CJ Harghita va continua în instanța civilă demersurile pentru recuperarea prejudiciilor din procesul penal în care Borboly Csaba și mai multe persoane au fost judecate pentru presupuse fapte de corupţie

Directorul executiv al Direcției Juridice și Achiziții Publice din cadrul Consiliului Județean (CJ) Harghita, Groza Noemi, a susținut, vineri, o conferință de presă pentru a clarifica situația juridică a instituției în urma deciziei definitive pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș. Dosarul penal a vizat anchetarea mai multor angajați ai Consiliului Județean și a fostului președinte al instituției, Borboly Csaba, pentru posibile fapte de corupție.
Reprezentanta instituției a explicat că prezentarea publică are scopul de a oferi informații corecte și verificabile, în contextul în care decizia definitivă este publică și poate fi pusă la dispoziție în baza Legii 544/2001, alături de sentința de fond a Tribunalului Harghita.
Groza Noemi a explicat că Consiliul Județean Harghita a participat în acest proces exclusiv ca parte civilă, solicitând doar recuperarea pagubelor financiare, în timp ce acțiunea penală a fost exercitată de Ministerul Public. Reprezentarea în instanță a fost asigurată de un avocat extern, dr. Boilă Lacrima Rodica, angajat prin contract de achiziție publică în urma unei hotărâri de consiliu.
Decizia de a apela la servicii juridice externe a fost luată după ce, în aprilie 2016, Tribunalul Harghita a stabilit că juriștii din cadrul aparatului de specialitate nu pot reprezenta instituția din cauza unui conflict de interese, având în vedere că printre persoanele cercetate se aflau angajați cu funcții publice și de conducere.
Cauza penală a avut la bază controalele efectuate de Curtea de Conturi în anii 2011 și 2012, care au vizat activitatea din anii 2010, respectiv 2011. În urma verificărilor au fost emise deciziile 27/2011 și 7/2012, prin care s-au constatat nereguli la contracte de achiziții publice și lucrări de investiții. Printre abaterile identificate s-au numărat decontarea unor facturi fără situații de lucrări avizate de dirigintele de șantier, nereguli privind vizele de bun de plată și recepționarea unor materiale de construcții anterior încheierii contractelor.
Groza Noemi a arătat că în urma controalelor a început cercetarea penală și trimiterea în judecată a persoanelor implicate. După soluționarea cauzei în prima instanță la Tribunalul Mureș, decizia a fost atacată cu apel de către Ministerul Public, de părțile din proces, dar și de Consiliul Județean Harghita. Reprezentanta instituției a explicat că, deși instanța de fond acordase instituției aproximativ 85% din pretențiile civile solicitate, Consiliul Județean a formulat apel având în vedere cadrul legal privind recuperarea eventualelor pagube sau prejudicii neatribuite integral.
„Interesul public este cel mai important aspect al acestei proceduri, pentru care instanța a lăsat nejudecată cererea Consiliului Județean Harghita și a Comunei Mihăileni bineînțeles, dar vorbim acum de Consiliul Județean Harghita. Precizând, bineînțeles, faptul că în continuare acestea vor putea face obiectul unor următoare litigii civile. Deci, instanța nu s-a pronunțat, dar a evidențiat faptul că pentru acestea pot fi făcute demersuri în litigii civile. Există într-adevăr, încă din anii 2012-2013, anumite litigii civile care au fost inițiate de Consiliul Județean, dar care pe perioada derulării procesului penal au fost suspendate. Sunt suspendate încă la momentul actual. În continuare, instituția are obligația de a face toate demersurile pentru recuperarea prejudiciilor și repararea pagubelor. Aceasta înseamnă decizii viitoare.” , a declarat directoarea executivă.
***
Reamintim că, la începutul acestei săptămâni, Curtea de Apel Târgu Mureş l-a achitat pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, în prezent vicepreşedinte al instituţiei, de majoritatea acuzaţiilor aduse în procesul penal în care a fost judecat pentru presupuse fapte de corupţie. Alături de el au fost achitate şi celelalte persoane trimise în judecată în acelaşi dosar.
Curtea de Apel a admis apelurile formulate împotriva sentinţei penale nr. 120/18 iunie 2025 pronunţată de Tribunalul Mureş în primă instanţă, desfiinţând parţial hotărârea. Rejudecând cauza, instanţa de apel a hotărât achitarea actualului vicepreşedinte al CJ Harghita de sub acuzaţia de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi inducere în eroare a organelor judiciare. Faţă de celelalte două infracţiuni de fals intelectual a rămas în vigoare hotărârea pe fond a Tribunalului Mureş, potrivit căreia faptele s-au prescris.
În acelaşi dosar au fost achitate şi celelalte persoane: Sófalvi László (vicepreşedinte al CJ Harghita în acea perioadă), Csiszer Botond Benedek, Kelemen Csongor, Gábor László, Biró Ema, Kosa Petru (primarul comunei Mihăileni din acea perioadă), Sajo Tibor, Pálffy Domokos şi Hargitay Ladislau Gavril. Alături de aceştia, în dosar au mai fost trimişi în judecată trei inculpaţi (Imre Madarasz Attila, Imre Madarasz Julia, Mandache Daniel Cristian), însă aceştia şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi cu suspendare.
De asemenea, Curtea de Apel Târgu Mureş a mai decis că „în baza art. 397, alin. 5 cu referire la art. 25, alin. 5 Cod de procedură penală, lasă nesoluţionate acţiunile civile exercitate în procesul penal de către părţile civile Judeţul Harghita, reprezentat prin Consiliul Judeţean Harghita, şi Comuna Mihăileni”.
În primă instanţă, Tribunalul Mureş a hotărât încetarea procesului penal în care era judecat Borboly Csaba şi celelalte persoane din dosar deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. Însă, pe fond, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de judeţul Harghita reprezentat prin Consiliul Judeţean Harghita şi pe cale de consecinţă l-a obligat pe Borboly Csaba la plata sumei de 1.168.684,43 lei, daune materiale în favoarea acesteia, „în solidar cu inculpaţii C.B.B, B.E., K.C., I.M.A. şi I.M.J., ultima alături de partea responsabilă civilmente SC Bridge Road SRL, aceştia din urmă contribuind prin faptele lor doar la comiterea prejudiciului în cuantum de 496.632,84 lei cu titlu de daune materiale”. (E.Ș.)
