SCOALA POSTLICEALA FEG EDUCATION MIERCUREA-CIUC

Rata şomajului în Harghita a fost de 5,03% în iulie -

Rata şomajului în Harghita a fost de 5,03% în iulie

0

La sfârşitul lunii iulie 2025, rata şomajului înregistrat în judeţul Harghita a fost de 5,03%, în uşoară scădere faţă de luna iunie (cu 0,03 puncte procentuale), dar mai mare decât cea consemnată în iulie 2024 (cu 0,47 puncte procentuale).

Potrivit datelor furnizate de AJOFM Harghita, numărul total de şomeri înregistraţi a fost de 6.039 de persoane, cu 36 mai puţini decât în luna anterioară. Dintre aceştia, 1.428 au fost şomeri indemnizaţi, în creştere cu 11 persoane, iar 4.611 neindemnizaţi, în scădere cu 47 de persoane.

Structura pe sexe arată că numărul femeilor şomere a fost de 3.028, în creştere cu 4 persoane, în timp ce numărul bărbaţilor şomeri a fost de 3.011, în scădere cu 40. Rata şomajului masculin a coborât la 4,34%, iar cea feminină a urcat uşor la 5,96%.

La nivel de rezidenţă, 1.743 de şomeri provin din mediul urban, cu 47 mai puţini decât în iunie, iar 4.296 din mediul rural, cu 11 mai mulţi.

Cei mai mulţi şomeri sunt din categoria de vârstă 40-49 de ani (1.486 de persoane), urmaţi de cei între 30-39 de ani (1.253) şi cei peste 55 de ani (1.064). La polul opus, cei mai puţini şomeri sunt persoane cu vârsta între 25-29 de ani (458).

Analiza pe nivel de educaţie arată că aproape jumătate dintre şomerii din Harghita (48,5%) au studii primare sau nu au studii deloc. Alţi 23,56% au studii gimnaziale, 13,18% studii liceale, 10,68% studii profesionale, 2,8% studii universitare, iar doar 1,28% studii postliceale. (E.Ş)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.