Problemele spitalului Topliţa, din nou în discuţii la şedinţa de consiliu local

- Acuze, inclusiv de natură penală, aduse de consilierul Cătălin Preda
- Primarul Sebastian Buzilă: Am tot fost amânat de managerul spitalului cu prezentarea măsurilor care trebuie luate în urma raportului de audit până am făcut dispoziţia de încetare a raporturilor de serviciu
Şedinţa ordinară de Consiliu Local al municipiului Topliţa de miercuri a cuprins mai multe proiecte pe ordinea de zi, unele dintre ele stârnind discuţii aprinse. Este vorba de votul privind desemnarea consilierilor locali în Consiliile de Administraţie şi în Comisiile de evaluare şi asigurare a calităţii educaţiei din cadrul instituţiilor de învăţământ, respectiv al reprezentanţilor Consiliului Local în comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct ale unităţilor de învăţământ preuniversitar. Pentru acesta, consilierul Olimpiu Macarie a cerut ca votul să se fie secret, potrivit Codului Administrativ.
Trecând peste proiectele de pe ordinea de zi, ne vom opri la punctul Diverse, unde consilierul Cătălin Preda a avut o nouă intervenţie, în cadrul căreia a cerut informaţii despre situaţia managerului Spitalului Municipal Topliţa, afirmând că au fost întrebări lansate în spaţiul public.
De asemenea, acesta a adus şi o serie de acuze legate de unele activităţi în cadrul spitalului, unele de natură penală.
Le vom puncta în cele ce urmează, urmând ca ulterior să prezentăm şi intervenţia primarului Sebastian Buzilă.
Consilierul Cătălin Preda afirma că, deşi actualul manager, dr. Marius Buiu, are contractul de serviciu suspendat, continuă să depună sesizări împotriva altor cadre medicale. „Dacă contractul de serviciu e suspendat, de ce cineva, care e plătit să facă altă treabă, face ce nu mai ţine de compartimentul respectiv?”, întreba consilierul.
Acesta mai acuza că raportul de audit întocmit nu a fost prezentat de către domnul manager, „ţinându-l secret” şi drept urmare nu se pot lua măsurile necesare pentru remedierea situaţiei unităţii sanitare.
„Dânsul confundă, cred, spitalul public Topliţa – sau cum zicea dânsul în unele şedinţe, în bătaie de joc, Spitalul Universitar Topliţa, unde nu se face medicină, se face prostituţie medicală – cu fosta clinică privată a dânsului.
Dacă s-a plătit un raport de audit din bani publici, trebuie făcut public şi pus la dispoziţia celor care trebuie să-l citească şi să aducă la îndeplinire paşii respectivi”, a precizat Cătălin Preda în cadrul şedinţei de consiliu local.
Acesta mai afirma că „s-au aruncat o grămadă de acuzaţii în spaţiul public că medicii pleacă de la spitalul Topliţa din cauza gărzilor. Medicii nu au plecat din cauza gărzilor. Când au venit la Topliţa ştiau ce îndatorire au, ştiau că au nevoie să facă gărzi pentru că câştigau bani în plus. Mulţi dintre ei şi-au cumpărat apartamente în Topliţa, terenuri, case, şi nu cred că atunci când au venit au vrut să plece. Au plecat din cauza situaţiei conflictuale din spitalul Topliţa”.
O altă acuză lansată de consilierul Cătălin Preda era aceea că „spitalul trimitea pacienţi la CT cu ambulanţa dânsului, de la firma dânsului”. De asemenea, afirma că spitalul nu a intrat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru serviciile de ecografie deoarece „un anumit doctor, eu nu o să dau nume, avea o afacere privată cu ecografii. Cabinet privat. Spitalul Topliţa, nu zic acum de domnul manager actual, fosta conducere de ce n-a iniţiat contract cu CAS pentru ecografii?”.
„Şi iarăşi din unele surse – continua consilierul – care poate să fie dovedită la un moment dat, ziceaţi dumneavoastră (către primarul municipiului Topliţa – n.r.) că s-a întârziat voit pornirea CT-ului. Pentru că a fost un interes, din punctul meu de vedere – nu arunc cu acuze, nu dau nume – ca anumite cazuri să fie trimise cu o ambulanţă privată către alte centre”.
„Lucrurile trebuie spuse pe nume şi trebuie luate măsuri.
Dumneavoastră sunteţi primar, aveţi viceprimar, suntem consilieri, avem cadre juridice. Trebuie găsită dreptatea, pentru că spitalul, dacă riscă să fie închis, o să sufere toată comunitatea. Nu eu sau dumneavoastră sau X sau Y, toată comunitatea suferă”, a mai spus consilierul Cătălin Preda.
Actualul manager are raporturile de muncă de serviciu suspendate
Legat de situaţia actuală a managerului Spitalului Municipal Topliţa, primarul Sebastian Buzilă arăta că a fost semnată o dispoziţie de revocare din funcţie, însă, în ziua în care aceasta s-a făcut, managerul şi-a luat concediu medical. După ce s-a sfătuit cu secretatul municipiului, continua edilul, s-a hotărât ca să se suspende raporturile de serviciu, tocmai pentru a se evita situaţia ca în urma desfacerii contractului pe perioada concediului medical Primăria să fie dată în judecată şi să trebuiască să plătească retroactiv drepturile salariale. Însă, „în momentul în care o să revină la serviciu, în prima zi o să-i facem dispoziţie de încetare a raporturilor de serviciu”, spunea Sebastian Buzilă. Acesta mai arăta că actualul manager are concediu medical până pe data de 15 octombrie.
Legat de raportul de audit, edilul explica că a fost întocmit de către o firmă cu experienţă în domeniul medical, care are colaborări cu peste 60 de spitale din ţară, iar cel mai important lucru a fost acela că s-au putut face comparaţii între instituţii sanitare. De asemenea, raportul de audit a fost prezentat în cadru organizat, participând atât medici, cât şi asistenţi din cadrul spitalului.
„Unul din lucrurile pe care le-am reproşat domnului manager este că în urma raportului eu aş fi vrut să văd un top 10 măsuri de luat pe care să le ducem şi la îndeplinire. Am tot fost amânat până când am făcut dispoziţia de desfacere (a contractului – n.r.). Pe baza acelui raport de audit se pot lua nişte decizii pentru viitor”.
„În urma raportului de audit şi a unor măsuri luate ca urmare a acelui raport de audit (…), încasările spitalului Topliţa, chiar în condiţiile în care blocul operator este nefuncţional, (…) au crescut”.
Referitor la plecarea medicilor de la spital, edilul arăta că situaţia nu este de dată recentă, aproape toţi medicii având această intenţie înainte de sosirea actualului manager.
„Şi în şedinţele de anul trecut spuneaţi ce o să facă spitalul că rămâne fără medici?
(…) Se ştia că pleacă acei medici, au luat decizii, am vorbit şi eu personal cu o parte dintre ei. (…) Au crezut că e mai bine pentru ei în altă parte, au fost nişte animozităţi, nu neapărat cu cineva anume. Sunt nişte animozităţi acolo, sperăm că o să trecem peste ele la un moment dat. Mă duc mai nou aproape zilnic acolo, sperăm că rezolvăm aceste probleme”, spunea Sebastian Buzilă.
Legat de echipamentele nefolosite, primarul spunea că în cazul celui de la radiologie nu există contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, poate, de 10 ani.
„Avem un CT, merg topliţenii în altă parte. E o problemă foarte mare din punctul meu de vedere, şi financiară, şi umană, pentru că trimitem topliţenii în altă parte. Toate aceste lucruri trebuie rezolvate şi nu sunt probleme de o lună, două, trei, sunt probleme de mult timp, pe care trebuie să le rezolvăm”, a mai spus primarul municipiului de pe Mureşul Superior.
„Când am venit în Primăria Topliţa, multă lume mi-a cerut să fac vânătoare de vrăjitoare, să caut tot ce e şi să iau măsuri drastice.
Atât de multe sunt de făcut pentru Topliţa asta, şi pentru primărie, şi pentru spital, încât nu am timp fizic să mă ocup de răzbunări personale ale unora sau altora. Chiar dacă de multe ori s-a încălcat legea, nu am timp.
Prefer să fac nişte lucruri constructive de acum, pentru că ce a fost în spate oricum nu mai pot schimba. Şi nu mai pot să aduc un bine oraşului luând nişte măsuri că s-a întâmplat nu ştiu ce în spate.
Obiectivul meu e să văd de acum încolo ce e. Nu m-am apucat să sap să vedem ce a fost la Spitalul Topliţa, ce a fost în Primăria Topliţa. Dacă alocam timp pentru asta, probabil că găseam anumite lucruri, dar nu făceam alte lucruri importante.
Eu răspund acum pentru ce fac acum, dar nu răspund pentru ce era în spate.
(…) Problemele care au fost acum 2, 3, 5 ani (…) nu o să schimbe cu nimic lucrurile de acum încolo. Noi vrem să vedem care-i situaţia acum şi cum putem să o îmbunătăţim.
Proiectul pe ambulatoriu, de exemplu, a durat mult mai mult decât trebuie. Am avut o vizită la Ministerul Fondurilor Europene. Trebuie să închidem proiectul. (…) Ştiţi că e o problemă cu un aparat care nu e în regulă. O să închidem proiectul fără aparatul respectiv. Dacă pierdem în instanţă, o să trebuiască să plătim din bugetul propriu.
Îl închidem, dar s-a întârziat extrem de mult. E proiect din 2018, atunci s-a depus cererea de finanţare. Contractul de finanţare s-a semnat în 2020 şi a fost terminat de abia în 2026.
O să avem grijă ca astea să nu se mai întâmple de acum în viitor cu alte proiecte. De la alegerea firmei câştigătoare, care trebuie să fie firmă serioasă, până la urmărirea tuturor etapelor care trebuie să le facă”, a mai spus Sebastian Buzilă.
Consemnare de LIVIU C.
