Scădere a turiştilor care s-au cazat cel puţin o noapte în Harghita, în primele opt luni din an
- La nivel naţional s-a înregistrat o uşoară creştere
Aproximativ 123.000 de turişti s-au cazat în judeţul Harghita în primele opt luni ale acestui an, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unor informaţii făcute publice de Institutul Naţional de Statistică (INS). Conform sursei citate, în acest an, până la 31 august, în principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare din Harghita au fost înregistrate, în total, 123.402 sosiri, dintre care 99.518 în cazul turiştilor din ţara noastră şi 23.884 în ceea ce îi priveşte pe turiştii străini. În aceeaşi perioadă a anului trecut, în total au fost 131.560 de sosiri, din care 110.938 în cazul turiştilor din ţară şi 20.622 ale turiştilor străini.
În primele opt luni din acest an, în unităţile de profil din judeţ, inclusiv în apartamente şi camere de închiriat, au fost consemnate 283.250 de înnoptări. Din acestea, 223.113 au fost înnoptări ale turiştilor români şi 60.137 ale turiştilor străini. În aceeaşi perioadă a lui 2025, în unităţile de profil din judeţ au fost consemnate 306.459 de înnoptări, 252.009 fiind luate în evidenţă în cazul turiştilor români şi 54.450 în cazul celor străini.
În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, INS a informat că sosirile înregistrate în structurile de primire turistică – inclusiv apartamente şi camere de închiriat – în primele opt luni ale anului, au însumat 9.756.400 persoane, în creştere cu 0,7% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2025. Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 19%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în acest an, la nivel naţional, au însumat 21.183.600, în creştere cu 0,1% faţă de cele din perioada 01.01-31.08.2025. Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români au reprezentat 82%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18%.
Durata medie a şederii în primele opt luni ale acestui an a fost de 2,2 zile la turiştii români şi de 2,1 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 29,3% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în scădere cu 1,6 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie – 31 august 2025.
În perioada amintită, pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1.862.000 persoane), municipiul Bucureşti (1.267.800 persoane) şi Braşov (878.300 persoane). Înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (5.758.000), municipiul Bucureşti (2.597.100) şi Braşov (1.686.700).
INS a mai informat că la nivel naţional, în acest an, până la 31 august, cele mai multe sosiri ale cetăţenilor altor state cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au provenit din: Germania (181.400 persoane), Italia (148.300 persoane) şi SUA (122.400 persoane). (Şt.P.)
