Peste 280.000 de lei investiţi pentru înlocuirea a două podeţe pe DJ 174A

Societatea Întreţinere Drumuri Harghita SRL, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Harghita, a finalizat şi asfaltat două podeţe pe DJ 174A (Podul Crengii – Bilbor).
Conform unui comunicat emis de Biroul de presă al CJ Harghita, lucrările au fost executate la intersecţia cu drumul forestier Secu Mic (zona Gostat) şi fac parte din programul de întreţinere de vară a drumurilor judeţene. Aceste intervenţii au fost necesare pentru consolidarea infrastructurii, înlocuind două podeţe de tip C2 şi P2 care se aflau într-o stare tehnică necorespunzătoare, având ca scop principal creşterea siguranţei rutiere. Investiţia, finanţată integral de Consiliul Judeţean Harghita, a depăşit suma de 280 de mii de lei.
„Pe parcursul acestui an, Consiliul Judeţean Harghita a stabilit ca prioritate refacerea şi construirea de poduri şi podeţe. Printre investiţiile realizate se numără: podul de pe DJ 134C, Sâncrai; DJ 137 – patru poduri noi şi cinci poduri reabilitate; podul de pe strada Sórét din Corund; podul de pe DJ 113B, Lăzăreşti, DJ 121G – Iacobeni, precum şi podeţele de pe DJ 136B şi DJ 127”, se arată în comunicat.
Biró Barna-Botond, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a declarat că, încă de la începutul mandatului, a prioritizat investiţiile menite să sporească siguranţa comunităţii. Construcţia podeţelor se înscrie în această iniţiativă. De asemenea, acesta a menţionat că societatea Consiliului Judeţean nu se limitează doar la lucrările obişnuite de întreţinere pe timp de vară, ci derulează şi proiecte de investiţii. (E.Ş.)
