Prima teză de doctorat închinată cărturarului Octavian C. Tăslăuanu
- Comunicat de presă – Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu
În 6 octombrie 2012, George-Bogdan TOFAN obţinea un doctorat în domeniul Geografiei, la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, sub conducerea regretatului prof. univ. dr. Nicolae CIANGĂ. După 13 ani, la 16 iulie 2025, şi-a susţinut cel de-al doilea doctorat, în domeniul Istoriei, în cadrul Academiei Române, cu o temă legată de Personalitatea cărturarului Octavian C. Tăslăuanu. Dimensiuni biobibliografice, coordonator ştiinţific CS II Iosif-Marin BALOG, pentru care a primit cea mai înaltă distincţie academică Summa cum laude.
O primă apreciere – pe care o socotesc fundamentală demersului cercetării domnului George-Bogdan TOFAN – la care mă obligă lucrarea propusă drept teză de doctorat, supusă atenţiei mele, este că prin asumarea de către autor a acestui demers se face dreptate, fie şi memorialistic – unei persoane extrem de importante în iconomia României Mari: Octavian Codru Tăslăuanu.
Personal îl aşez între uitaţii anonimi ai diplomaţiei şi muncii de inteligence pusă în slujba idealului naţional dinainte de 1918, alături de şi mai puţin cunoscuţii Ion Broşu ori Horia Petra-Petrescu. Recunosc deplin în efortul autorului propria mea predispoziţie spre rescrierea prin astfel de monografii a istoriei naţionale din nevoia de a scoate din siajul generalizării iconologia efortului realizării şi apoi „tocmirii” istorice a României Mari.
O a doua apreciere – vine din faptul că, personal, am crescut în cunoaşterea personajului şi istoriei sale adiacente o dată cu autorul lucrării fără a mă încumeta la mai mult de câteva studii în ce-l priveşte pe Tăslăuanu, precum şi la realizarea unei Prefeţe pentru unul dintre volumele propuse de către domnul Tofan în „lecţia” de editare a operelor acestui misterios bărbat de stat.
Actualitatea temei este reperabilă prin redimensionarea analizei asupra unei vieţi extrem de intense şi care poartă cu sine stigma ştergerii din memoria comunităţii cercetătorilor români a vieţii şi mărturiei sale. Printr-un joc al iubirii de memoria propriei deveniri autorul – bilborean extrem de fidel misiunii asumate în urmă cu ceva ani – transferă subiectul Octavian Codru Tăslăuanu din sfera istoriei locale în cea a istoriei naţionale şi europene. Modul în care o face propune actualizarea recuperării unor informaţii, dar şi a conţinuturilor culturale adiacente vieţii lui. Îndrăznesc să scriu că avem de a face – păstrând măsura – cu un efort de arheologie culturală de Landscape. Multe din amănuntele şi din intimul cercetării răzbătând în identificarea unei bibliografii remarcabile şi din punerea ei în acord cu rigoarea academică. Descoperim cu mare bucurie că lucrarea geografului este dublată de asumarea empatică a subiectului ceea ce face vie, extrem de vie prezentarea vieţii şi activităţii lui Tăslăuanu.
Găsind factorul comun dintre istorie şi literatură, dintre politic şi viaţă intimă, de familie, dintre context şi asumarea acestuia de către Tăslăuanu, autorul ne dovedeşte că a reuşit să identifice punctele de reper ale unui adevărat pelerinaj istoriografic, pornit din interiorul cunoaşterii spre prezentarea sa în forma actualei teze de doctorat.
Din punctul de vedere al importanţei temei, subliniez că avem de a face – pentru prima dată – cu o monografie istorică şi culturală asupra unui personaj-cheie al devenirii idealului naţional, pierdut în noianul expunerii cu precădere – în anii din urmă – a unei făptuiri de Românie Mare, în care au contat mai mult partidele decât oamenii, şi instituţiile obscure, mai mult decât personalităţile făptuitoare. Autorul ne întoarce cu faţa către un personaj uman şi ideatic, deopotrivă, a unei figuri de forţă a construirii matricei funcţionale a poporului român. Cine citeşte memoriile sale de război, ori volumul şi articolele sale privind economia ori pedagogia culturii sociale, înţelege că nu avem de a face cu un simplu „înregistrator” de istorie, ci cu un excelent analist şi complex critic al construcţiei gândirii României înnoite în ideal şi sens.
Mă bucură realizarea lucrării şi pentru că ne dovedeşte că în ce priveşte istoria nu avem decât prejudecata existenţei unor personaje second-hand în momentele grele ale naţiunii şi că pentru mulţi dintre tinerii ardeleni – Nicolae Bălan, Silviu Dragomir, Andrei Bârseanu, Ion Broşu, Horia Petra Petrescu ori Octavian Goga – profetismul în asumarea suveranităţii naţionale situează departe, foarte departe, malformaţiile de conţinut istoric şi moral prin care se încearcă recalarea discursului politic cotidian.
Ce am identificat ca nou în cercetarea lui George-Bogdan Tofan? O reconstrucţie în grila morală a comunicării istoriei politice, o maturizare a asumării subiectului şi o aproape-epuizare a sa. Cine citeşte primele articole ale cercetătorului constată progresul intern al muncii sale, echilibrul căpătat în expunere şi trecerea dinspre empatia entuziastă la echidistanţa istoricului fără a pierde din vedere cuprinzătoarea „îndrăgostire” de subiect. Ce identific nou la autor este structurarea într-o analiză coerentă şi constructivă în adevăr a întregii desfăşurări de viaţă şi operă a lui Tăslăuanu. Personal nu cred că la nivel naţional – poate cu excepţia nepotului lui Tăslăuanu, Gelu Voican Voiculescu – poate fi identificat ca mai bun cunoscător al vieţii, operei şi receptării operei lui Tăslăuanu decât distinsul autor al lucrării prezente. Metoda sa descriptivă, asumarea unei bibliografii extrem de atent controlate şi propuse propriei noastre lecturi, limitele precise ale discursului istoric şi frontierei sale ideatice în planul politicii româneşti argumentează noutatea plină de exigenţă academică a cercetării.
Structura lucrării vine în ajutorul iconizării unei astfel de meticuloase cercetări. Vom parcurge textura ei fără obiecţii majore de exprimare în plan teoretic, ori în tonalitatea elegantă a descrierii.
Astfel, în Argument – autorul ne descrie „parcursul Tăslăuanu” al propriei deveniri academice şi reperele prin care l-a identificat, valorizat academic prin publicare şi analiză pertinentă şi propus lumii istorice româneşti. Pentru autor numele lui Tăslăuanu se leagă indisolubil de efortul cunoaşterii istorice a propriei culturi locale şi regionale, dar şi asumarea unei incredibile identificări a structurilor de amănunt şi substanţă prin care Tăslăuanu seduce până astăzi spiritul liber şi naţional al propriei noastre gândiri. Ceea ce ne propune – încă din argument – domnul George-Bogdan Tofan este „umanizarea” demersului cercetării. Faptul că vom vedea – în argumentarea sa metodologică – descoperim munca la arhivă coexistând cu o întreagă listă de chestionaţi pe teme intime şi felurite ale vieţii lui Tăslăuanu, face din întregul său demers – un demers-mărturie – de care, recunosc, aveam nevoie în propria mea „încheiere” pe subiectul „generaţiei oţeliţilor”. Ceea ce mi se pare relevant în Argument (pp. 5-20) este că autorul ne prezintă propria reconstituire de text prin care ne-a oferit remarcabila opera omnia a lui Tăslăuanu – de nu va mai descoperi oarecare fragmente de text prin care să ne bucure. O restaurare de text care fundamentează o restaurare iconologică valoroasă.
În capitolul întâi (Referinţe critice şi istoriografice privind personalitatea şi opera cărturarului Octavian C. Tăslăuanu, pp. 21-38) candidatul – autor ne propune un Tăslăuanu ediţie „stampa”, cum ar spune italienii, un soi de coliţe media şi descifrări, developări ale chipului istoric imediat al lui Tăslăuanu.
Vedem chiar din puţinătatea „interpretărilor” operei sale că nu lipseşte vechea meteahnă a culturii române şi anume atacul la persoană, când principiile ideologice ne separă, dar şi cumpănita metodologie aleasă de autor pentru a parcurge în cuminţenie intelectuală şi asumat obiectiv – o serie de autori ai vremii de atunci şi ai vremii din urmă.
Pentru mine au devenit puncte de reper nume precum ale lui Vasile Avram, Coriolan Gheţie, Vasile Netea, Iordan Datcu, Vasile Vetişanu, Nicolae Bucur, Ion Pogana şi ceilalţi mulţi, care s-au transformat şi pentru autorul nostru în primul cerc de „Tăslăuani”. E important să reţinem că parte din articole ori informaţiile pe care ei ni le propun au provocat la adâncirea cercetării, mulţi dintre ei scriind „în orb” după texte editate şi cenzurate, dar intuind lucrurile excepţionale din gândirea lui Tăslăuanu.
În capitolul al doilea (Universul familial şi Educaţia, pp. 39-68), autorul ne aduce dinainte datele şi etapele formării lui Octavian C. Tăslăuanu. Analiza asupra familiei Tăslăuanu – numită fără eufemism „etalon al identităţii româneşti” – precum şi prezentarea în amănunţime a sinuoasei deveniri academice şi educaţionale a tânărului bilborean – cu insistenţă pe încorporarea sa în Armata Austro-Ungară şi perioada formării universitare la Bucureşti (1898-1902), urmăresc oarecum primul volum al Spovedaniilor lui Octavian C. Tăslăuanu, dar cuprind şi o serie de analize personale ale autorului, care ne ajută să înţelegem contextul prezentării vieţii acestuia. Amănunte inedite, fotografii-argument, documente căutate îndelung şi găsite cu greu vin să ne prezinte una dintre cele mai interesante iconologii de fecior transilvănean aflat în căutarea libertăţii şi culturii prin care poate accede la ea. M-am bucurat parcurgând capitolul să aflu pagini de mare însemnătate pentru înţelegerea complexităţii educaţiei vremii – identice cu excelenta adâncime a prezentării din Memoriile lui Nicolae Terchilă, precum şi a modului în care se armoniza voinţa familiei întru promovarea şi progresul cultural al tânărului. Fără să insist, reţin însă aceste pagini ale tezei drept un excelent martor al istoriei pedagogiei sociale ardelene, factor de unitate prin cunoaştere şi conţinut. Dar şi factor de educaţie întru unitate.
Capitolul al treilea (Traseul profesional şi misiunile din Budapesta, pp. 69-79), deşi scurt ca întindere oferă primul reper specific al devenirii lui Tăslăuanu. Ne ajută memoriile personajului ca atare, dar şi intuiţia lui George-Bogdan Tofan de a vedea cum se leagă diplomaţia lui Tăslăuanu pe lângă Consulatul General al României la Budapesta cu activitatea de proprietar-editor la revista Luceafărul în epoca budapestană (1902-1906). Remarcabil drept condei – muncitor, fără mari veleităţi de constructor de metafore, Tăslăuanu se impune ca redactor plin de râvnă şi descoperitor de oameni. Sper din inimă ca, pe măsura lui George-Bogdan Tofan şi a cercetării sale, să se ivească şi specialistul în istoria presei care să asume o sinteză a muncii lor de emancipare prin cuvânt şi, uneori, mai ales Octavian Goga, prin metaforă, a gândirii româneşti.
Construcţia celui de-al patrulea capitol (În oraşul de pe malurile Cibinului…, pp. 80-116) ne fixează în toposul predilect al creşterii scriitorului şi omului Tăslăuanu dinspre misiunea de stat către statura propriei personalităţi. Retragerea în „pustia sibiană” a lui Tăslăuanu o văd ca pe o rezervare de viaţă şi cred, bazat pe o serie de amănunte din Memorii şi din însemnările sale ulterioare, că gândise asumarea şi venirea la Sibiu şi drept o soluţie de referinţă în apropierea de Goga şi mişcarea din jurul Luceafărului, care trebuia să reziste. Dar şi ca un „prag de scăpare”, util în cazul nevoii de fugă spre Ţară.
George-Bogdan Tofan analizează atent activitatea sa de redactor al revistei Luceafărul în epoca sibiană (7 octombrie 1906 – 16 iulie 1914), precum şi aceea de secretar administrativ al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) din Sibiu (1 septembrie 1906 – 1 iunie 1915), cea de-a doua chemare, ascunsă sub administrativul momentului, fiind de fapt definitorie venirii lui la Sibiu.
Prima impresie la citirea vieţii lui a fost „cum le leagă Dumnezeu” apoi, aprofundându-mă eu însumi în cercetare o vreme, am ajuns la concluzia la care şi autorul nostru ajunge: prezenţa lui Tăslăuanu la Sibiu este rodul unei gândiri asupra eficientizării culturii proactive în ceea ce priveşte conştiinţa unităţii de neam cu România de peste Carpaţi. Tot la acest capitol se încadrează şi contribuţia lui Tăslăuanu la edificarea şi funcţionarea Muzeului ASTRA. Astăzi pare puţin ca spaţiu şi fragil ca închegare de colecţie, dar efortul acesta de edificare a unei conştiinţe a unităţii etnic-etnologice a neamului românesc din Transilvania este copleşitor. Este răspunsul unui om şi al ASTREI ca „echipă” în a edifica cel mai important bastion al unităţii naţionale: unitatea de acţiune şi conservarea ei.
Un intermezzo cu totul special este subcapitolul dedicat „Adelinei Tăslăuanu – steaua de la Luceafărul care s-a stins prea devreme”. Sunt surprinse de autor liniile fine ale unui cult al cărui subiect îl face această femeie cu totul excepţională. Abia anii din urmă şi împreună lucrarea noastră ne-a ajutat să descoperim, de exemplu, mormântul ei în Cimitirul Central din Sibiu, în apropierea numelor mari ca Petru Şpan sau familia Petra-Petrescu. De ceva ani am reluat eforturile pe lângă autorităţi, în vederea refacerii mormântului său, precum şi reconfigurarea interesului ASTREI pentru oamenii săi plecaţi. Proiectul este în plină derulare, dar capitolul lucrării domnului George-Bogdan Tofan este mai mult decât argument nevoii de restaurare a chipului feminităţii în slujba idealului unei naţiuni căutându-şi cultura unităţii. Efortul autorului nostru de a finaliza volumul operelor ei complete – nu multe – dar extrem de bine ţintite pedagogic – îl văd ca o anexă prodigioasă la teza aceasta de doctorat.
Finalul perioadei sibiene este strigătul sângeros al războiului. Subcapitolul despre mobilizarea lui Tăslăuanu pe frontul din Galiţia ni-l prezintă pe acesta nu doar ca pe un ofiţer bine pregătit – priviţi schiţele şi soluţiile de front abordate în Hora Obuzelor – ci şi ca pe un stick de memorie al unei perioade grele, asumate cu destinderea necesară trecerii timpului abia la Centenarul Românei Mari de istoriografia noastră, care a scos din anonimat jertfa ce pare inutilă a soldatului român din oastea unui imperiu, dar care şi-a vădit utilitatea în efortul grandios al unei emancipări fără precedent în gândirea revoluţionară a Europei.
Cel de-al cincilea capitol (Calvarul neutralităţii şi înrolarea în Armata României Mari. Tribulaţiile antreprenoriale din domeniul tipografiei. Împlinirea familială, pp. 117-135) ne aduce în prim-plan efortul omului Tăslăuanu de a nu se pierde cu firea dinaintea „abstacţionalismului” gândirii politice a unui Bucureşti deja perimat de idealuri obscure, partinice. Personal nu am citit decât la Goga ori Rebreanu texte la fel de tensionate despre lipsa de capacitate a elementului politic din Regat în a înţelege încrâncenarea naţională a ardelenilor. Firul propus de autorul nostru este cel firesc, propus de Tăslăuanu însuşi în memoriile sale care – cel puţin în al doilea volum (ediţia Tofan) – devin cea mai amplă construcţie literar-jurnalistică de propagandă în favoarea unei Românii care să-şi asume Transilvania. Devenit şef al Biroului de Informaţii de la Corpul IV de Armată din Oneşti, dar şi un „dizident” prin interzicerea Institutului de Arte Grafice şi Editură „Dacia” – Tăslăuanu se impune deja ca un nume de reţinut în gândirea planurilor de redresare şi reconstrucţie a conştiinţei naţionale.
Autorul nostru are intuiţia, ca şi în cadrul capitolului dedicat Sibiului, să ne aloce un „respiro” de umanitate prin descrierea şi fixarea imaginii Fatmei-Alice Sturdza în miezul acesta al furtunii belice. Personalitatea ei va însoţi tumultul de viaţă al soţului său cu forţa unui mare caracter, a unei Doamne de stat crescută ca atare în dimensiunea familiei sale. Pentru inventarul gândurilor mele din acest excurs, trebuie să consemnez că prezentarea arborelui genealogic al familiei Adelinei şi apoi al Fatmei de către domnul Gelu Voican Voiculescu a fost unul din momentele revelatorii asupra gândirii integrative a unei generaţii coborâte sub linia orizontului.
Capitolul al şaselea, substanţial ca spaţiu în lucrare şi timp în viaţa lui Tăslăuanu (Reîntoarcerea în capitala României Mari. Mirajul vieţii politice şi frângerea destinului cărturarului Octavian C. Tăslăuanu, pp. 136-184), ne aşează dinaintea palimpsestului de idealuri ale unui om care şi-a dorit enorm strălucirea politică. Autorul nostru consemnează demersurile cele mai importante întreprinse de Tăslăuanu în acest sens: fondarea Societăţii anonime pe acţiuni Luceafărul şi „reînvierea” revistei Luceafărul; Institutul de Arte Grafice Ardealul din Cluj – înfiinţare, statut şi patrimoniu material; perioada sa ca deputat şi ministru (1919-1921), ori de director general al Societăţii anonime forestiere Traversa; efortul său eşuat de afaceri secrete (Societatea anonimă pe acţiuni „Lunca Dunării”), ori efortul său de senator, marcat de ratarea participării sale la primul Congres al Uniunii Paneuropene. Relevante ne apar acum şi preocupările autorului tezei de a ne pune la îndemână cercetările lui Tăslăuanu vizând domeniul economic. Un punct interesant al excursului istoric este prezentarea ultimului subcapitol, cel privind „Crâmpeie din viaţa cotidiană a omului Octavian C. Tăslăuanu”, dovedindu-ne încă o dată importanţa înţelegerii personajului istoric prin asumarea identităţii vocaţiei sale.
Ultimul capitol, al şaptelea, conţine, de departe, o contribuţie la ceea ce autorul nostru a numit a fi Anii înţelepciunii patriarhale.Cinstirea memoriei şi operei lui Octavian C. Tăslăuanu (pp. 187-207). Sunt prezentate subcapitole subsumate acestui aspect: „Spiritus rector al revistei Dacia” şi „Ultimul articol din publicistică”. Apoi subcapitolele relevante asupra receptării sale: „Centenarul naşterii publicistului Octavian C. Tăslăuanu”, „Colocviul Naţional «Octavian Codru Tăslăuanu pe coordonatele timpului»” şi evenimentul, remarcabil, al numirii sale ca cetăţean de onoare post-mortem al comunităţii din Bilbor. O receptare care, în mare parte, se datorează distinsului autor al tezei de doctorat.
Concluziile (pp. 208-216), bogatele şi necesarele Anexe (pp. 217-267) şi o remarcabil de atentă Bibliografie (pp. 268-283), sunt partea finală a unei lucrări cu adevărat importante pentru înţelegerea personajului istoric Octavian Codru Tăslăuanu, a vieţii şi operei sale.
Lucrarea dispune de 797 note de subsol care acoperă o bibliografie generală impresionantă, alcătuită din documente, ediţii princeps şi reeditări, materiale arhivistice şi o cronologie adaptată perfect discursului cercetătorului. Frumuseţea stilului descrierii, atenţia la detalii şi contribuţia efectivă la deplina punere în valoare a unei personalităţi altfel greu de analizat, cum este Octavian C. Tăslăuanu, oferă celor 283 de pagini ale lucrării un plus de limpezime şi fluenţă a lecturii.
În concluzie, considerăm că autorul a atins cu atenţie dezideratele lucrării. De altfel, punctual, aş scrie că un tânăr fidel iubirii sale în cercetare ne pune la îndemână, vizionar, modelul unui vizionar fidel misiunii sale. Prin conţinut lucrarea se încadrează în aria propusă de domeniul Istorie, depăşind cu mult dimensiunea unei simple „monografieri” a personajului.
Am simţit din plin în tratare şi expunere atât cultura istoric-istoriografică de înaltă ţinută, cât şi calitatea de atent cercetător a distinsului autor al lucrării, organizarea textului şi aşezarea sa în tonalitate jurnalistică fiind uşor sesizabilă şi binevenită în contextul unei astfel de monografii asupra celui care prin condei şi inteligenţă a slujit unui naţionalism luminos, incandescent pe alocuri. Constat cu mare bucurie că nu există fracturi de stil în scriitură, dovedind munca migăloasă la care autorul pare că s-a supus cu mare bucurie şi echilibru. Sinceritatea interogaţiei ştiinţifice şi calitatea scriiturii, personalismul alegerii bibliografiei şi expunerii criticii sunt semne limpezi ale unei maturizări de care sper să beneficiem şi în alte lucrări.
Cu respect pentru autor şi pentru îndrumătorul tezei de doctorat, domnul CS. II dr. Iosif-Marin BALOG, pentru vădit excelenta lor muncă de „echipă”, îi felicit şi le mulţumesc pentru că onorează cercetarea istorică românească printr-o astfel de lucrare.
Teza de doctorat urmează a fi publicată la Editura Mega din Cluj-Napoca, cu sprijinul financiar al Centrului Cultural şi de Arte Lăzarea (Consiliul Judeţean Harghita) şi al Primăriei şi Consiliului Local Bilbor, prin Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu, iar o primă lansare va avea loc în toamna acestui an, respectiv în cadrul simpozionului aniversar: 150 de ani de la naşterea lui Octavian C. Tăslăuanu, 1 februarie 2026, Bilbor.
Pr. prof. univ. dr. habil. Constantin NECULA
Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Şaguna” din Sibiu
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
Membru în Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu
dr. George-Bogdan TOFAN
Şcoala de Studii Avansate a Academiei Române, Şcoala Doctorală Istorie şi Arheologie
Institutul de Istorie „George Bariţiu” Cluj-Napoca
Preşedinte-fondator Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu
