Pompierii harghiteni au intervenit pentru salvarea uşilor împărăteşti ale Bisericii din lemn din Uilac

Uşile împărăteşti ale Bisericii din lemn din localitatea Uilac, monument istoric datând de la 1700, au fost recuperate din dărâmături în urma unei intervenţii speciale desfăşurate luni de pompierii harghiteni. Lăcaşul de cult s-a prăbuşit din cauza degradării avansate produse de o ciupercă la structura de rezistenţă.

Colonel Vasile Radu Monoranu, împuternicit inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, a declarat presei că acţiunea a fost organizată la solicitarea Institutului Naţional al Patrimoniului, instituţia care a coordonat întreaga activitate. Cadrele militare de la Detaşamentul de Pompieri Odorheiu Secuiesc au intervenit pentru securizarea zonei şi extragerea elementelor de valoare, după ce accesul sub ruine a fost evaluat de un inginer structurist.
„Nu a fost o situaţie de urgenţă clasică, dar a fost o situaţie în care colegii de la Ministerul Culturii sau de la Institutul Patrimoniului au avut nevoie de sprijinul nostru. Nu aveau curajul să intre şi nici competenţa, probabil, să intre sub dărâmături, pentru că sunt elemente construite din lemn care sunt aşezate acolo una peste alta, era destul de grav afectată zona şi destul de greu accesul. Noi am intrat, am recuperat acele uşi împărăteşti, le-am protejat, le-am ambalat frumos şi le-am predat specialiştilor”, a precizat inspectorul şef.

De asemenea, el a precizat că turnul clopotniţei nu s-a prăbuşit şi a rămas stabil, motiv pentru care s-a decis ca clopotele să rămână pe loc. Pentru salvarea acestei structuri, autorităţile urmează să elaboreze un proiect separat de consolidare a structurii acestuia.
Prezenţi la intervenţie au fost şi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita şi ai Episcopiei Covasnei şi Harghitei.
Reamintim că, în luna februarie a acestui an, reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita au fost anunţaţi de către Episcopia Covasnei şi Harghitei că biserica de lemn „Sf. Gheorghe” şi „Sf. Nicolae” din satul Uilac, comuna Săcel, care este monument istoric, s-a prăbuşit. Cauza a fost dezvoltarea în interior a unei ciuperci lacrimogene (Serpula lacrymans, cunoscută şi ca buretele de casă). (E.Ş.)
