Peste 6 milioane lei, fonduri europene, pentru revitalizarea şi extinderea spaţiilor verzi din zona Piaţa Maria din Odorheiu Secuiesc

Municipiul Odorheiu Secuiesc a semnat, recent, cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Autoritate de Management pentru PR Centru, contractul de finanţare pentru revitalizarea şi extinderea spaţiilor verzi din zona Piaţa Maria din municipiul Odorheiu Secuiesc.
Proiectul „Amenajare spaţiu public – «Piaţa Maria»” în Odorheiu Secuiesc are valoarea totală de 6.187.767,20 lei. Din această sumă, valoarea finanţării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 4.271.069,12 lei, iar fondurile nerambursabile de la bugetul de stat sunt de 653.222,33 lei. Diferenţa până la valoarea totală este contribuţia beneficiarului. Contractul este finanţat în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna septembrie 2028, se arată într-un comunicat remis de ADR Centru.
„În Regiunea Centru, reţeaua comunităţilor prietenoase cu mediul se extinde mereu prin investiţii în ceea ce numim «infrastructura verde-albastră», adică extinderea, reabilitarea, îmbunătăţirea spaţiilor verzi şi a luciurilor de apă din localităţi. Aceste investiţii devin tot mai importante odată cu accelerarea schimbărilor climatice. Chiar şi cei mai sceptici devin conştienţi că natura, mai ales în interiorul localităţilor, are nevoie de ajutor pentru a ne ajuta la rândul ei. La Odorheiu Secuiesc suntem la al doilea proiect de acest tip, primul fiind cel pentru reamenajarea malurilor râului Târnava Mare, semnat în luna iulie. În prezent avem deschis un apel de proiecte de tip competitiv, suma alocată fiind de 127,5 milioane de lei. Apelul se va închide în luna decembrie 2026, aşadar este timp ca şi alte unităţi administrativ-teritoriale să depună proiecte pentru îmbunătăţirea mediului urban”, a declarat Simion Creţu, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, citat în comunicat.
Activităţile principale din acest proiect sunt cele de amenajare a aleilor şi accesului spre acest spaţiu care va trece printr-un amplu proces de plantare de arbori, arbuşti şi flori, cu înflorire în cascadă, precum şi de însămânţare a gazonului. Se doreşte crearea unui microclimat care să ofere protecţie faunei mici pentru sporirea biodiversităţii. Aleile vor fi din materiale naturale şi dotate cu sistem de dren pentru apele pluviale. Se va reabilita şi extinde reţeaua de iluminat public şi arhitectural. Zona Piaţa Maria va fi dotată cu sistem de irigare şi va fi accesibilizată pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, va fi dotată cu mobilier urban.
Beneficiarii direcţi ai acestui proiect vor fi cei 36.202 de locuitori ai municipiului Odorheiu Secuiesc, turiştii care vizitează localitatea, precum şi firmele locale care activează în domeniul HoReCa, se mai arată în comunicat. (Şt.P.)
