Din analiza DS Harghita privind paza pădurilor pe primele 9 luni ale anului:
Volumul de material lemnos tăiat ilegal, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

- Şi numărul infracţiunilor a scăzut
Cantitatea de material lemnos tăiată ilegal de pe suprafeţele forestiere administrate de Direcţia Silvică (DS) Harghita a înregistrat o scădere semnificativă în primele nouă luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a lui 2024. În acest an, până la finalul lunii septembrie, s-au tăiat ilegal 53 de metri cubi material lemnos, faţă de 106 mc în aceeaşi perioadă a lui 2024. În 2025, din volumul total de lemn tăiat ilegal, doi mc au fost de pe suprafeţele proprietate publică a statului, iar diferenţa de 51 mc de pe terenurile forestiere ale altor proprietari (proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, proprietate privată diviză a formelor asociative sau a persoanelor fizice), dar administrate de direcţia silvică.
Valoarea totală a pagubelor înregistrate în primele trei trimestre din acest an, în urma exploatărilor ilegale, a fost de peste 30.000 lei.
Datele statistice reies din Analiza activităţii de pază a pădurilor pe primele nouă luni ale anului 2025, realizată de reprezentanţii DS Harghita. În primele trei trimestre ale anului, în fondul forestier administrat de direcţia silvică a fost identificată şi o cantitate de 29 metri cubi de material lemnos abandonată. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, a fost tăiat şi abandonat în pădure un volum de 200 de metri cubi material lemnos. Potrivit legislaţiei în vigoare, materialul lemnos abandonat în pădure este donat instituţiilor publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde s-a identificat lemnul, în ordinea următoare: a) grădiniţe, creşe şi case de copii; b) şcoli şi licee; c) case şi azile de bătrâni; d) primării; e) unităţi militare. Dacă aceste instituţii nu îşi exprimă interesul pentru a le primi, materialul lemnos este valorificat prin licitaţie publică.
Conform sursei citate, în perioada amintită au fost constatate un număr de opt infracţiuni, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost 12 astfel de fapte. Din numărul total al infracţiunilor constatate în acest an, una a fost înregistrată pe suprafeţele proprietate publică a statului, iar şapte pe terenurile forestiere ale altor proprietari, dar administrate de DS Harghita.
În primele nouă luni ale anului nu a fost constatată nicio contravenţie. Reamintim că, potrivit Codului silvic, tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică, nemaifiind condiţionată de cuantumul pagubei produse. Iar tăierea arborilor de pe suprafeţele cu vegetaţie forestieră, dar în afara fondului forestier naţional, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă în funcţie de cantitatea materialului lemnos.
În perioada analizată nu a fost înregistrat niciun incendiu în fond forestier şi nici cazuri de păşunat abuziv pe suprafeţele administrate de DS Harghita. De asemenea, în urma celor 18 controale efectuate la instalaţiile de debitat lemn rotund sau depozite (19 în primele şase luni ale anului trecut), realizate împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei, nu au fost aplicate sancţiuni.
Infracţiunile au fost constatate la ocoalele silvice Topliţa, Homorod, Tulgheş şi Miercurea-Ciuc
Conform analizei DS Harghita, cele mai multe infracţiuni în primele 9 luni ale lui 2025 au fost constatate la ocoalele silvice (OS) Topliţa şi Homorod.La aceste ocoale au fost identificate câte trei infracţiuni. În aceeaşi perioadă a anului trecut, la OS Topliţa au fost constatate patru infracţiuni, iar la OS Homorod două asemenea fapte. La OS Homorod a fost găsită şi cantitatea de 29 metri cubi de material lemnos abandonată.
La OS Tulgheş şi Miercurea-Ciuc au fost constatate, în primele trei trimestre din 2025, câte o infracţiune. La OS Tulgheş, în aceeaşi perioadă a anului 2024 au fost identificate şase infracţiuni, iar la OS Miercurea-Ciuc niciuna.
La OS Borsec nu s-a constatat nicio infracţiune, la fel ca în primele 9 luni din 2024.
Amenzi de peste 40.000 de lei în urma controalelor la circulaţia materialului lemnos
Până la finalul lunii septembrie a acestui an, personalul silvic din cadrul DS Harghita a efectuat 489 de acţiuni de control privind circulaţia materialului lemnos, pe întreg teritoriul judeţului, o parte din ele împreună cu poliţişti. Numărul acestor verificări a scăzut uşor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost 497 astfel de verificări. În urma controalelor din acest an au fost aplicate 31 de amenzi (23 în 2024), în valoare de 41.500 lei. Totodată, au fost confiscaţi 45 metri cubi de material lemnos, din care 38 mc au fost lemn de foc, cinci mc lemn de lucru şi doi mc cherestea. În primele 9 luni ale lui 2024 au fost confiscaţi 62 metri cubi de material lemnos, din care 51 mc au fost lemn de foc, 10 mc lemn de lucru şi un mc cherestea.
Direcţia Silvică Harghita are în administrare o suprafaţă totală de 93.194 hectare fond forestier sau vegetaţie forestieră în afara fondului forestier (1.270 ha). Din acest total, puţin peste 22.600 hectare sunt proprietate publică a statului, iar restul suprafeţei aparţine altor proprietari, dar este administrată de direcţia silvică.
Suprafaţa forestieră totală a judeţului Harghita este de 264.109 ha. (Şt. Pătrîntaş)
