AFM lansează în septembrie Programul Rabla pentru persoane fizice

0

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că, în această lună, va fi lansată sesiunea dedicată persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla, destinat reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea vehiculelor nepoluante şi eficiente energetic. Programul este unul dintre cele mai aşteptate mecanisme de stimulare a înnoirii parcului auto naţional şi de susţinere a mobilităţii nepoluante.

Potrivit unui comunicat de presă, înainte de deschiderea sesiunii pentru persoane fizice, AFM va iniţia o sesiune dedicată dealerilor autorizaţi, urmând ca la finalul lunii septembrie să fie disponibile şi înscrierile pentru beneficiari.

„În contextul adoptării Ordonanţei de Urgenţă nr. 41/2025, privind măsuri pentru gestionarea investiţiilor finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din fonduri publice naţionale, a fost publicat deja în consultare publică noul Ghid de finanţare pentru Programul Rabla Auto 2025”, a transmis AFM.

Potrivit noului Ghid de finanţare cuantumul ecotichetelor este următorul:

  • 18.500 lei pentru autovehicule pur electrice sau cu pilă de combustie pe hidrogen;
  • 15.000 lei pentru autovehicule plug-in hibrid sau motociclete electrice;
  • 12.000 lei pentru autovehicule hibride;
  • 10.000 lei pentru autovehicule cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau motociclete.

„AFM vine în întâmpinarea celor care îşi doresc autovehicule mai puţin poluante, dar şi în sprijinul industriei auto, care are nevoie de acest suport. Mult aşteptatul program Rabla este lansat anul acesta şi în condiţiile impuse de noua ordonanţă, iar calendarul său depinde de termenele procedurale pe care suntem obligaţi să le respectăm. În acelaşi timp, prin reducerea valorii voucher-ului pentru maşinile electrice, la 18.500 lei, răspundem situaţiei economice actuale şi permitem accesarea programului de un număr mai mare de beneficiari, în limita a 200 de milioane de lei alocate”, a declarat Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, citat în comunicatul de presă.

Ghidul de finanţare se află în consultare publică până pe 5 septembrie, iar cei interesaţi pot transmite observaţii şi propuneri pe site-ul Ministerului Mediului. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.