Bărbat de 87 de ani, din Gheorgheni, dat dispărut după ce a plecat de la o casă de vacanță din Joseni și nu a mai revenit

0

Poliţia municipiului Gheorgheni a fost sesizată de o femeie din localitate cu privire la faptul că socrul acesteia, Forro Ludovic, în vârstă de 87 de ani, ar fi plecat de la casa de vacanţă pe care o deţine în comuna Joseni şi nu ar fi revenit.

Potrivit unei informări transmise luni de Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, la momentul plecării bărbatul era îmbrăcat cu o geacă de iarnă de culoare verde, pantaloni din stofă de culoare maro, purta bocanci negri şi avea pe cap o pălărie albă.

Semnalmente: înălţime de aproximativ 1,55 m, constituţie atletică, păr cărunt, ochi căprui.

Ca semn particular prezintă pe obrazul drept o pată de culoare maro.

Persoanele care pot oferi informaţii cu privire la locul în care se află bărbatul sunt rugate să apeleze de urgenţă numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.