Kinda Geza, antrenor de snowboard: E un vis împlinit că am reuşit să ne calificăm la Jocurile Olimpice cu două sportive
La Jocurile Olimpice de Iarnă, care se vor desfăşura în perioada 6-22 februarie, România va avea 29 de sportivi titulari şi o rezervă. Harghita va fi prezentă la Milano Cortina 2026 cu patru reprezentanţi: sportivele Kata Mandel şi Henrietta Bartalis, respectiv tehnicienii Kinda Geza – antrenor principal, Zoltán Reisz – antrenor secund, toţi la snowboard.
Înainte cu aproximativ o săptămână de startul competiţiei, am reuşit să luăm câteva impresii de la Kinda Geza şi de la cele două sportive. În continuare, vă invităm să citiţi interviul realizat cu antrenorul Kinda Geza, urmând ca săptămâna viitoare să revenim cu materialul dedicat lui Kata Mandel şi Henrietta Bartalis.
– Ceea ce s-a întâmplat în snowboardul din România ţi se datorează în mare măsură. Prin concursul de la Harghita-Mădăraş ai contribuit la popularizarea lui. De asemenea, ai fost foarte aproape de a deveni primul sportiv de la noi care să participe la Jocurile Olimpice, la snowboard, ratând prezenţa, cum se spune, „la mustaţă” la ediţia de la Soci, din 2014.
Acel vis ţi s-a îndeplinit 12 ani mai târziu, adică acum, dar în calitate de antrenor. Cum te simţi cu aproximativ o săptămână înainte de debutul Jocurilor Olimpice?
– Mă simt împlinit, într-un fel. Este foarte important că ceea ce am avut în teorie s-a îndeplinit în practică. Eu am avut probleme pentru că sportul este relativ nou în ţară, lipsea antrenorul, lipsea know-how-ul. În vremea mea totul am făcut singur. Tot ce am învăţat în cei peste 10 ani de Cupă Mondială, după ce am umblat peste tot în lume cu acest sport, s-a dovedit că am învăţat bine, pentru că fetele au ajuns, pentru prima oară în istoria României, să participe la Jocurilor Olimpice.
Aşa că mă simt foarte bine. E cumva un vis împlinit, aş putea să zic.
E importantă calificarea aceasta fiindcă sportul este relativ nou la noi în ţară. Nu prea există cluburi şi antrenori de profesionişti şi tocmai am reuşit să calificăm două fete. Aşa că mi se pare că am făcut o treabă bună.
– Cum a evoluat snowboard-ul românesc în ultimul deceniu?
– Pe vremea mea am fost ajutat de Federaţia Română de Schi şi Biatlon şi de Comitetul Olimpic. Problema cea mai mare a fost lipsa unei echipe. Să ne imaginăm o cursă de Formula 1 în care mergi tu şi schimbi roţile singur. E foarte greu să faci totul singur, fără echipă, şi să ai un rezultat bun la Cupa Mondială. Asta am încercat eu să fac.
Dacă acum mă uit în trecut şi analizez toată situaţia, era aproape imposibil, fiindcă antrenorii ce fac? Antrenorii stau la marginea traseului şi dacă vorbim de snowboard cross, unde pleacă 4, între primul şi ultimul sportiv sunt maximum 3 secunde. Este foarte importantă orice decizie, orice poziţie, orice greşeală. Antrenorul vede, filmează şi la a doua sau a treia tură, la antrenamente, vorbeşte cu sportivul şi repară greşelile. La mine asta a lipsit total.
Deci, încă o dată, eu am avut ajutor, am avut suport, dar problema era că nu am avut antrenor de specialitate care putea să mă ajute în felul acesta. Şi asta se vede la fete, pentru că şi Reisz Zoltán şi eu avem mulţi ani de competiţii. Reisz Zoltán a fost şi sportivul meu, a învăţat de la mine, eu am învăţat cumva de la toată lumea, din Cupa Mondială timp de 10 ani, aşa că ştiu cu ce se mănâncă sportul ăsta.
Aici vreau să mulţumesc Federaţiei, Comitetului Olimpic şi SCM Miercurea-Ciuc, pentru că ne-au sprijinit şi chiar am putut să facem o pregătire şi am avut un program de profesionişti.
„Asta a fost realizarea noastră, că am reuşit să ne menţinem în primele 30 de poziţii în lume cu două sportive. Şi nu vorbim de Franţa, de Chamonix sau nu vorbim de Canada, vorbim de Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, Harghita-Mădăraş”
– Cât de dificil a fost să asistăm la această premieră ca să avem primele sportive din România calificate la Jocurile Olimpice la snowboard?
– Este o realizare foarte, foarte grea, deoarece la Jocurile Olimpice, în proba de snowboard, din cauză că este un sport destul de periculos, se califică numai primii 30 din lume. Acest lucru cum se face? Toată lumea participă la etape de Cupă Mondială, care se ţin în China, în Canada, în Europa, în mai multe locuri din lume, unde participă numai cei mai buni sportivi din toate naţiunile. Şi aici, în circuitul acesta de 6-8 concursuri pe sezon, tu trebuie să fii între primii 30. La schi şi la alte sporturi de iarnă, cumva calificarea asta e nominală, adică fiecare ţară primeşte o cotă de participare. La noi nu este aşa, trebuie să intrăm în primii 30 şi asta, de fapt, a fost realizarea noastră, că am reuşit să ne menţinem în primele 30 de poziţii în lume cu două sportive. Şi nu vorbim de Franţa, de Chamonix sau nu vorbim de Canada, vorbim de Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, Harghita-Mădăraş.
Cred că, dacă ne comparăm cu ceilalţi concurenţi, este chiar un miracol, aş zice, că am reuşit să ne menţinem în aceste 30 de locuri.
– Unde vă antrenaţi în această perioadă şi cum faceţi ultimele pregătiri?
– Ultima Cupă Mondială a fost în China. Ne-am întors pe 19 ianuarie, am avut 5 zile de odihnă şi recuperare. Acum suntem în Austria, Flachau, în cel mai mare snowpark din Europa. Aici ne pregătim, facem sărituri, facem antrenamente în sală şi aşa mai departe. Aici petrecem ultima săptămână. După asta mergem în Livigno, în Italia, unde se ţine proba de snowboard cross, plus toate etapele de freestyle, snowboard şi schi. Mergem la un eveniment test pe 3 februarie, pe 6 februarie e deschiderea, iar pe 13 februarie avem concursul.
„Nu vreau să vorbesc de locuri pentru că nu vreau să pun presiune pe nimeni, aşa că sper că o să avem o zi de succes”
– Ce speranţă ai de la Henrietta şi de la Kata?
– Speranţa este îndeplinită până acum, am reuşit să ne calificăm. Nu mai avem stres, nu mai avem presiune. Le-am zis şi fetelor că asta a fost cea mai importantă.
Este foarte important să ne trezim bine, să putem merge la antrenamentele acestea, să reuşim să facem tot traseul de la început până la capăt cum trebuie, adică să nu avem niciun semn de întrebare – cum trebuie, unde trebuie – să nu avem nicio frică şi să ne trezim bine în ziua de concurs şi cred că asta o să aducă rezultat.
Orice rezultat în top 30 este o realizare foarte bună, dar cu puţin noroc chiar putem să facem nişte rezultate surpriză. Nu vreau să vorbesc de locuri pentru că nu vreau să pun presiune pe nimeni, aşa că sper că o să avem o zi de succes.
– Ai emoţii pentru ele?
– Bineînţeles. De fiecare dată când merg am emoţii. Eu am fost sportiv şi am avut şi atunci emoţii şi asta mi-a lipsit la început, emoţia aceea de concurs, de pregătire. Sincer să fiu, ca antrenor, am aproape aceleaşi emoţii şi aproape aceeaşi satisfacţie când fetele se clasează pe un loc bun.
– În urmă cu 3 ani ai deschis la Miercurea-Ciuc un centru sportiv unic în ţară – Ride More. Cât de mult a contribuit acesta la calificarea celor două sportive la JO?
– Eu cred că foarte mult. În perioada de vară şi când nu avem zăpadă şi nu ne antrenăm pe zăpadă, fetele vin şi se pregătesc la centru.
Este o chestie foarte bună şi psihic, şi fizic. Contează psihic, pentru că ele ştiu că se pregătesc într-un loc unde o fac şi celelalte echipe şi cred că asta contează foarte mult.
Eu sper că sportul acesta, şi datorită centrului, o să evolueze şi o să vedem rezultate mai bune.
– Mulţumesc mult şi succes!
Consemnare de LIVIU C.
