angajeze la Topliţa, pentru că vin şi fac patru gărzi, iau 8.000 de lei, dacă nu şi mai mult. Iar medicii care sunt angajaţi la Topliţa au gărzile plătite undeva la 400 de lei. Credeţi că e corect?”, întreba Marius Macarie.

Acesta propunea să se caute o soluţie ca această diferenţă să nu fie atât de mare şi nu neapărat prin tăierea stimulentelor, ci prin majorarea plăţii pentru gărzile efectuate de către medicii angajaţi la spital.

„Dacă ne permitem să plătim 1.600 de lei sau 2.000 de lei pe o gardă, atunci Consiliul Local trebuie să găsească soluţii financiare să plătească medicii noştri, angajaţi în spital, măcar să se apropie de valoare; măcar jumătate din valoare să fie. Discutând cu anumiţi medici mi-au spus să luăm valoarea unei ore de muncă a unui medic, să o înmulţim şi o să vedem că ajungem la 800 şi ceva de lei o gardă pentru medicii de aici. Nu am vrut decât să scoatem în evidenţă că sunt nişte nedreptăţi faţă de medicii din Topliţa şi pe care le putem rezolva. Noi nu o să votăm împotriva acestui proiect, pentru că înţelegem necesitatea de gărzi şi că altfel cele două doctoriţe de pediatrie s-ar putea să plece, dar vă solicităm ca în următoarele şedinţe să luăm în calcul posibilitatea elaborării unui proiect de HCL pe tema asta şi să încercăm să reparăm nişte nedreptăţi (…) şi să nu o lăsăm aşa pentru că, probabil, nivelul de frustrare va creşte în spital legat de diferenţele mari pe care le încasează unii şi nu le încasează ceilalţi”, spunea Marius Macarie.

Răspunzând intervenţiei, primarul Sebastian Buzilă preciza că această măsură a fost luată ca urmare a unei solicitări venite din partea conducerii spitalului. De asemenea, un proiect asemănător a fost adoptat anul trecut doar pentru secţia pediatrie, acum fiind vorba şi de medicină internă.

„Din discuţiile pe care le-am avut cu managerul spitalului, la Consiliul de Administraţie, singura soluţie care s-a găsit, până în momentul de faţă, este să se stimuleze medici care nu sunt angajaţi să vină să facă gărzi pentru a asigura o continuitate – şi chiar aşa încă nu e asigurată continuitatea. Până în momentul de faţă, altă soluţie nu a găsit nici managerul, nici Consiliul de Administraţie sau altcineva”, spunea primarul.

Acesta mai arăta că este o cheltuială mare, că banii s-ar putea folosi pentru dotarea spitalului, dar în momentul de faţă nu sunt suficienţi medici care să asigure gărzile.

Legat de posibila majorare a plăţii pentru gărzile efectuate de către medicii angajaţi la spital, edilul arăta că nu se poate face. De altfel, singurul motiv pentru care s-au putut acorda acele stimulente financiare a fost pentru că s-a motivat lipsa medicilor care să facă gărzi.

„Am avut discuţii inclusiv la Curtea de Conturi pentru acest tip de stimulent, dacă e legal sau ilegal. E la limita legii că dăm şi aşa. Cei de la Curtea de Conturi au zis că înţeleg situaţia excepţională şi că putem aloca nişte sume. Dar să generalizăm la toţi medicii cred că am avea o problemă”, explica Sebastian Buzilă.

Acesta mai preciza că măsura „este una excepţională, care nu poate să dureze la infinit. Trebuie să vină noua conducere cu soluţii care într-un timp rezonabil să rezolve într-un fel sau altul problema”.

***

În cadrul şedinţei s-a făcut public faptul că actuala manageră şi-a înaintat demisia şi că urmează să fie numit un nou manager.

De asemenea, Primăria este obligată de a plăti fostului manager, Mihaela Dan, peste 270 de mii de lei, după ce contractul acesteia i-a fost desfăcut ilegal.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.