Dincolo de culoare: „BLACK AND BLACK” – o expoziţie de Petru Lucaci la Galeria Új Kriterion

0

În spaţiul Galeriei Új Kriterion din Miercurea-Ciuc, artistul Petru Lucaci propune, prin expoziţia BLACK AND BLACK, o incursiune în universul negrului – un parcurs artistic pe care îl explorează consecvent de peste trei decenii. Curatoriată de Ruxandra Demetrescu, expoziţia reuneşte lucrări realizate în diferite etape ale carierei sale, dezvăluind felul în care negrul, departe de a fi o simplă opţiune cromatică, devine pentru Lucaci un mediu expresiv cu o forţă aparte.

După anii 1990, negrul s-a transformat în elementul definitoriu al creaţiei sale, articulând serii precum Noctumbre, Alb/Negru, Night Shadows, Clarobscur sau Black-based Cocktail. Artistul foloseşte diverse tipuri de negru – de la negrul de fum la cel ivoriu – aplicate în straturi dense de ulei sau cărbune, construind suprafeţe tactile, aproape sculpturale. În lucrările sale, contrastul subtil dintre lumină şi întuneric nu este doar vizual, ci şi material, invitând privitorul la o apropiere lentă, răbdătoare, la o percepţie care implică atât privirea, cât şi simţul tactil.

Expoziţia explorează graniţa fragilă dintre vizibil şi invizibil, dintre plin şi vid, dintre apropiere şi distanţă. În loc să fie o limitare, paleta redusă devine un teritoriu de libertate, în care artistul investighează potenţialul simbolic şi energetic al negrului, punând sub semnul întrebării prejudecăţile care îl însoţesc adesea. În lucrările bidimensionale şi tridimensionale – de la desene în cărbune la obiecte stratificate din lemn pictat – Lucaci creează o lume care solicită privirea să treacă dincolo de aparenţe, să descopere lumina ascunsă în întuneric.

Vernisajul a avut loc pe 10 septembrie, iar expoziţia poate fi vizitată până la 9 noiembrie 2025.

BLACK AND BLACK în analiza curatoarei Ruxandra Demetrescu, istoric şi critic de artă, cadru universitar la UNARTE Bucureşti

„(…) Ca unică posibilitate cromatică, negrul reprezintă pe de o parte, o anulare a cromatismului practicat anterior, concentrat pe virtuţile expresive ale culorii şi ale contrastului dintre luminos/lumină şi întunecat/întuneric, iar pe de altă parte, o accentuare a profunzimii spaţiale, prin forţarea dialogului/jocului dintre vederea apropiată şi cea depărtată, dintre văzul haptic şi văzul pur.

Petru Lucaci afirmă: «Negrul m-a provocat ca pictor, am lucrat cu el în diverse contexte, l-am simţit în plenitudinea şi forţa lui de expresie, şi de aceea mi-am dorit să-i urmăresc mai atent prezenţa în spaţiul artei». Conştient de dimensiunea radicală a opţiunii sale, el adaugă: «Negrul ascunde un câmp vast de semnificaţii, dar, în acelaşi timp, o imensă forţă expresivă. Am constatat că materia neagră conţine energii pe care, de obicei, nu le exploatăm îndeajuns, că prejudecăţile noastre în legătură cu încărcătura lui negativă pot dăuna picturii, ce este definită esenţialmente de prezenţa culorii».

Preocupat de virtuţile şi limitele picturii, Lucaci a luat mereu «în răspăr» tradiţionalele «părţi ale picturii»: desenul, clarobscurul, culoarea, construcţia spaţiului şi, nu în ultimul rând, istoria din tablou. Reconvertirea clarobscurului în pictura redusă la negru reprezintă cea mai interesantă experienţă vizuală a artistului, deoarece anulează cromatismul, păstrând contrastul clar-obscur/lumină-întuneric. În acest context, influenţa fotografiei alb-negru şi a filmului noir a fost mai puternică decât revizitarea vreunui muzeu imaginar al picturii europene, concentrat pe tradiţia tenebrismului.

Valorificând «materia neagră», Petru Lucaci şi-a dezvoltat mijloacele plastice în câteva experimente, devenite marcă proprie. Aş aminti utilizarea exclusivă a picturii în ulei, cu negru-ivoriu sau negru de fum, în scopul obţinerii unei materii picturale cât mai dense. În căutarea dimensiunii haptice a negrului, artistul şi-a propus să (re)creeze o substanţă – cărbunele – şi să transforme materia de bază a practicii de atelier – desenul în cărbune – într-o materialitate distinctă, exploatându-i dimensiunea tactilă în tablouri-obiect”.

Cosmina Marcela Oltean

Foto, Galeria Új Kriterion

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.