Puțin peste 80% din elevii harghiteni care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii peste 5
- În Harghita nu a fost nicio medie de 10, iar 9 elevi au avut media sub 2
Primele rezultate afișate la Evaluarea Națională, înainte de contestații, arată faptul că în județul Harghita au fost înscriși 2.560 de elevi, iar 2.493 au fost prezenți la toate probele.
Potrivit statisticii furnizate de Ministerul Educației și platformei oficiale evaluare.edu.ro, din cei 2.493 de elevi, 2007 au obținut medii de cel puțin 5, ceea ce înseamnă un procent de 80,5%.
Cele mai mari medii s-au înregistrat la școlile gimnaziale „Nagy Imre” din Miercurea-Ciuc (9,70), Corbu (9,67) și „József Attila” din Miercurea-Ciuc (9,61).
Pe intervale de medii, situația este:
- între 9,00 și 9,70 au fost 96 de medii;
- între 8,00 și 8,98 – 444 de medii;
- între 7,00 și 7,98 – 560 de medii;
- între 6,00 și 6,68 – 493 de medii;
- între 5,00 și 5,98 – 414 medii.
De precizat faptul că s-au înregistrat și 9 medii sub 2, printre elevi fiind inclusiv din mediul urban.
Pe materii, la limba română au fost prezenți 2.504 elevi, iar 91 (3,7%) au obținut note între 9,00 și 9,99. Între 8,00 și 8,99 au fost 277 de lucrări (7,1%). Un număr de 410 (16,4%) elevi au obținut note între 7,00 și 7,99, iar 412 (16,4%) între 6,00 și 6,99. Alte 384 de lucrări (15,3%) au fost notate între 5,00 și 5,99. De asemenea, 930 de elevi (37,1%) au obținut note sub 5.
La matematică situația este oarecum similară, însă a fost și o lucrare notată cu 10. Note între 9,00 și 9,99 au obținut 98 de candidați (3,5%), între 8,00 și 8,99 au fost 327 de lucrări (13,10%), note între 7,00 și 7,99 au obținut 422 de elevi (16,9%), între 6,00 și 6,99 au obținut 494 de elevi (19,8), iar cu note între 5,00 și 5,99 au fost punctate 481 de lucrări (19,3%). La această probă un număr de 683 de elevi au luat note sub 5.
Situația este complet diferită la limba maternă. Aici au fost înregistrate 19 note de 10, iar un procent de 35,9% dintre elevi (782 de candidați) au obținut note între 9,00 și 9,99. Cu note între 8,00 și 8,99 au fost punctate 635 de lucrări (29,2%), iar între 7,00-7,99 au fost 319 (14,6%). Din totalul de 2.178 de candidați care au susținut această probă, 141 au obținut note sub 5,00.
Potrivit calendarului de desfășurare a evaluării naționale, rezultatele finale se vor afișa pe 8 iulie. (L.C.)
