Primăria Miercurea-Ciuc lansează un program de sănătate mintală în limba română pentru cadre didactice
Primăria municipiului Miercurea-Ciuc organizează, în anul şcolar 2026-2027, o nouă ediţie a programului de sănătate mintală destinat comunităţii locale, ajuns la al cincilea an consecutiv. Conform unui comunicat de presă emis de Primăria Miercurea-Ciuc, pentru prima dată, cadrele didactice au la dispoziţie o componentă derulată în limba română, axată pe autocunoaştere profesională, gestionarea stresului şi echilibru emoţional.
Iniţiativa a debutat în urmă cu cinci ani pentru directori şi profesori, fiind ulterior extinsă către copii, tineri şi părinţi. Potrivit sursei citate, scopul proiectului este de a le oferi participanţilor un cadru sigur în care să reflecteze asupra situaţiilor din viaţa de zi cu zi şi să descopere instrumente practice pentru gestionarea provocărilor.
„Considerăm că rolul administraţiei locale nu se limitează la buna gestionare a oraşului, ci include şi preocuparea pentru felul în care oamenii se simt în viaţa de zi cu zi. Şcoala este un spaţiu important în acest sens, pentru că ne permite să aducem în comunitate informaţii, cunoştinţe şi sprijin profesional la care altfel accesul ar putea fi mai dificil”, a declarat Sógor Enikő, viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, citată în comunicatul de presă.
În cadrul ediţiei din acest an, cadrele didactice pot opta pentru două module de lucru în limba română.
Autocunoaştere profesională prin psihoterapie integrativă, modul coordonat de psihologul şi psihoterapeutul Ramona-Dana Oproiu. Activităţile includ exerciţii de conştientizare, autoreglare, tehnici de relaxare, mindfulness, explorarea emoţiilor şi structurarea unor tipare de gândire. Programul are caracter preventiv şi educaţional, debutând pe 23 octombrie la Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Miercurea-Ciuc. Acesta va cuprinde 10 şedinţe bilunare, desfăşurate vinerea, între orele 16:30 şi 19:00.
Antrenament autogen şi relaxare, modul coordonat de Nicoleta Negoiţă. Întâlnirile se vor axa pe recunoaşterea semnalelor corporale şi emoţionale, reducerea tensiunilor şi învăţarea unor tehnici de relaxare aplicabile în rutina zilnică. Şedinţele se vor desfăşura joia, de la ora 16:00, la diferite instituţii de învăţământ sau la Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János”.
„Participanţii vor avea ocazia să lucreze asupra dezvoltării imaginii de sine profesionale şi personale, să îşi consolideze capacitatea de a face faţă provocărilor şi să descopere metode şi tehnici uşor de aplicat în viaţa de zi cu zi. Un element important al programului îl reprezintă discuţiile ghidate şi analiza situaţiilor generatoare de stres, cu scopul identificării unor modalităţi de gestionare şi soluţionare a acestora”, se arată în comunicat.
Participarea la ambele grupuri este gratuită, cheltuielile fiind susţinute integral de administraţia locală. Cadrele didactice care participă activ la întâlniri vor primi la final un certificat eliberat de Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János”.
Înscrierile sunt deschise până la data de 1 octombrie 2026 şi se efectuează prin completarea unui formular online (https://forms.gle/KF72SeW6e6u8gHMx8). Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot trimite un mesaj la adresa de e-mail mentalhigiene22szereda@gmail.com. (E. Şerdean)
