Salvamont Harghita desfăşoară activităţi educaţionale în şcoli şi pe traseele montane din judeţ

- Aproximativ zece mii de elevi participă anual la activităţile de educaţie montană şi de mediu
Serviciul Public Salvamont SalvaSpeo al Consiliului Judeţean Harghita derulează o serie de programe educaţionale şi drumeţii destinate elevilor din judeţ, acoperind tematici de la descoperirea speciilor protejate până la reguli de siguranţă pe munte. Şeful serviciului, Simon László, a explicat că aceste activităţi au loc atât în sălile de clasă, cât şi pe teren, în special în cadrul programelor „Săptămâna Verde” şi „Şcoala Altfel”.
Instituţia colaborează în prezent cu zece organizaţii de profil, dintre care nouă asociaţii de salvatori montani şi una de speologi. În această perioadă sunt programate drumeţii în zona Harghita-Mădăraş pentru elevii de gimnaziu, ture cu bicicleta organizate de Salvamont Ciuc, vizite la Peştera Şugău, precum şi acţiuni de monitorizare a faunei şi a apelor în zona Lacului Roşu şi a Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş. La proiectul desfăşurat în parcul naţional au participat deja 400 de elevi în această săptămână. În total, echipele de salvatori lucrează anual cu aproximativ 10.000 de copii.
Pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar, întâlnirile din clase sunt dedicate învăţării interactive despre mediul subteran şi protejarea florei şi faunei locale.
„În cadrul acestor întâlniri, le prezentăm echipamentele pe care le folosesc speologii în peşteră şi le explicăm ce pot vedea acolo. Le arătăm stalactite şi alte formaţiuni specifice, extrase din argilă în urma lucrărilor de cercetare şi cartare, pe care copiii le pot ţine în mână. De asemenea, folosim figurine de lilieci din pluş sau din cauciuc, foarte similare celor reale. În acest mod le arătăm cum arată şi cum se comportă un liliac, le povestim despre ei şi îi motivăm să vină împreună cu clasa pentru a vedea liliacul în habitatul lui natural, adică în peşteră”, a explicat şeful Salvamont Harghita.
O altă componentă importantă a programelor este educaţia ecologică şi responsabilitatea faţă de mediul înconjurător. În cadrul taberelor şi al drumeţiilor, salvatorii montani pun un accent deosebit pe managementul deşeurilor şi colectarea selectivă. Copiii sunt învăţaţi ca încă din faza de planificare a unei ieşiri, atunci când cumpără alimente şi echipamente, să ia în calcul cantitatea de ambalaje pe care o vor genera, pentru a reduce la minimum producţia de deşeuri în natură.
Pe lângă noţiunile de speologie şi protecţia mediului, programele pun accent pe prevenţia accidentelor montane, alegerea echipamentului adecvat şi planificarea atentă a traseelor în funcţie de durata zilei şi condiţiile meteorologice.
„Un aspect foarte important pe care îl aducem în atenţia copiilor şi a turiştilor este pregătirea din timp. Informarea este esenţială. Aceştia trebuie să consulte site-ul Salvamont sau paginile noastre de socializare pentru a afla detalii despre trasee şi gradul lor de dificultate, astfel încât să le aleagă în funcţie de nivelul propriu de pregătire şi să evite traseele dificile dacă nu sunt pregătiţi. Echipamentul trebuie selectat corespunzător: pentru drumeţiile în natură nu se recomandă purtarea papucilor, ci a unei încălţăminte închise, cu talpă rigidă, care să ofere confort în teren, chiar dacă nu este vorba despre un bocanc tehnic”, a subliniat Simon László.
Reprezentanţii serviciului montan recomandă tuturor participanţilor la drumeţii să verifice prognoza meteo, să aibă asupra lor surse de iluminat de tip lanternă frontală şi să poarte îmbrăcăminte stratificată, potrivită pentru diferenţele de temperatură din zona montană.
EMILIA Ş.
