Doi copii cu vârste de aproximativ 15-16 ani și-au pierdut viața într-un accident de tren

Doi copii au fost victimele unui accident care a avut loc, joi după-amiază, în localitatea Vrabia, comuna Tușnad.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” Harghita precizează că cei doi se aflau pe o motocicletă, când, în zona Halta Vrabia, au fost loviți de un tren.
La fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Miercurea-Ciuc, cu o autospecială complexă de primă intervenție și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Băile Tușnad. Din nefericire, victimele (ambele de sex masculin, în jur de 15-16 ani) implicate în accidentul feroviar sunt decedate.
Potrivit declarațiilor unor călători, trenul implicat în accident era IR 1645, București – Târgu Mureș și cel puțin unul dintre cei doi copii ar fi fost prins sub tren, neavând nicio șansă de a scăpa.
