Campanie ADR

Peste 47 de mii de concedii medicale au fost acordate anul trecut, în Harghita

0
  • Datoriile pe care CAS Harghita le are către angajatori se ridică la aproximativ 42 de milioane de lei, reprezentând circa 6.100 de cereri de rambursare, cele mai vechi fiind din luna octombrie

În anul 2025, în judeţul Harghita au fost emise 47.145 de certificate de concediu medical pentru salariaţii a 3.049 de angajatori, însumând 488.483 de zile de concediu medical. Datele evidenţiază faptul că majoritatea certificatelor au fost acordate angajaţilor din sectorul privat, în timp ce durata medie a concediilor a fost mai mare în sectorul public, precizează Casa de Asigurări de Sănătate Harghita în cadrul unei informări.

Din totalul certificatelor, 85,29% au fost eliberate pentru salariaţii din sectorul privat şi 14,71% pentru cei din sectorul public. De asemenea, aproape 84% din totalul zilelor de concediu medical au fost înregistrate în sectorul privat, proporţie explicată prin numărul mai mare de persoane încadrate în acest sector.

Durata medie a unui concediu medical a fost de 10,36 zile. În sectorul public, aceasta a ajuns la 11,35 zile, comparativ cu 10,19 zile în sectorul privat, diferenţă care poate fi influenţată de structura ocupaţională, specificul activităţilor desfăşurate şi tipul afecţiunilor care necesită perioade mai lungi de recuperare, se arată de către CAS Harghita.

Boala obişnuită a reprezentat aproximativ 72% din totalul concediilor medicale acordate în 2025. Următoarele categorii ca frecvenţă au fost concediile pentru sarcină şi lăuzie, urgenţele medico-chirurgicale, afecţiunile oncologice, concediile pentru îngrijirea copilului bolnav şi bolile cardiovasculare.

Cele mai frecvente diagnostice care au stat la baza acordării concediilor medicale au fost afecţiunile legate de reproducere şi sarcină, fracturile, infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare, bronşitele şi bronşiolitele acute, dorsalgia, faringita şi amigdalita acută. Un număr important de concedii a fost determinat şi de afecţiuni musculo-scheletale, pneumonii, entorse şi luxaţii, se arată în informarea CAS.

Analiza confirmă că bolile respiratorii, traumatismele şi afecţiunile aparatului locomotor continuă să reprezinte principalele cauze ale incapacităţii temporare de muncă.

Specialiştii reamintesc că certificatul de concediu medical este un document cu regim special, care poate fi eliberat exclusiv în urma evaluării stării de sănătate a pacientului şi numai atunci când există indicaţie medicală pentru întreruperea temporară a activităţii profesionale.

Concediul medical nu reprezintă un drept acordat la cerere, ci o măsură terapeutică stabilită de medic, în funcţie de diagnostic, evoluţia bolii şi prevederile legale. Decizia privind acordarea şi durata concediului aparţine exclusiv medicului prescriptor, care îşi asumă întreaga responsabilitate profesională şi legală.

În acest context, medicii au obligaţia de a respecta criteriile medicale şi reglementările în vigoare, astfel încât concediile medicale să fie acordate doar în situaţiile în care incapacitatea temporară de muncă este justificată.

În prezent, Casa de Asigurări de Sănătate Harghita înregistrează datorii către angajatori în valoare de aproximativ 42 de milioane de lei, reprezentând circa 6.100 de cereri de rambursare depuse în perioada octombrie 2025 – iunie 2026.

Obligaţiile lunare de plată ale instituţiei sunt de aproximativ 5 milioane de lei şi sunt achitate în limita creditelor bugetare alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în ordinea cronologică a înregistrării cererilor.

În ceea ce priveşte verificarea documentaţiei, CAS Harghita procesează în prezent cererile depuse în luna aprilie 2026, iar următoarele plăţi planificate vizează cererile înregistrate în luna octombrie, noiembrie parţial, în limita fondurilor disponibile şi cu respectarea ordinii cronologice.

Anul 2026 a adus modificări importante în ceea ce priveşte acordarea şi calculul indemnizaţiilor pentru concediile medicale.

Începând cu 1 februarie 2026, pentru majoritatea concediilor medicale, prima zi de concediu nu mai este indemnizată, măsură aplicabilă până la 31 decembrie 2027.

Există însă şi excepţii. Începând cu 1 iunie 2026, prima zi de concediu medical este plătită în cazul pacienţilor oncologici, al persoanelor incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru concediile de maternitate, risc maternal şi alte situaţii prevăzute expres de lege.

O altă modificare importantă a intrat în vigoare la 1 iulie 2026 şi priveşte prelungirea concediilor medicale. Diferenţele de indemnizaţie rezultate în urma recalculării nu mai impun corectarea documentelor aferente lunilor anterioare, ci se stabilesc şi se declară în luna în care intervine prelungirea concediului, simplificând activitatea angajatorilor şi a departamentelor de salarizare.

„Datele analizate arată că monitorizarea concediilor medicale reprezintă un instrument important atât pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei active, cât şi pentru fundamentarea măsurilor de sănătate publică.

Ponderea ridicată a bolilor respiratorii, a afecţiunilor musculo-scheletale şi a traumatismelor evidenţiază necesitatea consolidării măsurilor de prevenţie şi a promovării sănătăţii la locul de muncă.

Totodată, analiza periodică a indicatorilor privind concediile medicale contribuie la utilizarea responsabilă a fondurilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi la menţinerea echilibrului între protejarea drepturilor persoanelor asigurate şi respectarea cadrului legal privind acordarea certificatelor de concediu medical.

În contextul modificărilor legislative recente, o informare corectă a angajatorilor, salariaţilor şi medicilor prescriptori este esenţială pentru aplicarea unitară a noilor prevederi şi pentru evitarea erorilor în calculul indemnizaţiilor”, a precizat Casa de Asigurări de Sănătate Harghita.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.