Aproape 10 mii de lei, găsiţi de un jandarm, returnaţi proprietarului

0

O persoană care a pierdut aproape 10 mii de lei a reintrat în posesia banilor după ce aceştia au fost găsiţi de un jandarm.

Incidentul a avut loc marţi după-amiază, în jurul orei 16:00, când un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, a găsit pe trotuar, pe strada Kossuth Lajos nr. 36 din municipiul Miercurea-Ciuc, un teanc de bancnote legate cu un elastic, precum şi alte bancnote aflate separat.

În cadrul unui comunicat emis de IJJ Harghita se arată că, după ce s-a uitat în zonă pentru a identifica persoana care ar fi putut pierde banii, jandarmul s-a îndreptat către un magazin aflat la doar câţiva metri distanţă de locul respectiv, pentru a întreba dacă cineva reclamase pierderea acestora.

„În incinta magazinului se aflau trei persoane, respectiv persoana care se ocupă de activitatea comercială (cunoscută de către jandarm) şi doi clienţi. Persoanele prezente au declarat că nu au observat nimic în acest sens.

În prezenţa celor aflaţi în magazin, suma a fost numărată, rezultând 9.960 de lei. Ulterior, suma de bani a fost introdusă într-un plic pus la dispoziţie de reprezentantul magazinului, plic care a fost lăsat temporar în custodia acestuia.

Jandarmul i-a comunicat numele şi numărul său de telefon, menţionând că, în situaţia în care persoana care a pierdut banii se va prezenta pentru recuperare, să fie contactat, iar în caz contrar urma să revină personal pentru a prelua suma şi a o preda organelor de poliţie”, se arată în cadrul comunicatului.

După aproximativ o oră, persoana care pierduse suma a luat legătura telefonic cu jandarmul, exprimându-şi emoţia, recunoştinţa şi bucuria pentru recuperarea banilor şi gestul altruist făcut de către jandarm.

A doua zi, persoana care pierduse banii a mers şi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, pentru a-i mulţumii personal jandarmului pentru gestul făcut.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.