Peste 7 milioane de lei, fonduri europene, pentru reabilitarea şi modernizarea Grădinii Csíky din municipiul Gheorgheni

Municipiul Gheorgheni şi Agenţia pentru Dezvoltare Centru, Autoritate de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027 au semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Creşterea rezilienţei urbane şi dezvoltării infrastructurii verzi în municipiul Gheorgheni prin reabilitarea şi modernizarea Grădinii Csíky”.
Valoarea totală a proiectului este de 12.276.670,35 lei, din care cea a finanţării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 7.404.377,87 lei, iar a finanţării nerambursabile din Bugetul de stat este de 1.132.434,26 lei. Diferenţa până la valoarea totală este contribuţia beneficiarului. Termenul pentru finalizarea proiectului este luna noiembrie 2028, se arată în cadrul unui comunicat emis de Agenţia pentru Dezvoltare Centru.
Potrivit fişei de proiect, investiţia prevede o intervenţie de 23.087 mp cu menţinerea unei ponderi de peste 92% zonă verde prin lucrări de întreţinere fitosanitară şi de întinerire, precum şi plantarea a 25.278 bucăţi de material săditor (arbori, arbuşti, conifere, plante perene, ierburi ornamentale, plante urcătoare, plante bulboase). Protejarea fondului dendrologic existent prin eliminarea controlată, exclusiv a exemplarelor uscate, bolnave sau deteriorate structural, precum şi crearea a 13 zone tematice (zona de intrare, zona cu iazuri, zona interactivă, zona gourmet, Grădina minimalistă, Grădina mediteraneeană, Grădina Zen, Grădina geometrică, Grădina englezească, zona pomicolă educativă, alpinariu, zona de recreaţie, zona istorică şi alte zone peisagistice). Dezvoltarea infrastructurii albastre şi a elementelor de peisaj natural Reabilitarea fântânii istorice (59 mp) şi amenajarea zonei cu iazuri (3.193,30 mp).
Dintre lucrările propuse în proiect amintim:

- amenajarea unei zone de primire în apropierea accesului principal în grădina Csíky, cu pergolă cu acoperiş verde, piaţetă amenajată, mobilier urban;
- amenajarea unei zone pentru evenimente cu locuri de şezut, în trepte, pentru 105 persoane;
- o piaţetă ca punct de pornire spre diferite alei şi zone din grădină, dotată cu mobilier urban, panouri de informare, indicatoare de orientare;
- reabilitarea aleii istorice – un traseu principal, lung de 200 m, cu lăţime de 1,50 m, cu locuri de odihnă;
- reabilitarea şi amenajarea fântânii istorice, cu o piaţetă de 56 mp care să cuprindă locuri de şezut şi iaz ornamental;
- un loc de odihnă – Piaţeta Csíky Dénes, în zona fostei case a cercetaşilor, o zonă de odihnă cu plante ornamentale şi mobilier urban;
- o sală de clasă în aer liber, la nord de clădirile universităţii, cu bănci şi mese pentru 30 de elevi, catedră şi scaun pentru profesor, panouri de informare;
- o platformă de meditaţie, amenajată îndepărtat de drum, pe un taluz, pentru a oferi privelişte şi o suprafaţă dreaptă pentru activităţi de yoga, gimnastică, mici evenimente etc.;
- piaţeta dintre grădini va fi amenajată în zona treptelor ce leagă grădina de clădirile universităţii şi va lega cele două alei funcţionale. Aici va fi amplasat mobilier urban şi o fântână cu apă potabilă.
„Dezvoltarea a ceea ce numim «infrastructură verde-albastră», respectiv elementele naturale – vegetaţie şi luciu de apă, esenţiale pentru biodiversitate, protecţia mediului, reducerea poluării este esenţială pentru sănătatea publică, mai ales în mediul urban unde nivelul de poluare este mult mai ridicat decât în mediul rural. De aceea, pentru a sprijini investiţiile de acest tip, în Programul «Regiunea Centru» 2021 – 2027 avem alocaţi peste 1,1 miliarde lei. Reabilitarea şi extinderea spaţiilor verzi existente sau înfiinţarea unora noi pe terenuri degradate, alături de acţiuni de reabilitare a cursurilor de apă sau lacurilor sau iazurilor, acolo unde există, contribuie şi la îmbunătăţirea esteticii şi confortului urban”, a declarat domnul Simion Creţu, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru.
Grădina Csíky este un parc istoric, cu o vechime de aproximativ 140 de ani, aflat în proprietatea publică a municipiului Gheorgheni. În prezent, acest spaţiu verde este degradat, sub-utilizat şi nu mai oferă condiţii adecvate pentru recreere şi educaţie, fiind necesară o intervenţie integrată pentru reabilitarea şi valorificarea sa durabilă.
