Mihăiţă Papară, harghiteanul care va concura la Jocurile Paralimpice: „Nu va fi simplu să obţinem acolo medalie, dar ne luptăm să punem România pe hartă”
În această săptămână vor debuta Jocurile Paralimpice de Iarnă, ediţia Milano Cortina, cea mai importantă competiţie dedicată sportivilor cu handicap. După ce acum 4 ani România a avut 6 sportivi, acum are doar doi: pe Andrei Sorin Popa, la schi, şi pe Mihăiţă Papară, la snowboard.
Mihăiţă Papară s-a născut în anul 1980, la Gheorgheni. Viaţa i s-a schimbat radical în 2005, după un accident de maşină, în Pasul Creanga, între Topliţa şi Borsec, în urma căruia a rămas fără piciorul stâng, deasupra genunchiului, amputaţia fiind pe loc. La aproximativ 7 ani de la acel accident, aflându-se într-o vacanţă în Italia, pe pârtia de schi, s-a decis să caute un instructor de snowboard. După alţi doi ani a avut primele participări în competiţii şi tot atunci a luat legătura cu Comitetul Paralimpic Român.
Prima prezenţă la Jocurile Paralimpice a fost în 2018, în Coreea de Sud, unde a fost singurul sportiv român. A fost şi în 2022, în China, iar acum, în Italia va participa pentru a treia oară.
Înainte de plecarea spre Jocurile Parlampice am stat de vorbă cu Mihăiţă Papară despre ce înseamnă această participare, cu ce gânduri va merge acolo şi despre provocările pe care le au persoanele cu handicap în sport.
– În primul rând, felicitări pentru cea de-a treia prezenţă la Jocurile Paralimpice. Cum trăieşti această a treia participare la cea mai importantă competiţie?
– E un sentiment mix, pentru că, odată, mă bucur foarte mult că am reuşit din nou să fiu prezent. Pe de altă parte, sunt cumva trist pentru că tot ce am muncit în ultimii ani de a construi o echipă de snowboard nu s-a concretizat. Aveam şanse să participăm mai mulţi, şi la fete şi la băieţi, dar nu a existat o aliniere a planetelor, cum ar veni.
Dacă în 2018 am fost singur, în 2022 deja eram şase sportivi. Şi acum din nou sunt singur la snowboard.
– Din ce motiv nu aţi reuşit să vă calificaţi mai mulţi sportivi?
– Nu ne-am calificat pentru că n-am fost prezenţi la start, pentru că n-au fost înscrişi sportivi la competiţii (la competiţiile premergătoare Jocurilor Paralimpice – n.a.). E un cumul de factori. Nu e vina unui singur om, e o situaţie mai complicată.
Ce vreau să fac prin această participare e să arăt că se poate şi cred că am demonstrat cu vârf şi îndesat că există posibilitatea să facem performanţă în sport, chiar şi cu handicap, chiar şi în România. Şi sper să atragem cât mai mulţi sportivi cu handicap care să practice sporturi de iarnă.
La schi, de exemplu, am reuşit să motivăm şi să susţinem un grup destul de mare de schiori, din fericire. Şi dintre ei, acum a reuşit participarea Andrei Popa, din Buşteni, care are un handicap ceva mai recent, dar care a arătat că are un potenţial foarte mare, în acest sezon urcându-se de mai multe ori pe podium.
Locul 2 în clasamentul general, în acest sezon la Cupa Europa
– Cât de greu este pentru un sportiv care nu este profesionist să ajungă la Paralimpiadă? Şi prin sportiv neprofesionist mă refer la faptul că ai un loc de muncă stabil, iar snowboard-ul îl practici rupându-ţi din timpul liber. Cum reuşeşti să-ţi împarţi timpul astfel încât să poţi avea şi un loc de muncă şi să poţi participa şi la Jocurile Paralimpice?
– E un efort personal foarte, foarte mare, pentru că de undeva trebuie luat timpul de pregătire, timpul de antrenamente, timpul pentru deplasări. Toate perioadele astea sunt rupte de undeva şi când ai şi familie, ai şi copii, ai şi un loc de muncă la care trebuie să te implici, la care trebuie să performezi, la care trebuie să livrezi rezultate, e dificil să găseşti un echilibru.
În cazul meu e o situaţie complicată, pentru că e un balans foarte complicat, cu zile de concediu, cu antrenamente în timpul săptămânii la sală, cu plecări de lângă copii, de lângă familie în timpul iernii.
– Comitetul Naţional Paralimpic Român preciza că intri la Milano Cortina într-o formă competitivă confirmată de sezonul preolimpic. Spune-ne câteva cuvinte despre acest sezon, ce rezultate ai obţinut.
– Comitetul Paralimpic m-a susţinut de la bun început, adică din 2014 şi până acum a fost alături de sportivii cu handicap, s-a implicat, a susţinut financiar, după buget, pentru că au fost mulţi ani în care bugetul Comitetului a fost extrem de mic şi totuşi s-au găsit soluţii birocratice şi financiare, iar acum în sezonul ăsta au reconfirmat sprijinul lor pentru mişcarea sportivă.
Cu ajutorul Comitetului Paralimpic am fost înscris la competiţii la care am putut să obţin rezultate foarte bune, pentru că am fost în patru ţări, la opt competiţii şi am obţinut şase medalii. Eu zic că obiectivul de reprezentare a fost atins, am reuşit să obţin pentru România medalii importante, clasări pe locurile 1, 2 şi 3. În clasamentul general la Cupa Europa am luat medalia pentru locul 2, pe acest sezon. Din acest punct de vedere sunt foarte mulţumit şi sunt mulţumiţi şi antrenorii, şi Comitetul Paralimpic.
Dar în acelaşi timp, trebuie să fim realişti, să ne să ne dăm seama că la Jocurile Paralimpice vor concura cu maxim de motivaţie absolut toate naţiunile şi îşi trimit cei mai buni sportivi. Îi cunosc pe majoritatea dintre ei, ştiu nivelul lor, e foarte ridicat şi vin nu doar cu tradiţie în sport, şi cu cunoaştere, şi cu pregătire, ci vin şi cu o altă platformă de sprijin şi atunci nu va fi simplu să obţinem acolo medalie, dar ne luptăm să punem România pe hartă, să arătăm că şi sportivi din România au capacitatea de a lupta de la egal cu cei mai buni dintre cei mai buni.
Câteva detalii despre probele la care va participa
– În ce probe vei concura la Milano Cortina?
– La Jocurile Paralimpice, la snowboard, sunt două probe – snowboard cross şi banked slalom. Banked slalom este un slalom pe contrapante, se desfăşoară individual, adică fiecare sportiv este singur pe traseu. Traseul va avea sub un kilometru şi înseamnă coborâre cât mai rapidă printre jaloane şi, bineînţeles, timpul cel mai rapid câştigă.
La snowboard cross va fi un traseu în jur de 1.000 de metri, cu foarte multe obstacole. Aceste obstacole trebuie depăşite cât mai dinamic în aşa fel încât să poţi nu doar să păstrezi viteza pe care o iei din start, ci să şi accelerezi pe ele.
În calificări coborârile se fac individual, se iau timpii şi apoi în funcţie de rezultat se intră în ture de câte 4 şi se califică primii doi. Foarte spectaculos la proba aceasta e că, plecând 4 sportivi concomitent, există riscul de atingere, există riscul de dezechilibrare, există riscul ca un sportiv foarte bun, cu foarte multă experienţă, să abordeze greşit un element, să se dezechilibreze, să piardă viteză, să piardă contactul cu zăpada şi ceilalţi să treacă de el. Sunt foarte dese situaţiile în care un sportiv mai bine cotat este depăşit de alţii care pur şi simplu au avut o trasă mai bună sau au avut un pic mai mult noroc.
Concursul va fi și televizat, transmis online. Calificările vor fi în data de 7 martie şi finala în 8. Concursul de Banked Slalom va fi în data de 14.
– Reuşeşti să te pregăteşti în această perioadă?
– Reuşesc, dar e complicat pentru că şi la birou e o perioadă destul de aglomerată şi atunci trebuie să mă împart.
Sunt sesiuni tehnice de antrenament în sală şi discutăm aici de mobilitate, forţă, rezistenţă.
(Interviul fiind realizat cu câteva zile în urmă, ne-a spus că pe data de 2 martie, adică ieri, urma să ajungă la Cortina. După această dată vor începe antrenamentele, iar pe 7 martie vor debuta competiţiile.)
Obiectiv: Încurajarea persoanelor cu handicap să facă sport
– Ţi-ai propus un obiectiv pentru Jocurile Olimpice?
– Obiectivul este să transmitem mesajul că se poate şi în România. Obiectivul principal este să fim vizibili, să fim prezenţi şi să încurajăm persoanele cu handicap din ţară şi familiile lor să facă sport. Ideal ar fi să reuşim să motivăm tineri şi adulţi cu handicap care să se alăture şi să se implice la nivel de competiţii. Esenţial este să transmitem mesajul că şi în România se poate face performanţă şi că oamenii cu handicap pot să ajungă la nivelul cel mai înalt în sport.
Pentru persoanele cu handicap apare şi problema costurilor pentru protezele specifice
– În general despre sportul românesc se spune că stă prost spre foarte prost la partea de finanţare şi la infrastructură, iar sporturile de iarnă stau mai rău. Unde se situează sporturile paralimpice şi, în special, cele de iarnă, în viziunea ta?
– Cum ziceam, Comitetul Paralimpic ne-a susţinut. În sezonul 2025-2026, Comitetul Paralimpic s-a implicat foarte mult şi financiar, şi administrativ.
Pentru persoane cu handicap, pe lângă cheltuielile cu sportul în sine, deci cu echipamentul specific sportului, în funcţie de tipul de handicap, e nevoie şi de proteză specializată, e nevoie şi de nişte mecanisme care costă foarte mult. Asigurarea medicală românească nu decontează aceste cheltuieli. Este o sarcină suplimentară pentru sportivii români, din păcate. De exemplu, la schi e nevoie de un utilaj special cu amortizor, cu o cochilie făcută pe dimensiunea corpului, pe greutatea sportivului. Lucrurile acestea costă bani.
Pentru mine, proteza de oraş, proteza de zi cu zi, este un obiect pe care nu-l pot folosi la snowboard, nu-l pot folosi la competiţii, şi îmi trebuie un mecanism construit special cu amortizor şi-n gleznă, şi-n în genunchi. Şi vorbim despre nişte mii de euro care trebuie cheltuite de sportiv sau de sistemul de sprijin din jurul lui – familie, prieteni, ONG-uri.
Trei sportivi harghiteni la cele mai importante competiţii de iarnă
– Bănuiesc că te-ai uitat la Jocurile Olimpice. Cum ai trăit prezenţa celor două sportive din Harghita la snowboard?
– Le cunosc personal. Îi cunosc pe antrenori, pe Zoli şi pe Geza (Zoltán Reisz şi Kinda Geza, cei doi antrenori la snowboard – n.a.).
Fetele sunt sportive serioase, lucrează de foarte mult timp, se antrenează de mulţi ani, au rezultate pe plan internaţional. Nu-i o surpriză prezenţa lor la nivelul acesta.
M-am bucurat foarte tare să le văd, să pot să le susţin, m-am bucurat de la distanţă pentru reuşita lor şi sunt mândru că din Harghita am reuşit să fim la acest nivel.
– Cât de important e faptul că trei sportivi din Harghita, doi la Jocurile Olimpice, unul la Paralimpice, reuşesc să ajungă la Olimpiade?
– Noi în Harghita avem norocul să avem ierni lungi şi să avem munţi.
Într-adevăr, infrastructura lipseşte, dar avem oameni cu voinţă multă. Avem oameni care sunt determinaţi şi muncitori şi care încearcă să facă tot posibilul să ajungă cât mai sus.
Nu zic că în alte judeţe, în alte părţi ale ţării sau în alte părţi ale lumii n-ar exista la fel, dar eu sunt foarte bucuros că de la noi am putut să fim mai mulţi. Să nu fie din nou unul singur. Din punctul ăsta de vedere, sunt foarte bucuros.
Categoriile de încadrare a sportivilor
Mihăiţă Papară ne-a explicat şi procedura în care sportivii care participă la Jocurile Paralimpice sunt încadraţi în competiţie.
Preciza că sunt trei categorii, în funcţie de tipul de handicap.
Handicap la nivelul braţului înseamnă UL, şi aici sunt toţi sportivii care au unul sau amândouă braţele afectate de un handicap, fie de pe urma unui accident, fie că e un handicap congenital. Nu contează că lipseşte palma sau lipseşte braţul complet ori amândouă braţele, sunt în aceeaşi categorie.
Celelalte două categorii sunt LL1 şi LL2. LL2 este amputaţie unilaterală, la un singur picior, sub genunchi şi LL1, în categoria în care se află şi Mihăiţă Papară, este cea cu handicapul cel mai sever care presupune o amputaţie deasupra genunchiului ori amputaţie bilaterală, cu amândouă picioarele amputate, sau handicap la nivel de leziune medulară, la coloană.
„Discuţia e lungă. Nu este corect pentru sportivii cu handicap foarte sever să fie în aceeaşi categorie cu alţii care îşi pot folosi membrele, adică îşi pot folosi activ articulaţiile şi grupuri musculare, dar nefiind pe plan mondial decât câteva sute de persoane cu handicap care practică acest sport la nivel de competiţie, nu se pot face categorii individuale. Mai ales când vorbim de snowboard cross, când trebuie să plece patru sportivi în acelaşi timp din poartă, e greu să faci în aşa fel încât să fie corect pentru toată lumea, pentru că unul va fi avantajat deoarece poate să tragă mai tare din poartă, poate să se poziţioneze mai bine pe o linie de coborâre faţă de alţii care poate n-au braţe sau poate le lipseşte piciorul de sprijin, piciorul principal cu care se poate împinge şi accelera.
Încadrarea în aceste trei categorii se face de o comisie medicală specială, o dată pe an în fiecare continent. Nu e suficient să ai un handicap şi să spui vreau să mă apuc de sport pentru că îmi place ideea de sport. Pentru a ajunge la Jocurile Paralimpice, persoana trebuie să aibă un handicap suficient de sever încât să poată fi încadrat într-o categorie de concurs. Acest handicap trebuie să fie recunoscut de comisia medicală sportivă internaţională. Şi iarăşi ceva foarte important, statul pe care vrea să îl reprezinte trebuie să facă înscrierea la aceste clasificări şi apoi la competiţii”, explica Mihăiţă Papară.
LIVIU CÂMPEAN
